Primit pentru publicare: 17 mai 2015
Autor: Lucia PÂRVAN
Publicat: 19 mai 2015

L-AU CUNOSCUT PE ACHIŢENIE

(Petre Achiţenie, 27 mai 1929 – 1 decembrie 2006)

A fost şi rămâne fără îndoială un mare artist. Dacă ar fi trăit, pe 27 mai 2015 ar fi împlinit 86 de ani. Timpul însă n-a mai avut răbdare… În decembrie 2006, chiar în ziua de 1 decembrie, maestrul Achiţenie a plecat să se odihnească lângă sfinţii pictaţi de-a lungul vieţii în cele peste 50 de biserici.

Despre omul şi artistul Petre Achiţenie, despre picturile sale, de la debut şi până la trecerea în lumea umbrelor, au scris numeroase personalităţi: critici de artă, scriitori, colegi de breaslă, jurnalişti.

Voi încerca o scurtă creionare a personalităţii şi operei maestrului prin prisma celor scrise, păstrate cu sfinţenie de artist şi aduse la cunoştinţa iubitorilor de artă prin albumul „Petre Achiţenie”, tipărit în 1989 (85 pagini, format mare 32/25 cm), finanţatorii albumului fiind Comitetele de cultură şi educaţie socialistă Botoşani şi Vrancea.

Ca mulţi botoşăneni am asistat la lansarea albumului şi deţin un exemplar cu semnătura maestrului.

Selecţia pe care o propun cuprinde aprecieri legate de activitate sa ca pictor, profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, prieten, coleg sau colaborator:

„Petre Achiţenie are o foarte serioasă pregătire artistică, ceea ce se vede în desenul lui sigur, în armonizarea culorii şi valorii, în rezolvarea spaţiului compoziţional”.
Alexandru Ciucurencu – 1963, unul din profesorii artistului.

„Achiţenie a rămas credincios unor idealuri de la care nu a abdicat niciodată. Venea din locurile pe care le-au sfinţit numele lui Eminescu şi Luchian, de acolo unde străjuiesc în istoria culturii noastre monumentele vremii lui Ştefan şi-a lui Rareş. Şi sufletul său a păstrat – şi păstrează – o neabătută credinţă în semnificaţiile adânci ale unei tradiţii ce dă spiritului românesc de totdeauna un înţeles şi o valoare de neconfundat în cuprinsul generaţiei europene”.
Dan Grigorescu

„Cu darul înăscut de a face pictură, şi nu mai puţin prin destin de a se dărui total, mai bine de trei decenii, şcolii noastre de artă, Petre Achiţenie şi-a fixat un loc bine definit în generaţia sa”.
Vasile Grigore

„Achiţenie se luptă cu miracolul, cu Istoria, cu Destinul şi cu Triumful. El este, în afară de vinul pe care-l bem împreună, minunea ce se întâmplă pentru veşnicia neamului. Eu sunt fericit pentru că el există”.
Fănuş Neagu

„Prin buna cunoaştere a ceea ce au făcut înaintaşii sau contemporanii săi, Petre Achiţenie şi-a cristalizat o viziune, un stil, care, reprezentat prin acele mari panouri evocând altarele, nu este altceva decât reverenţa adâncă, densă şi smerită făcută tuturor înaintaşilor săi care l-au format şi din a căror sevă – şi cunoaştere – s-a putut scoate la lumină şi defini propria-i personalitate”.
Radu Ionescu,  Botoşani, 17 iunie 1989

„În contextul generaţiei sale Petru Achiţenie face o figură oarecum aparte. Artistul este un romantic întârziat, un spirit nutrit de marea lecţie grigoresciană; pentru el inflexiunile lirice ale culorii sugerează, traduc, disponibilităţi practice, reale, compoziţia picturală nefiind altceva decât un discurs articulat coerent şi expresiv”.
Valentin Ciucă, 17 iunie 1989

„Artistul, îşi concepe astfel opera în aria unei nuanţe de expresionism sobru, ilustrat în special pentru universul tehnic al culorii. Conexiunea între tradiţie şi modern este opţiunea metodologică a picturii lui Petre Achiţenie… Opera artistică şi didactică a pictorului Petre Achiţenie este expresia personalităţii celui care a realizat-o: omul viu, extrem de viu sufleteşte”.
Dan Cristian Popescu

„Evoluţia artistică de la figurativul realist, cu tentă eroică adesea, la abstractul simbolic atestă cu rigoare capacitatea sa de a parcurge mari etape din istoria picturii, a şi le însuşi, spre a o putea lua mereu de la capăt

Atent la schimbările de direcţie ale artelor vizuale în raport cu modificările de gust şi de mentalitate ale creatorilor şi publicului lor, Achiţenie vădeşte un oportun simţ al spiritului timpului”.
Valentin Ciucă, Nobilul Achiţenie în Vernisaje elective, Editura Augusta, Timişoara, 2000, p. 61.

Şi nu voi încheia înainte de a cita din maestrul însuşi:
„În portretele practicate de mine caut spiritualul, iubirea, tandreţa şi poezia fiecărui om. Peisajele sunt pentru mine portrete individualizate ale naturii, ale locului şi momentului respectiv, cu puterea lor de sugestie şi caracterul lor specific poetic sau dramatic.
Pulsez odată cu societatea contemporană în halucinantul prezent civilizat, cu ochii iubirii şi poeziei, niciodată pierdute de-a
lungul vremii”.
Petre Achiţenie, 1989

Sunt gânduri aşternute pe hârtie în anul în care a deschis o expoziţie restrospectivă la Botoşani (în spaţiul Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean Botoşani), anul în care a hotărât, cu sensibilitatea-i cunoscută ca aceste lucrări trebuie să rămână judeţului în care s-a născut.

Sunt sigură că maestrul a plecat în Eternitate cu regretul că bunele sale intenţii nu s-au materializat în deschiderea la Botoşani a unui muzeu sau măcar a unei săli cu expunere permanentă pentru opera sa.

Cu siguranţă, aşa cum aprecia şi criticul de artă Valentin Ciucă, „la bursa timpului numele lui nu va putea fi ignorat”. Până atunci la Botoşani, peste lucrările maestrului, se aşează încet dar sigur… uitarea; în ciuda eforturilor pe care le-am făcut ani de zile de a menţine vie amintirea botoşăneanului nostru de onoare.