Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.8 (140), August 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

În istoria Ţărilor Române democrația prin cultură a apărut mult mai înainte
decât democrația promovată de politic

Primit pentru publicare: 25 Aug. 2020
Autor: Alexandru Florin ȚENE, Cluj     
Publicat: 26 Aug.  2020
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Jose-Maria de Heredia a devenit celebru printr-o singură operă 

Heredia face parte din rândul puținilor scriitori care au devenit celebri printr-o singură opera. În cazul acestuia nu este vorbă de o lucrare dintr-un șir de alte lucrără, care să exprime personalitatea unui geniu, spre exemplu Infernul de Dante, Hamlet de Shakespeare sau Faust de Goethe. Heredia a scris doar un volum- Trofeele- care s-a impus în rândul marilor poeți moderni, fiind o expresie perfecta a esteticii parnasiene și exercitând o influență considerabilă asupra dezvoltării poeticii secolului al XIX-lea.

Specialiștii și cercetătorii au considerat că valoarea operei lui Heredia și specificul acesteia este asemănătoare cu cea a bijutierului și gravorului, și pot fi definite în cadrul mișcării literare francize din a doua jumătate a secolului XIX. Era perioada în cadrul  expansiunii romantismului se dezvolta un curent nou- parnasianismul, nume luat după revista Parnasul literar , apărută la Paris între anii 1866-1876. Această revistă sub conducerea lui Leconte de Lisle a grupat în jurul ei tineri poeți care urmează doctrina maestrului. În această revistă întâlnim numele lui Heredia, Coppee, Verlaine, Marllame etc. Însă dintre toți aceștia, Heredia a fost cel care s-a manifestat ca fidel al doctrine parnaisiene. Concepția sa asupra poeziei el și-a expus-o în discursul de recepție la Academia Franceză în anul 1894. Cu mulți ani înainte, în sonetele sale , el era deja un parnasian remarcabil. În concepția parnasienilor s-a fundamentat pe ideea impersonalității artistului, a detașării de lirismul afectiv al romanticilor, în poezie trebuind să primeze cultul formei și obiectivitatea din știință. Heredia arăta: “Adevărata poezie este în natură și în umanitatea eternă și nu în inima omului zilnic. Ea este esențial simplă, veche, primitivă și, pentru asta, venerabilă. “