KARIKA
INSCRIPȚIE PE O PIELE DE TAHASHI

Motto:
„Verde crud, verde crud
Mugur alb, și roz și pur.
Vis de-albastru și de-azur
Te mai văd, te mai aud.”
(George Bacovia)

În fiece primăvară, în dumbravă măceșii purced la nuntire:
Rugii se-mpreună-n arcade, bolți măiastre, împletite de natură.
Florile roz pal și albe se prind într-o sarabandă, asemeni licuricilor;
Parfumul lor discret, dulce-amărui, evocă leandrii mediteranieni.
Adieri vagi, ștrengare, îmi mângâie sufletul, obosit de atâta dragoste.
Păru-ți frumos începe, mereu, cu un pic de vânt.
Pratityasumutpada, existența dependentă, prezumă prezența ta.
Ești deosebit de frumoasă și, în tot și-n toate, …imprevizibilă.
Am permanent la ce să mă gândesc. Doar iubirea contează.
Vreau să-ți simt trupul trezit la viață, vibrând, renăscut!
Mă pierd în aroma de caisă a sânilor tăi, respirația-ți de liliac albastru.
Nici nu pot respira în prezența ta. Doar primăvara rămâne în suflet.
Duc dorul lacrei trupului tău senin, catifelat și profund diafan.

Măceșul este principiul și prototipul înspinat, odorific al trandafirilor.
O, clipă poetic însângerată: trecerea în neființă, ucis de o roză, a aedului R.M. Rilke!
Carpe Rosa! Carpe Rosa! Carpe Rosa!

Zilele trec, apăsând tasta timpului. Toamna. Momentul Seminței!
Măceșii își etalează mărgelele rubinii ale fructelor mirobolante.
Tușeul Timpului există în conformitate cu natura sa proprie,
Constituie cauza producătoare a efectelor, a existenței și distrugerii;
Nașterea firească a lucrurilor, etern ancorată cauzei și condițiilor.

Ca o pungă amniotică, fructul de măceș incorporează cuib de semințe.
La întretăierea dintre iarnă și primăvară, semințele suportă
O transsuferință, moarte-înviere. Sămânța nu e condiția fructului.
Producerea fructului anticipează încetarea cauzei;
Cauza realizează, pur și simplu, fructul ce va să vină.
Efectul seminței îl reprezintă lăstarul, ce străpunge solul.
Sub oblăduirea soarelui, pe firele de plantule se ivesc ramuri,
Frunze, apoi flori și, iarăși, destinul: configurarea fructului.
De altfel, semințele vechi sunt cauzele celor actuale.
Deșartă-ți, Doamne, asupra noastră desaga-ți de semințe!
„Mergeți, și vă înmulțiți!”

Suferința, tragedia, drama, nu sunt drepturile absolute ale omului.
Mult timp s-a spus că plantele, cu flori, fără flori, cu fructe sau nu
Sunt lipsite de suflet, imobile, prinse în țărâna în care și noi ne vom regăsi cândva;
Că nu dispun de organe de simț și că durerea e departe de ele.
Demonstratu-s-a că execută mișcări de creștere, înălțare, își întind mai
Abitir lujerele, mugurii și frunzele, după ce înving cerbicia particulelor de lut.
Iar când sunt rupte, mutilate, doborâte de furia naturii, suferă în felul lor:
Elimină sevă și lichid interstițial, precum melcul strivit accidental pe cărare,
Unele se schimonosesc, se zbârcesc, dar – triumfător – etalează mugurii dorminzi.
După potop și pojarul incendiilor sau vântoasă, din cenușă aproape,
Renasc viguroase prin puterea lor germinativă, prin înfrățire sau mirajul semințelor.
Se pare că suferința este o latură secretă, imuabilă și prepetuu se repetă.
Și când te gândești doar sau tânjești după frumos și pace,
Plantele zâmbesc, etalând paradisiacele podoabe florale, miracole coloristice.
Și parfumul lor este consecința sau complinirea după rupere, distrugere sau ofilire.
Vom duce dorul plantelor, florilor, bobocilor în fașă când ne vom avânta spre stele.
Din materia inertă aparent, din nimic subatomic, printr-o minune neexplicată
Toți ne naștem din mișcarea imperceptibilă a atomilor,
Tot explicăm și nu ajungem niciodată la limitele exclusive ale adevărului.

Nu totul se rezumă: la a căuta aur în noroi și să dăm mărgăritare la porci!
Elite, nu recurgeți din nou la a servi tuturor orez cu perle otrăvite precum Lăpușneanul!
Contribuiți mereu la inseminarea ideilor de progres și libertate în solul fertil al popoarelor.
Am ajuns, deja, precum peștii lipsiți de oxigen, deschizând zadarnic gurile și bronhiile?
Săriți sprinten în scaunul gimnasticii politice, unul în cârca celuilalt.
„Câte degete am arătat? Multe sau puține? Lapte gros!”

Prietene necunoscut, trebuie să fie și frumusețe pe lume!
Te bagi? Frumusețea este o desăvârșire, un apogeu glorios,
Iar noi, toți, trebuie s-o sporim!

„Stingerea gândirii discursive: adierea fericirii libere, când
Trec, în plan secund, temerile, primejdiile, legate de
Naștere, îmbătrânire, boală, …Neantul, risipirea în stele!”