Jan Tristea
Jurnal de front

Este luni, 2 martie 2026, trecut de ora 10:00.
După obiceiul matinal, am decis să încep ziua cu ceva activități gospodărești și benefice traiului, care devine tot mai scump.
În această dimineață liniștită de martie, a doua zi din lună, mi-am propus, să rezolv două treburi care mă așteptau de mult: să curăț via de pe balcon și terasă și să pregătesc cordele din cârpe, ca să nu mai cumpăr în fiecare an sfoară nouă. Prețurile au luat-o razna. Un ghem de sfoară din cânepă costă acum 15 lei, iar mie îmi trebuie zece. O sută cincizeci de lei doar pentru sfoară? Prea mult pentru niște fire care se pierd de la un sezon la altul.
Aveam nevoie de un foarfece bun, cu care să tai hainele vechi, sortate deja pentru a doua folosință. Foarfecele mele, însă, erau bătrâne ca mine și tocite de vreme. La tocilărie, meșterul mi-a cerut 10 lei pentru fiecare. Cinci bucăți, cincizeci de lei. Am dat din cap, am mulțumit și am plecat. La doi pași, în magazinul chinezesc, am găsit un foarfece nou, ascuțit ca o lamă de sabie, cu doar 14 lei. L-am luat fără ezitare. Am simțit deja cum se adună economiile.
Cu el am tăiat, în tihnă, hainele vechi și am făcut zece gheme mari de cordele — destule și pentru acum și pentru anul viitor. Încă 150 de lei rămăseseră în buzunarul meu, nu la casierie cu casa de marcat.
A doua treabă era via. L-am sunat pe Ghiță, un cunoscut al locului, care își plimbă mâinile prin buzunare toată ziua prin Centrul Vechi, așteptând o cafea, un covrig, o vorbă. „Cât îmi iei să-mi cureți via de pe terasă?”, l-am întrebat. „Cincizeci de lei, bătrâne”, mi-a răspuns fără să clipească. I-am spus că îl anunț.
Am coborât în magazia de scule și am găsit un foarfece de vie, din acela care se prinde pe un prelungitor de lemn. Am ales un arac din corn, de vreo doi metri, cumpărat cu ani în urmă pentru via de la țară. Via s-a dus, vândută de frați împreună cu mamaia, dar aracii au rămas, martori tăcuți ai altor vremuri. Am legat foarfecele de arac cu o sfoară lungă și m-am apucat de treabă. În cincisprezece minute, totul era gata. Frumos, curat, aerisit. Și încă cincizeci de lei economisiți.
La final, am tras linie: 150 de lei pentru sfoară, 50 pentru ascuțit foarfecile, 50 pentru curățat via, 250 de lei în total. Eu am cheltuit doar 14 lei și am petrecut două ore din viața mea, pentru lucruri utile și plăcute, care vor face ziua de astăzi plăcută și cu speranță că se poate trăi și așa, pentru a nu risipi bani din munci de ani de zile.

Așadar, uneori, cele mai bune câștiguri nu vin din ce cumpărăm, ci din ce facem cu mâinile noastre. Cu puțină ingeniozitate, răbdare și scule uitate prin magazie, am transformat o zi obișnuită într-o mică victorie: am rezolvat tot ce aveam de făcut și am economisit 236 de lei. Iar satisfacția muncii proprii nu se poate cumpăra cu niciun preț.