Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Jurnal autumnal (V)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Jurnal autumnal (V)

Primit pentru publicare: 23 Sept. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 23 Sept. 2019
©Nicolae Cornescian © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Jurnal autumnal (V)

19 septembrie

în vidul din zid sculptat pe alt zid
se surpă tenebrele tencuielii îndepărtate
nimicul viu despică aerul
înăuntrul întunericului împrejmuitor
în locuri locuibile
unde ceilalţi se gândesc
la tot ce nu mai e nicăieri
se simt încă vii
deşi pomenirile li se par poveri
precum ilustratele diluate
în văzduhul îngreuiat
ca şi cum ar sta să plouă
chiar şi aici
între pereţii ca de gheaţă
ai hotelului Timişoara
unde simţindu-ne încă prezenţi
ne trezim între câteva oglinzi
ce absorb goluri din pereţi
pustiiri pline de refringenţe glisând
printre elipsele ca de sticle
umplute cu apă
şi ceva ce ne aminteşte de aerul ars
înăuntrul luminii
în vidul din zid sculptat pe alt zid
în această încăpere în care aşteptăm
de cealaltă parte a oglinzilor sparte
precum cioburi de gheaţă
acoperind suprafaţa încreţită a lunii
chiar şi-n aceşti ani când pe pământ
nimeni nu-şi mai poate aminti
anotimpuri mereu schimbătoare
ape reflectante
ploi impregnate cu luciul abisului
dăinuind chiar şi acum
chiar şi-n această seară
în camera 313 a hotelului Timişoara

20 septembrie

precum într-un real inventat
adăugat la cele văzute
înconjuraţi de prea multe întinderi
ajungem pe malul Begăi
unde peste noapte
au vărsat cerneluri şi tuş
decantat probabil
în ungherele beznei
amestecate cu aerul inert
şi cu ceva hialin
bun spre a contura umbre
pietrificate în siluete reci
ca de staturi străine
ce nu mai seamănă cu nimeni
în acest real ce ar trebui anulat
căci nu stă în obiceiul nostru
să sfidăm potenţialele prezenţe
a ceva pesemne destul de evident
tocmai aici unde nimeni nu mai ştie
de ce zămislim cu totul altceva
când n-ar trebui să gândim la nimic
şi poate că nici nouă
nu ni s-ar cuveni să mai existăm
în acest spaţiu adăugat
la tot ce s-ar putea închipui
de oricine altcineva
chiar şi de străinii reveniţi tocmai acum
după sfârşitul tuturor timpurilor
tocmai pe malul de apus al Begăi
între umbrele apei
plutind înspre locuri
din care se revarsă întunericul etern
de unde revenim de fiecare dată
când nu mai avem ce să privim
nici măcar în acest aer deja încremenit
în care nimic nu mai rămâne
pentru totdeauna

21 septembrie

nu mai e loc de îndoială
că doar privirea ta
conferă claritate necesară
celor ce apar din întuneric
acea privire de care fotograful
întâlnit întâmplător
zice că lasă urme de lumină
în pozele pline de aer umbrit
şi ceva împâclit
ceva ca un fel de vibraţie a nuanţelor
ce obligă pe cei aleşi să aleagă
între veracitate şi închipuire
să înţeleagă că uneori
fanteziile duc spre adevărul
inaccesibil conştientului
să creadă că nu mai e loc
de nici o reticenţă
că şi tu ai putea exista
în gândurile celor ce-şi amintesc
numai visele
fără a simţi timpul
fără a poposi uneori
chiar şi-n locul plin de ursite uitate
îndeosebi acum
când cu o voce dogită
fotograful străin îmi vorbeşte
despre ochii tăi decoloraţi
şi de faptul că tot ce se vede
nu există întotdeauna

22 septembrie

vorbindu-ţi de trecutul meu fără tine
pomenesc doar de câteva distanţe
ce se restrâng tot mai mult
tărâmuri unde visez că sunt singur
pentru că cei de care aş dori să-ţi amintesc
nu au existat poate niciodată
exceptând acea seară în care
o făptură întru totul străină
ca şi cum ar fi fost doar o întrupare
venită din vis
mi-a spus că aici nu e locul meu
şi nici inima ta nu miroase
precum acest pământ
a mai zis şi mi-a indicat unicul drum
ce ducea înspre cenuşia vecie
spre tine
în acest oraş în care izbutesc să simt
că exist
numai pentru că tu eşti conştientă
de acest fapt
când îţi vorbesc de trecutul meu
de uitări şi absenţe
şi de spaţiul din care am plecat
pentru totdeauna
doar ca să pot să-nţeleg cine sunt
cine simt că sunt
în casa şi în viaţa ta
în timpul singurătăţii tale

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.571 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5