Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Jean Maurer, Elenele, protejaţii şi alţii ca ei… cu întâmplări fel de fel

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Jean Maurer, Elenele, protejaţii şi alţii ca ei… cu întâmplări fel de fel

Primit pentru publicare: 20 Iun. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 23 Iun. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

Nicolae Ceaușescu l-a avut ca mentor și susținător pe Ion Gheorghe Maurer. Acesta a fost prim-ministru în perioada ascensiunii liderului comunist, fiind o relație despre care s-a speculat intens. Jean Maurer, fiul acestuia, aflat în Germania, a făcut publice câteva amintiri legate de aceea perioadă, cu umor și talent.

Cele 2 Elene  Ce curioase sunt și relațiile dintre oameni, privite de la oarecare distanță, atunci când anumite interese îi leagă.  Nici acum nu prea descifrez exact aşa zisa prietenie între Elena, maica-mea și Elena, “Tovarășa”. La prima vedere s-ar zice că era o relaţie de tatonare reciprocă între 2 mesageri familiali cu funcție și de barometru trimiși de cei doi soți sau cel puțin cu asentimentul acestora, care se aflau într-un permanent conflict atât pe vremea când taică-meu era în funcție cât și după ce a ieșit la pensie în 1974.

Conflictele între cei doi au apărut la câțiva ani după înscăunarea lui Ceaușescu când acesta a realizat că nu mai are nevoie de protecția politică a lui Maurer. Protecția se rezuma, în ochii mei, de fapt la poziția de garant a lui taică-meu faţă de politica dusă în ţară și în special faţă de Occident unde tata își făcuse un nume bun. Vis-a-vis de ruși situația era mai încurcată deoarece Maurer nu era privit ca un adevărat comunist provenit din rândurile muncitorimii și pe deasupra era de notorietate și originea lui mic burgheză (familie de profesori) și faptul că nu era român get beget. De fapt nu era român deloc ! Toate astea îl descalificau din tiparele ideologice ale activistului comunist pur sânge, născut din proletariat.

Tovarășele (şi îmi este greu s-o numesc pe mama “tovarășe”) se sunau reciproc aproape zilnic, se întâlneau și făceau mici plimbări și se vizitau acasă. Mai mult “tovarășa” la noi decât mama la ei. Nu participam la discuții pentru că regula era ca toată lumea să dispară pentru a nu fi deranjate. Nu știu deci ce discutau concret, poate schimbau reţete de mâncare, poate vorbeau despre modă sau discutau mult despre odraslele proprii plângând una pe umărul celeilalte despre cât de neascultătoare sau obraznice erau.

Cu siguranță însă nu vorbeau despre soți. Subiectul era interzis prin consens. Diareea lui Ceaușescu  Singura dată când soții au fost aduși în discuție a fost când mama, de bună credință, i-a povestit tovarășei că îi da lui taică-meu în fiecare zi bobiţe de polen cu miere pentru a-l tonifica.  Tovarășa, entuziasmată, i-a aplicat acest tratament naturist și soțului ei.  Două săptămâni mai târziu taică-meu a întrerupt cura de polen, într-o criză de isterie, acuzând că se cufurește de 3 ori pe zi, are gaze, balonări și vânturi năucitoare și își îngălbenește izmenele cu pigment de polen, efecte dramatice atunci când trebuie să stai ore în şir la ședințe interminabile CEPEX sau la Consiliul de Miniștrii. Nu știu care a fost deznodământul acestui tratament de partea cealaltă a baricadei, dar cu certitudine nu mult diferit. Din spusele mamei nu s-a discutat nimic despre subiect, fiecare păstrând o discreție totală și plină de jenă. Se poate afirma cu tărie că primii doi oameni în statul Român al acelor timpuri, au avut temporar izmenele galbene la cur. Dacă nu se sunau reciproc mai multe zile în șir, însemna că ceva nu este în regulă. De cele mai multe ori tăcerea era de partea Tovarășei. Atunci mama îl acuza pe tata, pe atunci ieșit deja la pensie, că îl înjura prea mult pe Ceaușescu stând în fotoliu și hlizându-se la televizor.

Cum se petrecea acest lucru ? Tata urmărea cu mare atenție fiecare discurs al tovarășului, la televizor evident. când nu era de acord cu pasaje din discurs, tata începea de unul singur prin casa: “ bravos mai dobitocule” sau “măi, da prost mai este și țăranul ăsta, un cretin” și “uite cum toți pupincuriștii ăștia îl aclamă” și o ținea aşa până când se termina discursul. Cum casa era împânzită de microfoane, înjurăturile și vorbele de duh ajungeau la urechile “iubiților” și de aici începea pauza de comunicare între neveste. Era un barometru toată chestia asta ! Pauzele însă nu durau prea mult pentru că interesul “de stat” între cele două Elene era mai important. Mi-aduc aminte că odată (la caterincă) chiar i-am spus tatălui zbierând prin casă, că eu mă delimitez categoric de poziția lui critică față de Ceaușescu, exprimată la pereți, eu iubind Partidul și pe Tovarășul !

M-a făcut dobitoc, ceea ce știam de mult timp. In afară de această spionare reciprocă, cred după mintea mea, că cele două Elene erau chiar real atrase una de cealaltă provenind ambele din mediu rural și ajungând ambele neveste de demnitari, una dintre ele fiind ea însăși demnităreasa. Primele două Elene ale României comuniste ! Destinul similar este un bun liant ! Mi-aduc aminte că o dată când mama mergea spre Giurgiu la o baltă de pescuit, pentru că era și pescăriță, a văzut o măgăriță moartă lângă un drum într-un lan de porumb, probabil lovită de o mașină. A pus șoferul să oprească, s-a dat jos și s-a apropiat de măgăriță. Nu mică i-a fost mirarea când lângă măgărița moartă a văzut un pui de măgar stând împietrit. I s-a făcut milă și a luat puiul de măgar cu ea. L-a dus apoi la vila de protocol ce o aveam la Snagov și unde era o curte mare. Subiectul a fost dezbătut intens cu Tovarășa și maica-mea i-a povestit săptămâni la rând cum se simte puiul de măgăriță și cât de bine se dezvolta. Din atâta entuziasm, tovarășa a decis să-și ia și ea un măgar și să-l ducă la Snagov. Astfel, în nopţile liniștite și cu cer senin se auzeau pe lac răgete de măgari, unul de la Maurer și altul de la Ceaușescu.

Este de râs, este de plâns sau a fost pur și simplu un gest de omenie și sensibilitate din partea celor două ? Ce or fi zis sătenii din Snagov când auzeau concertul măgăresc, când lor tocmai li se luase dreptul de a-și cultiva petecul de pământ din curte ? “Ţara pierea și cele două Elene se îndeletnicesc cu măgarii lor !” Prietenia celor două s-a lăsat pentru mine și alți fii de demnitari cu chemarea la armată. Valentin și Nicu Ceaușescu, Vlad Popa fiul fostului primar al Bucureștiului, bun prieten cu mine, Serghei Mizil și alții.

Valentin, Vlad și cu mine am făcut armată la școala de ofițeri din București, Nicu la piloți de vânătoare și Serghei la un batalion disciplinar, fiind considerat cretinul grupului și pe deasupra și bețiv. Aveau dreptate. Mădălin Voicu cred că a scăpat fiind protejat de maestrul Voicu care-l omora cu exercițiile la vioară. Armata am făcut-o la modul cel mai serios pentru ca era o misiune de stat să se scoată adevărați bărbați din noi. Nu știu dacă armata m-a maturizat și m-a făcut un adevărat luptător, dar în cele 40 de zile de aplicații la poligonul de la Cincu am băut mai multă pălincă decât în toată viată mea, prezentă și viitoare, am mâncat împreună cu camarazii mei toate rezervele de pastramă uscată și tare ca talpa de la bocanc, precum și tot compotul companiei, am făcut cretinism și am râs pentru următorii 10 ani, ani în care aveam să mă confrunt cu inepția reală a unei societăți absurde și să simt pe pielea mea adevărată dimensiune a comunismului. Evident din altă perspectivă decât a amărâtului de rând !

Nota 1: se vor găsi cu siguranță unii care vor zice: „mama voastră de comuniști împuțiți, cu familiile voastre cu tot, vouă vă ardea de polen și de măgari și noi ne chinuiam cu mizeria vieții de zi cu zi !” Dacă însă nu aş fi povestit aceste întâmplări, acei unii sau mai mulţi, habar nu ar fi avut despre ce este vorba în film !

Nota 2: aceste amintiri nu sunt de râs, ele sunt de plâns ! Degeaba înjurați astăzi, dacă atunci, acei „unii”, mulţi sau puțini, au aplaudat cu entuziasm niște cretini ! Știu, nu se putea face nimic ! Ba se putea, dar pentru asta era nevoie de cohones ! Până la urmă au făcut-o puciştii comuniști din eșaloanele inferioare !

Şi tot nu am scăpat de ei ! Acum să vă văd anti-comuniștilor înverșunați, de ce sunteți în stare ! Uite na, ca am zis-o !”
*
”Na, că am ajuns şi în ultima zi a anului de pomină 2018. De obicei se fac bilanţuri pentru trecut şi se creionează speranţe pentru viitor. Păi, bilanţul meu este destul de simplu: m-a părăsit nevasta tinerică, pe mine şi pe Eric, fiul nostru. După 21 de ani de căsnicie. Am fost fericiţi? Se pare că da, dacă am stat atâta timp împreună! Se pare că nu, dacă mă uit la modul şi viteza cu care m-a părăsit. Ca acceleratul de Constanţa în sezonul de vară, care duce sindicaliştii transpiraţi la mare, împreună cu familionul lor încărcat cu bete şi cearceafuri pentru cort. Toată viaţa mea mi-am dorit o soţie cu care să îmbătrânesc liniştit. Şi ca un făcut n-am găsit-o. Pe numărul 3 am luat-o fiind deja bătrân, zicându-mi că păcălesc destinul! Aiurea…., am pierdut-o şi pe asta pe la München, cucerită de mediul liber şi creativ al artiştilor cosmetici de permanent make up. Numai poponari şi lesbiene talentate. Sigur, o înţeleg foarte bine. Mă cam subrezisem, mi-au mai căzut şi nişte dinţi, devenisem mai rubicond, albit eram de mult, dar cel mai important lucru a fost  cu vârsta,  mi s-au lungit excesiv picioarele. Imi venea din ce în ce mai greu să ajung la ele ca să-mi trag sosetele. Evitam să mă aplec pentru că mă înspăimânta ridicatul şi mai eram şi bolnav de constipaţie. Intr-un cuvânt, moartea pasiunii! Dar ea m-a iubit până în ultima clipă, ocazie cu care a şi plecat ca din puşcă.  Şi mie îmi place să cred acest lucru, pentru că o minciună dulce este infinit mai bună decât un adevăr amar. Acum, despărţiţi fiind, ne înjurăm prin mesaje, atunci când obosim să ne declarăm reciproc câtă dragoste a fost între noi şi ce minunat a fost, dar bine că s-a terminat odată”.

*
Jean Maurer: «Nicolaescu s-a cuplat cu soţia lui Țiriac la mine în casă» In ediţia de ieri, Libertatea v-a prezentat prima parte a senzaţionalului interviu pe care Jean Maurer, fiul fostului demnitar comunist Ion Gheorghe Maurer, ni l-a acordat chiar la reşedinţa sa din München, Germania. Maurer ne-a dezvăluit experienţa sa dezamăgitoare, după cum a descris-o el însuşi, cu Ion Țiriac. Azi, în partea a doua a interviului, Jean Maurer povesteşte, printre altele, cum le-a cunoscut pe cele două mari iubiri ale lui Țiriac, Erika Braedt şi Mikette von Issenberg, mama lui Ion Ion.  Toate aceste povestiri vor fi incluse în autobiografia pe care Maurer o va publica anul viitor.

Libertatea: Vorbeaţi despre unele personalităţi pe care le-aţi cunoscut. Veţi publica şi poveşti inedite despre ele?

Jean Maurer: Bineînţeles. Spre exemplu, eram prieten bun cu Nicu Ceauşescu atunci când era combinat cu Donca, sora lui Serghei Mizil. Donca rămăsese însărcinată, dar Elena Ceauşescu nu a fost de acord cu această relaţie, aşa că a obligat-o pe sora lui Serghei să avorteze la şase luni. Au luat-o noaptea, cu doi securişti, şi au dus-o la Elias. I-au pus viaţa în pericol. Ce au făcut ei e crimă! La scurt timp, Nicu a fost trimis la Sibiu.

Nicu Ceauşescu s-a cuminţit la Sibiu?

Oarecum. După ce a scăpat de anturaj, nu mai obişnuia să bea aşa mult. Atunci, Nicu s-a apropiat şi mai mult de mine. Ne întâlneam şi jucam cărţi. La partidele acestea veneau actorul Horaţiu Mălăele, regizorul Constantin Vaeni sau Coco Croitoru, fost şef la Garda Financiară după Revoluţie, dar şi alţii. Eu le-am cunoscut bine şi pe cele mai importante femei din viaţa lui Ion Țiriac.

Ce relaţie aţi avut cu ele?

De prietenie. Țiriac venea tot timpul la noi cu soţia sa. Erika Braedt, prima nevastă a lui Țiriac, s-a combinat cu Sergiu Nicolaescu chiar la noi în casă, în timpul unor sărbători de iarnă, pare-mi-se în 1965. Sergiu, Țiriac şi soţia sa, Erika, erau invitaţii tatălui meu. Sergiu era un mare cuceritor, un curtenitor, un Don Juan, iar Erika se săturase de Țiriac, era nemulţumită de el. Au avut chiar atunci o aventură, iar după aceea Erika şi Țiriac au divorţat. De atunci e ranchiuna între Țiriac şi Nicolaescu. Nicolaescu s-a cuplat cu soţia lui Țiriac la mine în casă. Am cunoscut-o bine şi pe Mikette von Issenberg, mama lui Ion Ion Țiriac. Când a născut ea, Țiriac nu era în ţară. Eu am dus-o la maternitate, la Giuleşti, împreună cu un om de-al lui Țiriac, Gigi Mirică. Am stat până ce femeia a născut. Mi se pare că doctorul care s-a ocupat de ea era Bogdan Marinescu. Îmi amintesc că Țiriac a încercat tot timpul să-i ia copilul. Dacă nu mă-nşel, pe Ion Ion l-a crescut Rodica, sora lui Ion Țiriac. Țiriac n-a fost de găsit .
*
Despre Sergiu Nicolaescu se cunoaşte a fost căsătorit de trei ori. Prima soţie a lui Sergiu Nicolaescu s-a numit Mariana Nicolaescu, însă cei doi au divorțat după numai câteva luni. A doua soție a fost scenografa Gabriela Nicolaescu,  artist plastic şi i-a stat alături cineastului în viaţa personală şi profesională. Era cu 21 de ani mai tânără decât regizorul. S-au căsătorit la trei ani după ce s-au cunoscut, au divorţat 10 ani mai târziu.Între această căsătorie și ultima, cu Dana Ionică, au fost opt ani alături de actrița Ileana Popovici.

-Sergiu mi-a făcut curte vreo  patru ani. Nici nu m-am gândit vreodată că o să fie o iubire între noi. Ne-au legat anii, a fost o relaţie bună, normală, poate că el avea nevoie de normalitatea mea şi  eu eram îndrăgostită că era un bărbat fumos, influent şi îmi dădea o anumită siguranţă în existenţă …

Ce şi-ar dori, dacă ar da viaţa înapoi? Mi-aş dori să fac un copil şi…nu l-am făcut. Aş alege să am un copil, spune ea, care, poate de asta s-a şi legat de casele de copii, ajutându-i să crească… de animale.

În viaţa mea  a învins dragostea; eu am fost îndrăgostită de foarte multe ori, spune ea, cea care s-a dăruit filmelor „Reconstituirea”, Zile fierbinţi”, „Pentru Patrie”, Dan Pita, Richard Oschanitzky, Sergiu Nicolaescu şi Mihai Tatulici, apoi de fostul ei coleg de facultate pe care l-a reîntălnit după mulţi ani la Vama Veche, pe plajă, Tudor Gheorghiu cu care a rămas împreună…precizând astăzi că fiecare dintre cei numiţi  au fost importanţi, cu câte ceva în existenţa sa.
*
Revenind la spusele lui Jean Maurer i le repet să dau câmp liber discuţíilor dezlegătoare de adevăruri:    „Ţiriac a fost creat, pur şi simplu, de tatăl meu”; „A fost un veritabil mentor al lui, pe când Ţiriac era către apogeul carierei sportive. Relația era absolut necesară, pentru că astfel Ţiriac putea să-şi păstreze paşaportul la întoarcerea în ţară şi să schimbe valuta câştigată afară la un curs avantajos, şi nu un dolar la un leu, cum se obişnuia”…

Pentru conformitate, Ion N. Oprea, 16 iunie 2019
Primit de la ing. George Mandicescu, Ploieşti, 15 iunie 2019.

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.584 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5