Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

IZVOARELE DE NEAM

Primit pentru publicare: 28 Ian. 2020
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 28 Ian. 2020
© Ciprian Antoche, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

IZVOARELE DE NEAM

Din sânul fraged se tot scurg
De mii și mii de ani,
Spre marea largă curg și curg
În lung și lat țara parcurg
Călări la vale suzerani.
Tot șușură și cântă-n glie
A lor descântec de pământ,
Povestea apelor o știe
Doar sânul țării veșnic vie
Și paseri cerului cel sfânt.

Li-i ropotul doină de țară
Ce peste văi și dealuri trece,
Își plâng tot greu ce-l suportară
Când frunza neamului cea rară
S-a scuturat în vreme rece.
Prin trupul moale, dar vânos
Vibrează pântec de țărână,
Străfund de codru inimos
Și dealul falnic, deal fânos
Își țin izvoarele de mână.

Le-ați ascultat vreodată duhul
Ce-l curg la vale și îl plâng?
Atât de mare li-i năduhul
De răscolesc întreg văzduhul
Și lacrimi în căușe strâng!
Prin graiul lor se-aude neamul
Izvoarelor născute apă,
O jalea ce o plânge ramul
Și plugul ce ne frânge hamul
Chiar trosnetul ce glia crapă.

Ne-au tot grijit suflet cu rană
De veacuri oful ascultând,
Au renăscut ape dojană
Rugându-ni Cerul sub osană
Să miluiască neam plăpând.
Necazul țării-l cară-n mare
Spălând amaru-ni păcătos,
Și-n loc aduc a noast izvoare
Ițind prin glie din născare
Doar un senin cer luminos.

Nu săturat-au de-a mâna
Spre mare doar necaz și greu,
Căci ape proaspete-or spuma
Cântându-și țara-n unda sa
Spre veci ferice-a fi mereu.
Izvoarele de neam ni-s sfinte
Și vor rămâne sfinte nouă,
Vor duce neamul spre-nainte
Un neam de-aducere aminte
Drept moștenire rămas vouă.

Să nu uitați izvor de neam
Și să-ngrijiți de unda sa,
Precum șad florile în geam
Păstrați-l limpede siclam
Căci apa-i viață-n viața grea.
Și-apoi a nost șușur de apă
E chiar geneză ce avem,
Asemeni lor, popor adapă
Și izvorăște-n vremi ce crapă
Străjind a neamului blestem.

Nici bolovani și nici pârleaz
Nu stăvilesc apei putere,
O domolește-un timp, dar treaz
Mocnește-n ea un suflet breaz
De-a răzbufni când timp s-o cere.
Atât de limpezi și curate
Ne sunt a neamului izvoare!
Fuior de ape ți-s surate
Spre veșnicii ți-au fost lăsate
Popor statornic ce nu moare!