Jucaţi-vă mai des cu focul

Jucaţi-vă mai des cu focul
şi mai puţin romantic.
Ardeţi tot ce-i de ars
fără cruţare, fără milă.
Ardeţi trupurile care nu iubesc destul,
ardeţi pleoapele care se închid cu ciudă
în faţa oamenilor frumoşi
a pomilor înfloriţi şi-a ploilor de stele.
Ardeţi mâinile care nu se roagă
şi nu mângâie pe cât ar trebui să se roage şi să mângâie.
Ardeţi buzele care nu sărută
decât moaşte şi tălpi de călăi,
care tac mişeleşte
atunci când ar trebui să spargă ziduri de fier cu urletele lor.
Ardeţi cuvintele şi cărţile
din care nu curge o picătură de sânge violet
pentru că ele nu merită să existe.
Ardeţi focul care nu arde
şi apa care nu curăţă.
Ardeţi lumina care nu fecundează noaptea
şi întunericul fără străfulgerări.
Ardeţi pustiul care nu rodeşte sfinţi
şi mările care-şi abandonează, laş, corăbiile pe ţărm.
Dar mai ales nu-i cruţaţi pe îngeri, când trec nepăsători
prin dreptul privirii noastre
tăind-o cu aripa ascuţită ca briciul
şi luându-i brusc viaţa.
Merită cel puţin un autodafe.
În fiecare seară adunaţi resturile zilei
şi daţi-le foc strigând Aliluia!
În fiecare dimineaţă strângeţi laolaltă resturile somnului
şi daţi-le foc strigând dignus est!
Aţi fost îndeajuns de cuminţi, preacuminţi.
Aţi fost iertători, mult preaiertători.
A venit timpul să vă maturizaţi, prieteni,
să vă dezintoxicaţi de lumea aceasta atât de cuminte şi de
iertătoare.
Stătut de preacuminte.
Bolnav de iertătoare.
Jucaţi-vă mai des cu focul, vă spun.