Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Jocuri de cuvinte – toamnă

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Jocuri de cuvinte – toamnă

Primit pentru publicare: 03 Oct. 2019
Autor: Constantin NIȚU
Publicat: 03 Oct. 2019
Editor: Ion ISTRATE
© Constantin Nițu, © Revista Luceafărul
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

Moto 1: „Te întreabă toamna, ce ai lucrat vara.” (proverb românesc)

Moto 2: „Iarna este o gravură, primavara o acuarelă, vara o pictură in ulei, iar toamna un mozaic al tuturor celorlalte.” (Stanley Horowitz)

             Conform DEX ’09 (2009), TOÁMNĂ, toamne, s. f., este un „anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației.” Iar locuțiunea adjectivală „de toamnă” înseamnă (ceva) care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. Există și locuțiunile adverbiale „astă-toamnă”, „la toamnă”, „de (cu) toamnă”, „pe (sau în)toamnă”, „până la toamnă” etc., cuvântul „toamna” fiind și adverb când se răspunde la întrebarea „când?”.

                  Și „toamnă” e moștenit din cuvântul latin „autumnus” (masculin, feminine autumna, neutru autumnum), adică „de toamnă”, „tomnatic”, „autumnal”, schimbarea  de gen având loc ca în iarnă, prin analogie cu vară și primăvară, derivată fiind forma mai veche auctumnus, care provine din proto-ndoeuropeanul*h₃euǵ-, „rece”. Există și verbul „a tomna”, din toamnă + -a, folosit mai ales de păstorii valahi sau vlahi, aromânii zicând ntumnedz, adică „tomnez”și „ntumnari”, „cei care tomnează”, însemnând ciobanii care duceau oile într-un an anumit loc pentru toamnă.
                              De două ori pe an oile trec prin Madrid (transhumanță)
         Și aud că se supără televiziunile că niște ciobani au trecut cu oile pe autostrada soai peste Dunăre ca să „tomneze” undeva (24 septembrie 2019, vezi AICI)! Prin Madrid e voie să se treacă de două ori pe an cu oile, transhumanță clasică, așa cum am scris și noi despre „călătoriile geodezice”prin Spania (vezi AICI). Și spaniolii nu sunt ofuscați la fenomenul transhumanței!
            Așa că fiți mai concilianți, că mâine-poimâine „oaie” (care provine tocmai din latinul ovem, acuzativul lui ovis, din proto-Italicul *owis, din proto-indoeropeanul *h₂ówis, „oaie”, sau *h₃éwis) va deveni un arhaism și la Cora sau Kaufland veți găsi doar brânză din grăsimi „de-alea rele” (nesaturate)!
             Cuvântul are următoarele corespondențe în alte limbi:
             ashun – աշուն în armeană [din vechiul armean աշուն – ašun, „toamnă”, „cădere”;
de origine incertă, adesea fiind considerat ca moștenit din cuvintele
proto-indo-europene pentru toamnă, respectiv proto-slavicul *(j)esenь, protogermanicul*azaniz, ambele din proto-indo-europeanul *(s)h₁es-, dar combinația fonologică nu prea duce la această concluzie];
            autumn în engleză și frizonă (din englezul evului mediu autumpne, acesta din vechiul francez automne); automne în franceză, autunno în italiană,atongiu, atognu și atonzu în sardiniană, atun și utuon în romanșă, auton în occitană, autun în dalmată, autun sau atom în friuliană, autunnu sau otunnu în siciliană, outono în galiciană și portugheză, otono în spaniolă, otonu în asturiană, toamnă în română și aromână, utuno sau otuno în venețiană [toate din latinul autumnus; Autumnus, auctumnus sau auctunna, ortografia nu e sigură, după francezi ar fi fost un nume de zeu, divinitate, precum Vertumnus, Portumnus, Flora, Aurora; după alții ar proveni din proto-indo-europeanul *h₃ewǵ-, „rece” (comparați cu vechiul irlandez úacht, cu lituanianul áušti, a se răci”, cu vechiul armean ոյծ – oyc), moștenit dintr-un cuvânt etrusc (Charlton T.Lewis, 1891. An Elementary Latin Dictionary, New York: Harper & Brothers; ş. a. m. d.
Toamna în (c)arte
                Moto: „E toamnă, e foșnet, e somn…/ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plânset, e gol…/ Și-i frig, și burează.” (George Bacovia).
             Clasicii noștri nu puteau să nu amintească de toamnă. Octavian Goga ne amintea că „amurgul toamnei mohorîte ne-a despărțit atunci cărarea”, pe când George Coșbuc ne povestea ba că în „zile de toamnă” se cam schimbă decorul (Ieri vedeam pe luncă flori…/ Mândri fluturi zburători,/ Și vedeam zburând albine,/ Ieri era și cald și bine.// Azi e frig și nori și vânt,/ Frunzele cad la pământ,/ Florile stau supărate,/ veștejesc de brumă toate.// …), iar în altă parte că „trecu și vara, și trecu și toamna, și pe văi căzu Zăpada iernii”…
               Mihai Eminescu observa pe de o parte că „Afară-i toamnă, frunză mprăștiată,/Iar vîntul zvîrle-n geamuri grele picuri.”, iar pe de altă parte se întreba de ce nu vine iubita, descriind ca nimeni altul toamna (De ce nu-mi vii: Vezi, rândunelele se duc,/ Se scutur frunzele de nuc,/ S-aşează bruma peste vii/ – De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?//…). Cu mult mai târziu Sadoveanu personifica toamna (toamna cînta cu ciudate glasuri la ferestre).

            Topîrceanu era expert în descrierea toamnei (Toamna cu-a ei alba frunte/ Și cu galbenii conduri,/ A lăsat argint pe munte/ Și rugină pe păduri.), pe când cu mult timp în urmă, Vasile Alecsandri se bucura de acest anotimp al împlinirilor și adunărilor (Toamna mîndră, harnică/ Și de bunuri darnică/ A-mpărțit a ei comori).

              Bolintineanu era sigur că atunci „Cînd toamna vieții vine, o frunte se-ntristează,/ Amorul rupe arcul și zboară rîzător”), povestind despre cineva că „Avea trei fii, războinici vestiți… flori din toamna vieții”.

              Țichindeal observa că „vrea să-i vină toamna vîrstei cei bărbătești cu rod”, iar mai târziu Zaharia Stancu fiind pentru URSS („bastion al păcii e”), că dădea bine în fața dictaturii proletare, susținând că „E seară. O seară de toamnă moscovită, cu burniță ușoară…”, neamintind nimic de pactul Ribentrop-Molotov, uitat și de politicienii de azi. Să vedem ce zic în campanie candidații la funcția de președinte.
 Bogăția toamnei
            Emil Gîrleanu se simțea cam înfrigurat (Vîntul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci.), iar Coșbuc îl confirma cu alte cuvinte, observând mărirea intensității vântului (În timpul toamnei./ Toamna tîrziu/ În noaptea cu lună,/ Cum vîjîie codru/ Și geme și sună!”)

         Revenind la Eminescu, suntem încântați că „Toamna frunzele colindă,/ Sun-un greier sub o grindă.”, pe când cuplul Jarnik-Bîrseanu (un ceh și un român, excelenți lingviști) era sincer că „Dragi-mi sînt fetele, dragi,/ Toamna cînd culeg la fragi.”, cu toate că nu prea sunt fragi în vreme de toamnă, tot cei doi filologi observând că „Știi bădiță cum ziceai/ Seara, cînd la noi veneai/ Că la toamnă-o să mă iai?”, analizând strigăturile de prin Ardeal.
                 Un liceu militar fără gard împrejmuitor unde Paul Leu, acum „scriitor pe două continente”, m-a învățat suplimentar la consultații ce e  lingvistica

               Creangă era sigur în privința însurătorii în anotimpul când se numără  bobocii (a s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară), amânările fiind bune doar astăzi în caz de concubinaj aproape generalizat, că nu mai zice nimeni azi ca Sorescu („o făceai muierea ta”,Tudor Gheorghe, actor, compozitor și trubadur, „Rânduieli” de Marin Sorescu).

              Cuplul „lingvistic” Jarnik și Bîrseanu avea amintiri frumoase, spunându-ne că „Astă-toamnă era bine,/ Că-mi zicea mîndra: jupîne.”Ispirescu, într-unul din basmele sale ne spunea că „Pe toamnă se pomenește cu un alt argat, că-i aduce un burdușel de brînză.” Vedeți ce vechi e obiceiul șpăgii, care măcar era numită altfel, de exemplu zeciuială! Dar politicienii nu se mai mulțumesc azi doar cu „a zecea parte”!

           Jarnik-Bîrseanu ne asigură că se va întâmpla ceva până la toamnă că așa vrea flăcăul ardelean (Gîndit-am mîndră, gîndit/ Să mă las de-al tău iubit/ Dar inima iar mă-ntoarnă/ Să te iubesc pîn’la toamnă). Ce se întâmpla după iarnă nu ne spun filologii!

           Camil Petrescu credea despre un flăcău sudist că „se gîndea că o să-și facă în toamnă o căsuță a lui și că după Crăciun face nunta cu Nica”. Și am putea continua tot așa, dar să trecem la contenporaneitate.

           Ioana Voicilă Dobre își și ne explică ce e „dor(ul) de toamnă”,dovedind că știe teoria relativității, chestia aia cu „em ce pătrat” (E = mc2,E – energia, m –masa, c – viteza luminii) și că lumina e formată din fotoni, adică teoria corpusculară a luminii (Mi-e dor, de fumul serii, de luna coaptă în lumină,/ De râsetul meu de copilă şi dansul frunzelor, puzderii./ Mi-e dor, de rumena gutuie, coaptă-n jar de crengi uscate,/ Şi de toamna arămie, dulce, darnică în toate!), trecând și la degustare (Mi-e dor, de mustul tămâios, nectar din soare adunat,/ De strugurele credincios ce vara-ntreagă s-a bronzat!), dar nu și la cele lumești, cu vin, pastramă și muzică bună.

            Pe o pagină web (Corunca.info) am găsit poezia „Toamna a intrat în casă” cu specificarea celor gospodărești, nefiind scris autorul (Toamna a intrat în casă/ Punând struguri dulci pe masă/ Și-n cămară prin borcane/Pătlăgele dolofane.), așa ca să ne bage-n ceață, nespecificând dacă sunt procurate de la vreun upermarchet, de la vreun târg unde precis e prezentă solista de muzică populară Saveta Bogdan sau dacă le-a pregâtit șefa casei, adică gospodina și nu concubina, că ăleia nu i s-a dat statutul de „șef”, așa cum îl caracteriza Sorescu (muierea mea).

            Blogherița Mia îmi spune că „iubește toamna mai mult decât orice alt anotimp, o iubește cu toate schimbările ei și cu toate capriciile de femeie neînțeleasă”, considerându-se fata o toamnă, azi zâmbitoare ca soarele de pe cer, mâine abătută ca cerul înnorat. Și își găsea domnița liniștea și bucuria într-o zi de toamnă ploioasă sau admirând jocul  culorilor în natură.

            Spre deosebire de consoarta Viorica, șef de trib și nu concubină, căreia îi place doar iarna când ninge, fiind născută în ianuarie (zice-se în Capricorn, dar eu nu cred în zodii). Și nu poate suferi ploaia de toamnă!

          Cu gândul la Viorica îmi reamintesc trei clasici, Macedonski, Cincinat, și Bacovia. Macedonski descria întâiul vânt de toamnă (Ieri a suflat întâiul vânt de toamnă,/ Și-a doborât pălitele foi,/ Ieri a suflat, iar recea lui suflare/ A străbătut și-n noi). Cincinat Pavelescu are o metaforă excelentă pentru frunzele din grădină și fotonii luminii (Madrigal: Sub paleta toamnei sângera grădina/ Împletindu-ţi visul cu păreri de rău;/ Tu făceai buchete şi furai lumina/ Razelor de soare prinse-n părul tău).

                    George Bacovia este cel care ne bagă frigul în oase cu plumbul său (Pastel: – Adio, pică frunza/ Şi-i galbenă ca tine, -/ Rămâi, şi nu mai plânge,/ Şi uită-mă pe mine.// … /- Mai stai de mă alintă/ Cu mâna ta cea mică,/ Şi spune-mi de ce-i toamnă/ Şi frunza de ce pică…/, din „Plumb”, 5  octombrie 1916).   

            Dar poetul moldav ne îndeamnă la iubire, deoarece ca mâine vine toamna vieții („Să ne iubim”: Vai, şi va veni o vreme/ Când adormi-vom amândoi,/ Şi-nstrăinaţi, prin cimitire,/ Va plânge toamna peste noi).

           Cu gândul la încă neegalatul Nichita Stănescu, cu a sa „Emoție de toamnă” (A venit toamna,/ acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac/ sau mai bine cu umbra ta; ascultați-l AICI pe Alifantis, iar AICI pe Nichita), am fost invitat printr-un mesaj și intrai pe un site literar, numit Cronopedia, unde de regulă scriu și-i găsii poezii despe toamnă.

                  Nicoleta Mija înțelege prin „tabloul toamnei” că „o frunză tremură în vânt,/ gutuia ia-i plină de culoare”, iar Camelia Ardelean ne prezintă „toamna” printr-o „elidă”, chestia aia de „înlocuire a vocalei finale a unui cuvînt înaintea vocalei inițiale a cuvîntului următor”, dar parcă-i scrisă în „romgleză” (Natura iarăşi se îmbracă în haina-i trendy de brocart;/ În mine zboară pescăruşii, aterizând cu ţipăt spart).

               Noroc că se salvează cu „O lacrimă-şi transportă sarea dinspre amonte spre aval”, dovedind că știe bine legea gravitației, care în niciun caz nu se învață la facultatea de drept particulară cu Niculicea și Iordache, dar nici „la doctorat” cu Ponta sau cu Kovesi și nici la doctoratul în securitate (cât pe ce națională) sub conducerea lui Oprea!

                Tot pe acolo observai că Veronica Șerban, crede că toamna-i o cerșetoare, că i se adresează cu „pleacă toamnă, n-am ce-ți da”, crezând că o poate pune pe fugă (Toamna-mi scârțâie la poartă/ Mai tristă ca altădată./ -Bată-te, Domnul, te bată,/ Tu ești pacoste curată!).

                 Și o ține tot așa, că ce-a avut i-a dat anul trecut, adică nu mai știe precis ce – „vise câte, bucurii, iubire, un munte” -, cu vârf și îndesat, puse toate „într-o basma”, în final „păfugând-o”, cum ar zice un ardelean (Fugi, te-ascunde, toamnă hoață,/ Nu vreau să te văd la față!/ N-am ce-ți da. Hai, du-te, pleacă!/ Anu-acesta-s mai săracă.) Să nu fi fost iubită domnița în această vară? Ce fraieri sunt băieții de azi, duși la cosmetică și nu antrenați în manejuri, în poligoane, pe munte, în săli de scrimă!

                  Dar am avut noroc cu un mesaj în facebook. Am primit știrea că un poet arădean valoros, dar născut prin Apuseni, prin locurile lui Horia, de la care și-a completat și numele, Nicolae Nicoară Horia, a publicat o poezie, „Merele de-acasă”, în Confluențe literare, ediţia nr. 3191 din 26 septembrie 2019 (Când vine toamna mea frumoasă, / Cu-ntreg alaiul în pridvor,/ Mi-e dor de merele de-acasă,/ Crescute-n liniște și-n dor,// De cele galbene, sau roșii,/ Ca stelele arzând pe ram,/ Pe care le-au lăsat strămoșii/ Neotrăvite-n neam de neam// …./Parcă te văd în Munți mireasă,/ Tu, Eva mea din adevăr!/ Mi-e dor de merele de-acasă/ Și de copilul de sub măr…). Căutați-o pe web și mai citiți și altele, că omul scrie frumos…

           Să trecem acum la epigramiști. Gheorghe Chirilă, în „Zece ani de epigramă”, avea în 1979 o opţiune [Ce anotimp îmi place? Eu socot/ Că cel mai mult mă ispiteşte toamna,/ Cu frunzele-i ce cad de peste tot…/ Grăi Adam cu tâlc, privindu-şi doamna)], neștiind că Eva nu-i va găti niciodată într-o vatră.
Vin zile friguroase și Eva poartă pantaloni
           Cu toate că poate și Evele moderne ar dori frunze… Că vedeți doar că toamna este nudă, așa cum știe Dorina Şovre în „Antologia epigramei româneşti”, 2007 (Altă toamnă se aşterne,/ Frunze cad prin vii grămadă,/Numai evelor moderne/ N-are ce să le mai cadă).
Da, dar fetele de azi o invidiază pe Eva doar că nu gătea
          Vasile Vajoga definea excelent toamna în 2007 în „Antologia epigramei româneşti” (E timpul când îmbracă ţara/ Culori ce-au fascinate poeţii/ Şi când se umple iar cămara/ Cu… mucegai pe toţi pereţii). Peste vreo patru ani de la apariția mucegaiului în interior, Petru Ioan Gârda, evadând, la venirea toamnei avea o „frustrare de navetist” – revista „Lumea epigramei”, 2011 (Şofând între oraş şi sat,/ Prin gropi, din toamnă până-n vară,/ La câte pene-am adunat,/ De mult puteam zbura…din ţară!). Eu nu-l cred!

             Nu știu de ce pentru Eugen Coţa toamna e doar „empirică” (Ţuică, tulburel, pastramă,/ Salivezi mereu la scris,/ Intru plin de bani în cramă/Însă mă trezesc… din vis!). Ce înțelege omul prin empiric, provenit din francezul empirique, din latinul empiricus, nu intuiesc. Că doar pământul se rotește după o formulă matematică (pe când formula empirică este o formulă obținută prin prelucrarea pur statistică fără substrat teoretic a unor date experimentale). Păi altfel cum s-ar ști data exactă a unei eclipse?

                     Și cred că s-a terminat vacanța lungă de vară a parlamentarilor, pentru care făcea o constatare tristă Gheorghe Gurău prin septembrie 2013 (E toamnă iar şi-n Dealul Morii/ Stă Gâgă meditând avarii:/ În V ne pleacă iar cocorii…/ Şi-n Ro se-ntorc parlamentarii!). Și văd că cu toată amenințarea cu moțiunea de cenzură ba pregătită, ba în curs de pregătire, ba depusă, parlamentarii nu au stresul lui Nicolae Ghiţescu, asta că doar nu se plimbă pe sub castani (În toamna tristă şi târzie,/ Mă plimb prin parc, de stres să scap;/ Dar şi aici, să vezi drăcie,/ Îmi cad castanele în cap!). Pe ei, Orbane, pe ei, Bușoi!

                    Revenind la noi, oamenii de rând fără stipendii mărite și funcții în diferite consilii de administrație, mergând cu transportul în comun, să ne gândim la flăcăii tomnatici și fetele de aceeași teapă, majoritatea în concubinaj așa cum medita și Ionel Gologan în „Antologia epigramei româneşti” prin 2007 (Unui flăcău tomnatic: Te-am zărit cum, în tramvai,/ Cu privirea o sorbeai;/ Tânăra, ghicindu-ţi focul,/ Îţi cedă îndată… locul).

                 De, fată tânără, respectoasă, nu încrezută ca altele mai purii, de care ne amintea Leonida Secreţeanu în 2007 (Unei încrezute cu multe toamne la număr: Când o văd pe-această doamnă/ Ţanţoşă trecând prin zile,/ Mi-amintesc că-n orice toamnă/ Frunzele se cred acvile).

                  Iar dacă optați pentru oarece în acest ultim pătrar al anului, procedați precum Constantin Enescu, cel care avea preferinţe de toamnă prin 26 septembrie 2011 (Frunza ruginie-a toamnei/ A dat crizanteme doamnei…/ Dară ea mai grijulie:/ – Bani de murături… să fie…).  Asta precis nu e concubină dacă „pune” murături! Eu prefer o ciorbă bună, așa cum face Viorica, adăugând legumelor toamnei și ceva afumătură și în final și cu oarece smântână!
                      Legume de toamnă
                  În 16 sepembrie, cu 6 zile înaintea toamnei astronomice, Petru Ioan-Gârda („olecuță defazat, că e foarte ocupat)”, se gândea la campania electorală și pregătirea toamnei chiar în ziua colectării pietrelor, o sărbătoare pe care o ține în fiecare an, nespunându-ne în cine le va arunca (Voi strânge pietre din hârtoape,/ Din râuri, cariere, mine/ Și am să mi le-așez aproape,/ S-azvârl când trece știu eu cine). Să fie neșcolitul Cumpănașu? Cred că nu are nimic cu actorul mușcelean candidat! Și ne anunță că În seara asta, la Cătina greierii cântă dumnezeiește!

                    Și aflând noi iar de moțiunea de toamnă a lui Orban, nu știm dacă va cădea guvernul, că nu a căzut nici în 2012, cum observa și Nicolae Bunduri când cu seceta de atunci (Stau ţăranii ca pe jar/ Că-ntr-un an precum infernul,/ Ploaia a căzut cam rar…/ Mult mai rar decât guvernul).   Cum care N.B.? Cel care se întreba în toamna prezidențială: „Să-ți dai seama că ești beat, trebuie s-o spună 3 oameni. Să-ți dai seama că ești bun de președinte, trebuiesc 200.000”. Radu Moraru are o sigură semnătură, dar s-a adresat Curții Constituționale… Eu nu mă bag, deoarece fără a avea sentimentul urii, ar fi zis Bunduri: „Cunosc în jur de 300 epigramiști. Dintre ei,  înjur cam 30, dacă nu mai mult!”

              Valentin Ursu definește visul (de toamnă) american al unor turiști  individuali, Iohannis, Dăncilă şi Barna (În America s-au dus -/ Personal au vrut să vadă -/ Ce ‘nainte li s-a spus:/ Câinii au şepcuţe-n coadă!). Eu i-am răspuns în dodii [Ei ne iau gaze cu japca/ Noi ne-alegem doar cu șapca!/Dăncilă primește-n plic/ Nu o șapcă, ci batic! (Să mă ierte el, Înaltul,/Guvernul face contractul….)]. Cum care Valentin? Ploieșteanul care ne amintește de păcăliciul toamnei, Petrov (Cică Băse a turnat/ Spun colegii pe din dos,/ Nu-i perfect adevărat;/ Când bea mult, dădea pe jos!).

Turiști de toamnă
                 Am scris noi despre vin (începând de AICI), despre multe jocuri de cuvinte, dar toamnă fără muzică nu se poate! Și fiindcă am trecut cu toamna prin diferite țări, să trecem și cu muzica. Într-o primă ședință începeți cu Chris Brown, care ne povestește în engleză despre frunzele toamnei (Autumn leaves), continuați cu George Winston care folosește doar pianul (Autumn) și puteți încheia meditația cu Vivaldi (Toamna).

               Și în funcție de preferințe mai puteți asculta: o lecțe de chitară jazz (Jazzguitar, Autumne leaves); în italiană, un mixaj al lui Noemi (Autunno); în portugheză (A folhinha do outono); în spaniolă (pentru copii, El otono); în daneză (Ray Dee Ohh, Efterar).

               Cântați cu: irlandezii (Clannad, Coinleach Ghlas an Fhómhair); grecii (Τζίμης Πανούσης, Το τραγούδι του φθινοπώρου); arabii (Mohammed Abdo ده { د عب { فمحم { ري ); germanii (Der Herbst ist da, pentru copii).

                   Dacă mai aveți timp ascultați: în ebraică ( ה רב ארבסט וו ל אלפייפערז 4 ק ); în galeză (Hydref, Dawns y Dail); muzică balcanică de la sârbi (Jesen stize Dunjo moja, Јесен стиже Дуњо моја); în poloneză (Mimozami jesień się zaczyna); în bulgară (Диана Експрес / Есен – Diana Express /Esen); în maghiară (Csalogató együttes: Itt van az ősz, itt van újra); în estonă (Up’n Down & Hanna-Liina V.sa – Sügis); în finlandeză (Heidi Kyrö, Syksy); în hindi (Patjhad Saawan Basant Bahaar); în letonă (Prāta Vētra, Rudens); în română (Melodii de toamnă, colaj); în lituaniană (NAKTINĖS PERSONOS, Kaltas ruduo); în gruzină (ღონისძიება, დალოცვილი შემოდგომა); în turcă (Halil Sezai, Sonbahar); în catalană (Flor de tardor, Marcel Lázara I Júlia Arrey); în bască (Udazken Koloretan, Benito Lertxundi); în albaneză (un film, Vjeshte e nxehte e 41′); în rusă (TAYANNA, Осень); în slovacă (Vašo Patejdl, Trištvrte na jeseň); în ucraineamă (Oсінь прийшла у мій сад, ОЛОДИМИР ДОМШИНСЬКИЙ); în bielorusă (PALINA, Республика Полина, Восень).

                    „Și plouă calm”, bag seamă toamna, autor Aurora Luchian
                   Dar oricât i-am asculta pe alții, parcă tot mai bine e să ne reîntorcem la ai noștri dispăruți Tatiana Stepa și Adrian Paunescu, deoarece… „și totuși, vine toamna…”, doar un mixaj), pe scurt, „Și totuși vine toamna/ Și tu o știi și o îngâni/ Și totuși vine toamna, și totuși vine toamna/ Și vai: suntem bătrâni)!”

               Și să nu uităm de Maria Tănase, care se destăinuia leliței Ioana că se roagă s-o mai ducă pân-la toamnă („..să beau vn, să mânc` pastramă”, Leliță Ioană), dar era sigură că „bun îi vinul ghiurghiuliu/ cules toamna mai târziu/ mai târziu și mai pe-omăt/ cât aș bea tot nu mă-mbăt!” (Bun e vinul ghiurghiuliu).

Să fiți iubiți!

(continuare)

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți.”
Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!…” Ananie Gagniuc http://webdidacticanova.blogspot.ro/

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.586 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5