Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Jurnal autumnal (III)

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Jurnal autumnal (III)

    Primit pentru publicare: 11 Sept. 2019
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 12 Sept. 2019
    ©Nicolae Cornescian © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


    Jurnal autumnal (III)

    11 septembrie

    în prezenţa ta anumite obiecte
    îşi pierd denumirile comune
    chiar dacă suntem aici
    doar pentru a stăpâni cele adevărate
    şi chiar şi atunci când îţi spun
    că nu mai avem timp pentru altceva
    tocmai de aceea ar trebui să ţinem cont
    de similitudini dintre netezimile întinse
    până dincolo de orizontul privirii noastre
    adaugi pe când trecem pe lângă cei
    ce aduc plumbul la stadiul de fierbere
    obţinând astfel aburii necesari norilor
    apropierilor pline de ceaţă
    ce pe măsura înaintării noastre
    se materializează în copaci aproape osificaţi
    în sculpturi ce ne fac să credem
    că suntem aici
    doar pentru a stăpâni cele adevărate
    a le vedea ca pe nişte contururi colbuite
    precum acea oglindă
    abandonată în mijlocul Aleii Viilor
    acea arteră care brusc se termină
    cu un zid înalt
    de plumb şi de bronz
    şi un aliaj obţinut la temperaturi
    inaccesibile realităţii terestre
    mai aproape de soare
    în depărtări reflectate-n oglindă
    laolaltă cu alte obiecte fără denumiri

    12 septembrie

    întotdeauna îmi aminteşti de cea care
    pare a avea mereu aceeaşi vârstă
    indiferent că e vorba de anotimpuri trecute
    ori tocmai de cele presupuse
    părul tău mirosind a nisip fierbinte
    priviri penetrând crustele de văzduh
    ce separă Timişoara acestei toamne
    de alte dimensiuni
    vocea ta poruncindu-mi să renunţ

    să mai dau crezare necunoscutului
    când ştiu că am nevoie de îndemnul tău
    şi de poveşti scornite
    dar destul de verosimile
    petrecute probabil
    chiar şi-n zona Torontalului
    în acest scuar unde nişte dâre de abur argintiu
    amintesc de năframele naiadelor
    sculptate de cei pe care-i găsim mereu aici
    modelând metalul
    topindu-l şi amestecându-l
    cu ceva grunzuros şi întunecat
    lăsându-ne să înţelegem că cenuşiul
    astfel obţinut
    seamănă cu nuanţele umbrelor noastre
    umbre grele
    arse pe margini ca şi cum ar fi scoase
    din ştanţe de ceară fierbinte
    doar ca să păstrăm mereu aceeaşi vârstă
    indiferent de intensitatea focului viu
    măcinând an de an mereu alte frunze
    crestând urme adânci în argintul
    statuetelor din parcul periferic
    ca nişte riduri amintindu-ne
    de mereu aceleaşi timpuri
    neostoit repetabile

    13 septembrie

    clipele epifaniei
    serile timpului repetabil
    prezentul în care ar trebui să-ţi închipui că
    exilat din lumea sa
    urzită pe alte realităţi
    găsindu-şi singur drumul
    ca şi cum ar sfida mari ecluze de aer
    şi apă aluvionară
    apare un om
    vine de nu se ştie de unde
    şi ne spune că şi lui i se pare
    că a mai fost aici şi de alte dăţi
    zice că a visat ani întregi acest loc
    acest cartier fără asfinţituri
    pentru că indiferent de oră
    aici lumina avea mereu aceeaşi intensitate
    pe când de cealaltă parte a râului
    îndeosebi în Freidorf
    în clipele răsăritului

    deseori se puteau zări mult prea multe
    sticliri de întuneric rece
    doar de cealaltă parte
    unde totul rămânea nemişcat
    precum într-o viziune
    în care aş fi putut să exist
    adaugă el şi ne reproşează
    că ar fi trebuit să-l închipuim
    ca pe cineva prezent
    chiar şi în prezentul
    acestui timp repetabil

    14 septembrie

    chiar şi întunericul aici era clar
    întinderea sa începea
    exact în locul în care
    aerul se descleia
    de culorile formelor concrete
    oglinzi în loc de ferestre zăbrelite
    diamante ascunse-n acvarii
    şi ceva ce nu putea cuprinde
    nici o privire
    între noi atunci
    lumina se cristaliza în transparenţe
    ca şi cum nimic n-ar fi fost adevărat
    semnificativ în cea mai mare parte
    a zilei
    până spre seară
    când ni se impunea
    să trecem dincolo de văzduhul descleiat
    întrucât acolo
    după răspântia străzii Liege
    cu strada Bucovinei
    începea noaptea
    teritoriul ei plin de ecrane
    proiectând imagini
    succedate fără nici o noimă
    proiectând peisaje
    ce nu se regăseau
    nicăieri pe Pământ

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5