Autor: Alexandru Florin ȚENE
Primit pentru publicare: 15 Apr. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Alexandru Florin Țene, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

O personalitate proeminentă a culturii noastre care a rămas în Istoria Literaturii Române  cu litere de aur este Tudor Vianu, cel care a fost un cercetător harnic și serios, un gânditor profund și original.  Acesta a fost și este un apreciat estetician , un filozof al culturii și un profund critic literar.
Tudor Vianu (Foto: Arhiva Radio)

Municipiul Giurgiu se mândrește cu faptul că la   27 decembrie 1897 s-a născut viitorul critic și istoric literar, iar Liceul “Gheorghe Lazăr“ din București a consemnat în istoria acestei  instituții de învățământ o pagină memorabilă dedicată fostului elev. Tot în București își dă licența în Filozofie și Drept. Dornic de ași lărgi orizontul cunoașterii își continuă studiile la Viena și Tubingen, unde, în anul 1924, și-a luat doctoratul în estetică, susținând teza: Das Vertunngsproblem in Schiller `s Poetik. Întors în țară este  în 1927 este numit conferențiar la catedra de Estetică de la Universitatea din București.

Primele versuri le-a publicat în revista “ Flacăra“ După război Tudor Vianu și-a adunat toate poeziile în volumul de versuri, ce a apărut la E.S.P.L.A. în 1957.
În această perioadă ajunsese la o concepție care i-a călăuzit întreaga viață. Astfel, el considera critica literară că este o disciplină al cărui scop esential este cunoștiința. Criticul literar-precum omul de știință-cercetează fenomenul creației în vederea unei reduceri, a unei “încercuiri critice “care este posibilă cu toate că știința fenomenelor de creație “este mai dificilă, mai puțin sigură și menită să rămână mai puțin complete decât aceea care se exercită asupra datelor naturii”. Scria Tudor Vianu în  “Arta prozatorilor români, pagina 10. “

Analizând fenomenul literar-artistic din țara noastră din perioada în care a trăit, a constatat lipsa de preocupare a unor scriitori pentru arta compunerii și transfigurării faptelor dintr-o narațiune. Tudor Vianu critică generozitatea ușuratică a unor critici care nu-și echilibrează cuvintele pe care le introduc în text, abuzând de calificative în momentul când stabilește valoarea unui scriitor sau a unei opera. El este partizanul unei literaturi pronunțat umaniste: “Marile opera sunt acelea care ne lasă altfel decât eram înainte, opera care seamănă în chipul lor de a lucra asupra noastră cu experiențele cruciale ale vieții, cu bucuriile sau durerile care și-au imprimat adânc urma lor în alcătuirea noastră. Mari în adevăr sunt numai acele opera, scria Tudor Vianu în lucrarea Figuri și forme literare,, București, 1946, p.10-11. “ El încercași surprindea plastic și sugestiv trăsăturile caracteristice ale prezentului său, fără să se pretindă vizionar. În lucrarea sa “Masca timpului “ apărută la Arad în 1926 la pagina 9 și următoarele, analizează opera lui Mihai Sadoveanu “Oameni din lună “, “Drumul cu plopi “de Cezar Petrescu, “Ulița copilăriei “de Ionel Teodoreanu, “ Balaurul“ de Hortensia Papadat-Bengescu și “Ion “de Liviu Rebreanu. Remarcăm că la sfârșitul studiului Tudor Vianu  nu formulează un răspuns la întrebarea pe care o pusese la început., justificându-se : “trebuie să mai cercetăm. “

De-alungul anilor harnicul critic literar a publicat și analizat multe opere ale scriitorilor români.

În articolul despre Caracterele artei românești, la fel ca Ibrăileanu, dorește să stabilească care sunt diferențele dintre celelate popoare europene.În anul 1947 Tudor Vianu începe și predă cursul de istorie a literaturii universale, la Facultatea de Litere a Universității din București. După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu. După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.

În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul Arghezi, poet al omului.

Ulterior, a fost numit ambasador al României la Belgrad, cu o activitate criticată pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim.După anul 1955, urmează apogeul carierei sale când se conturează ca umanist și filolog complet, de om al Renașterii. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, dar și director al Teatrului Național (1945).

• De-alungul anilor a publicat următoarele cărți.Enumăr cele mai importante: Înainte de al doilea război mondial a publicat cărțile: Dualismul artei (1925)
• Poezia lui Eminescu (1930)
• Arta și frumosul (1931)
• Arta prozatorilor români (1932)
• Idealul clasic al omului (1934)
• Estetica, 2 volume (1934-1936)
• Filosofie și poezie (1937)
• Introducere în teoria valorilor (1942)
• Istoria literaturii române moderne – în colaborare cu Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu (1945)
• Filosofia culturii (1945)

După anul 1947 urmează volumele:

• Probleme de stil și artă literară (1955)
• Cervantes (1955)
• Racine (1955)
• Voltaire (1955)
• Literatură universală și literatură națională (1956)
• Problemele metaforei și alte studii de stilistică (1957
• F.M. Dostoievski (1957)
• Versuri (1957)
• Ideile lui Stendhal (1959)
• Alexandru Odobescu, monografie (1960)
• Studii de literatură universală și comparată (1960)
• Schiller (1961)
• Jurnal (1961), ed. a II-a (1970)
• Dicționar de maxime comentat (1962)
• Arghezi, poet al omului (1964)
• Despre stil și artă literară (1965)
• Studii de literatură română (1965)
• Postume (1966)
• Studii de stilistică (1968)
• Scriitori români, vol. I-III (1970-1971)
• Scriitori români din secolul XX (1979).

 În anii 1961 și respectiv 1963 apare Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.

Tudor Vianu prin opera sa, prin originalitatea concepției, prin arhitectura operei, prin pasiunea nobilă pe care a avut-o a scris o pagină de aur în Istoria Literaturii Române.

Al.Florin Țene
Președintele Național al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americană Română de Artă și Știință