Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Jurnal autumnal (VI)

Primit pentru publicare: 28 Sept. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 29 Sept. 2019
©Nicolae Cornescian , © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Jurnal autumnal (VI)

23 septembrie

aici vremurile demult apuse
sunt evocate doar ca să dăm la iveală
tot ce pare altfel decât e în realitate

ca-n acei ani din care nu se întoarce nimeni
spre a ne încredinţa că întunericul lor
a rămas atât de sufocant
încât lumânările dintre îngrădituri
unde au fost cândva cimitire
fără a difuza nici o brianţă
fumegă încă şi azi

tocmai acolo unde trecutul
a trecut deja în totalitate
de vreme ce a fost uitat definitiv

doar ca să nu mai înţelegem nici noi
că toate astea înseamnă deja
cu totul altceva

chiar şi acum când ştim
că adevărul e întotdeauna simplu

iar aici trecutul nu se mai ţine minte
întocmai aşa cum s-a petrecut odinioară

doar pentru că acum
în absenţa întunericului
privind esenţialul
pricepem că tot ce pare a fi în surplus
poate fi uitat pentru totdeauna

îndeosebi în acest loc
în care e tot timpul seară

24 septembrie

în oraşul nostru a sosit o femeie străină
ce locuia pesemne în afara oricărui timp

a venit noaptea
dintr-un întuneric mult mai dens
decât cel de pe strada noastră

pe deplin conştientă de sine
zicea că părăsise acel necuprins îndepărtat
unde cerul întunecat
se unea cu unghiurile marginilor opuse
delimitând spaţii destul de posibile
aflate dincolo de orice orizont văzut

ne vorbea de padine părăsite
pentru totdeauna
şi de sfere ferice
umplute cu albastrul celest
ascunse bunăoară în râuri
nevăzute încă de nimeni

amintea ceva de uitări
de drumuri pe care nimeni
nu se mai putea întoarce înapoi
pentru că ceea ce se vedea acum
diferea de tot ce era înainte
fapt ce ne făcea să credem
că întotdeauna urma să se săvârşească
pesemne cu totul altceva

nopţile zicea ea sunt lipsite de ore
în care s-ar putea întâmpla ceva crucial
cum ar fi chiar şi această întâlnire
de pe strada Reveriei
din faţa casei voastre
cufundate într-un întuneric dens
scurs bunăoară tocmai din cerul
nevăzut încă de nimeni
aşa cum e el cu adevărat

25 septembrie

cea care venise când te aşteptam doar pe tine
zicea că era cu totul altcineva
a rostit numele meu
ca şi cum ar fi ştiut cine sunt

zicea că pe măsura înaintării
ceva din ce-şi amintea destul de clar
se schimba tot mai mult
pe când se apropia de cu totul altceva

pentru că tot mai departe
erau căutaţi cei rătăciţi
cei care mergeau dinspre apus
înspre nemărginire

şi pe drumul lor ce se înălţa semeţ
deasupra tuturor ape
vedeau oase pudrate cu talc
ori nume de pietre amintind oameni

doar lucruri vetuste
menite să îngreuneze întunecimi
din adâncuri vaste

şi atunci zicea ea
acea apă care de alte dăţi
se vărsa înspre toate marginile
îngheţând începea să despice pietre
ce marcau hotarele spaţiilor locative

culoarea luminii atunci
căpăta luciul aerului
iar oglinzile pline de gheaţă
ca nişte banchize aduse de râu
reflectau alte iviri
şi alte prezenţe
ce nu ştiau mai nimic
din tot ce s-ar fi putut aminti

ce s-ar fi înţeles chiar de nu se vedea
când aşteptându-te doar pe tine
mi s-a spus că păream cu totul altcineva
în ochii oricui
ori pe gheaţa oglinzilor
de culoarea luminii