Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Jurnal autumnal (V)

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Jurnal autumnal (V)

    Primit pentru publicare: 23 Sept. 2019
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 23 Sept. 2019
    ©Nicolae Cornescian © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


    Jurnal autumnal (V)

    19 septembrie

    în vidul din zid sculptat pe alt zid
    se surpă tenebrele tencuielii îndepărtate
    nimicul viu despică aerul
    înăuntrul întunericului împrejmuitor
    în locuri locuibile
    unde ceilalţi se gândesc
    la tot ce nu mai e nicăieri
    se simt încă vii
    deşi pomenirile li se par poveri
    precum ilustratele diluate
    în văzduhul îngreuiat
    ca şi cum ar sta să plouă
    chiar şi aici
    între pereţii ca de gheaţă
    ai hotelului Timişoara
    unde simţindu-ne încă prezenţi
    ne trezim între câteva oglinzi
    ce absorb goluri din pereţi
    pustiiri pline de refringenţe glisând
    printre elipsele ca de sticle
    umplute cu apă
    şi ceva ce ne aminteşte de aerul ars
    înăuntrul luminii
    în vidul din zid sculptat pe alt zid
    în această încăpere în care aşteptăm
    de cealaltă parte a oglinzilor sparte
    precum cioburi de gheaţă
    acoperind suprafaţa încreţită a lunii
    chiar şi-n aceşti ani când pe pământ
    nimeni nu-şi mai poate aminti
    anotimpuri mereu schimbătoare
    ape reflectante
    ploi impregnate cu luciul abisului
    dăinuind chiar şi acum
    chiar şi-n această seară
    în camera 313 a hotelului Timişoara

    20 septembrie

    precum într-un real inventat
    adăugat la cele văzute
    înconjuraţi de prea multe întinderi
    ajungem pe malul Begăi
    unde peste noapte
    au vărsat cerneluri şi tuş
    decantat probabil
    în ungherele beznei
    amestecate cu aerul inert
    şi cu ceva hialin
    bun spre a contura umbre
    pietrificate în siluete reci
    ca de staturi străine
    ce nu mai seamănă cu nimeni
    în acest real ce ar trebui anulat
    căci nu stă în obiceiul nostru
    să sfidăm potenţialele prezenţe
    a ceva pesemne destul de evident
    tocmai aici unde nimeni nu mai ştie
    de ce zămislim cu totul altceva
    când n-ar trebui să gândim la nimic
    şi poate că nici nouă
    nu ni s-ar cuveni să mai existăm
    în acest spaţiu adăugat
    la tot ce s-ar putea închipui
    de oricine altcineva
    chiar şi de străinii reveniţi tocmai acum
    după sfârşitul tuturor timpurilor
    tocmai pe malul de apus al Begăi
    între umbrele apei
    plutind înspre locuri
    din care se revarsă întunericul etern
    de unde revenim de fiecare dată
    când nu mai avem ce să privim
    nici măcar în acest aer deja încremenit
    în care nimic nu mai rămâne
    pentru totdeauna

    21 septembrie

    nu mai e loc de îndoială
    că doar privirea ta
    conferă claritate necesară
    celor ce apar din întuneric
    acea privire de care fotograful
    întâlnit întâmplător
    zice că lasă urme de lumină
    în pozele pline de aer umbrit
    şi ceva împâclit
    ceva ca un fel de vibraţie a nuanţelor
    ce obligă pe cei aleşi să aleagă
    între veracitate şi închipuire
    să înţeleagă că uneori
    fanteziile duc spre adevărul
    inaccesibil conştientului
    să creadă că nu mai e loc
    de nici o reticenţă
    că şi tu ai putea exista
    în gândurile celor ce-şi amintesc
    numai visele
    fără a simţi timpul
    fără a poposi uneori
    chiar şi-n locul plin de ursite uitate
    îndeosebi acum
    când cu o voce dogită
    fotograful străin îmi vorbeşte
    despre ochii tăi decoloraţi
    şi de faptul că tot ce se vede
    nu există întotdeauna

    22 septembrie

    vorbindu-ţi de trecutul meu fără tine
    pomenesc doar de câteva distanţe
    ce se restrâng tot mai mult
    tărâmuri unde visez că sunt singur
    pentru că cei de care aş dori să-ţi amintesc
    nu au existat poate niciodată
    exceptând acea seară în care
    o făptură întru totul străină
    ca şi cum ar fi fost doar o întrupare
    venită din vis
    mi-a spus că aici nu e locul meu
    şi nici inima ta nu miroase
    precum acest pământ
    a mai zis şi mi-a indicat unicul drum
    ce ducea înspre cenuşia vecie
    spre tine
    în acest oraş în care izbutesc să simt
    că exist
    numai pentru că tu eşti conştientă
    de acest fapt
    când îţi vorbesc de trecutul meu
    de uitări şi absenţe
    şi de spaţiul din care am plecat
    pentru totdeauna
    doar ca să pot să-nţeleg cine sunt
    cine simt că sunt
    în casa şi în viaţa ta
    în timpul singurătăţii tale

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5