Angi CRISTEA

Iubirea-artefact

dragostea  începe la noi ca un poem lichefiat
luăm tăcerea și o modelăm până devine  vie
să cazi în trup cu toate cuvintele iată simbioza perfectă
nu iubi arcadele lumii iubește gândul sticlos care odată spart nu se recompune

în acest azi interferăm rareori cu dragostea panoramică
știu că este un act suicidal să te scrii
să filtrezi cu eul dinainte de zicere
dar a iubi înseamnă să deztrupezi cuvinte
să pictezi aerul care îți intră și îți iese din plămâni
ca un șarpe albinos

străzile au memorie colectivă în imaginarul lor există minutul când
ne-am radiografiat  în alb-negru
clișee ale iubirii-artefact