Primit pentru publicare: autor Lucia Olaru Nenati, 20 febr.2014.
Editor: Ana Maria Maluș, 20 febr.2014

La aniversară

O aniversare a unei vârste „rotunde”, adică mai plină de semnificaţie decât celelealte, nu? presupune un popas meditativ. Adică, aşa ca şi cum, după ce ai tot urcat un şir de trepte în spirală, ca pe spinarea unei cochilii de melc, te opreşti pentru o câtime de timp să priveşti în urmă traseul parcurs ca pe o operă de artă, realizată în parte de tine, în parte de destin, fără să şti ce procent din ”dreptul de autor” revine fiecăruia.

Privind acum în urmă, aşa cum cere conduita momentului aniversar, văd departe, în zorii tinereţii mele imaginea superbă, de nimic egalată, a viselor şi speranţelor cu care îmi înveşmântam viitorul ce avea să vină şi care mă impiedica să acord atenţia dominantă realităţii precare de atunci. Regăsesc, mai ales, în acel vis obstinaţia de-a realiza ceva deosebit, important, remanent în aria culturii, artei, literaturii, tărâm care pe atunci – avea aura fosforescentă a valorilor supreme ale unei existenţe. Apoi privesc filmul înaintării pe acest traseu în care într-adevăr, am reuşit să parcurg  cu sârguinţă dar şi cu brio nişte nivele de învăţământ, până la etajele superioare; apoi să scriu şi să editez nişte cărţi, evenimente  care au însemnat nemăsurat de mult în viaţa mea şi care la început au atras preţuire şi interes; m-am „înhămat„  apoi cu aceeaşi energie la qvadriga datoriei în toate locurile unde m-a trimis Domnul Destin ca s-o slujesc pe Doamna Lume – aşa cum spunea Poetul, cel care m-a ţintuit din prima tinereţe sub raza spiritului său infinit – , străduindu-mă să „execut existenţa” „întocmai şi la timp”, cum se zicea pe vremuri în armată, când încă mai exista această structură. Nu mi-a fost lene să îndeplinesc cu bucurie nici rolul de mamă, doar că, neuitând nicicând misiunea scriitoricească, am considerat că nu-i păcat dacă mărturisesc în cărţile mele şi această dulce trăire. Apoi am putut să atenuez un regret, acela de-a nu fi urmat calea unei cariere muzicale aşa cum părea iniţial; şi tot marele meu mentor, Poetul, mi-a înlesnit această recuperare, îngăduindu-mi să-i descopăr şi să-i cânt cântecele, de parcă le-ar fi păstrat ascunse special pentru  mine până atunci. Am căutat, găsit şi scos la lumină comori ale trecutului acestui meleag căruia mi-am dăruit floarea vieţii.. Şi încă altele câteva…

Doar că în acest timp, cât eu eram mereu ocupată să îndeplinesc aceste misiuni şi să caut  altele, lumea s-a schimbat pe neobservate, mulţi dintre companionii mei de lucrare întru cultură au abandonat această lume, mulţi, prea mulţi alţii, m-au trădat şi m-au pedepsit cu invidie şi chiar cu cruzime pentru toate acestea ca pentru nişte crime făptuite cu premeditare; pe ici, pe colo, au devenit importanţi, puternici şi decisivi oameni care nu s-au străduit să-şi piardă timpul învăţând şi dând zecile de examene ale unei vieţi considerate în vremea mea normale, obligatorii unei deveniri, au intrat, adică, „pe uşa din dos”, prin efracţie, încât au ajuns să decidă totul şi să ne dea la o parte, ba chiar în partea cea mai „fără vedere la mare” pe noi, ăia credulii, care ne-am pierdut timpul învăţând. Apoi au invadat în multe locuri alţii şi mai şi, care au jefuit tot ce am făcut eu şi alţii, fără scrupule, iar lucrurile pe care le credeam esenţiale, aflate în topul valorilor majore, au devenit treptat desuete încât nu mai ştiu dacă să spun sau nu adoratelor mele nepoţele că reuşita în viaţă se dobândeşte doar prin muncă, cinste şi merit.

Şi parcă mai rău din toate e că aura culturii, literaturii, valorilor spiritului, ce părea odinioară o paradigmă eternă,  s-a subţiat de tot, a devenit o oază în care se mai adăpostesc doar acei nobili scăpătaţi ai aristocraţiei de altădată a spiritului elevat. Entertainmentul şi manelizarea, dominaţia banului, impudoarea fizică şi morală devenită virtute ş.a., mătură energic şi triumfal din calea lor delicateţea acelei aristocraţii în virtutea căreia mi-am construit cândva, eu şi toţi cei ca mine, proiectul existenţial al tinereţii visătoare pe care am căutat să-l „execut” de-a lungul vieţii mele.

Şi totuşi în acest traseu parcurs pe care îl privesc acum retrospectiv, am trăit şi satisfacţii inegalabile, nu numai suferinţe şi decepţii, am dobândit valori de nepreţuit în prietenia şi colaborarea cu oameni de spirit înalt, dar şi cu mulţi dintre cei cu sufletul profund cu a căror comuniune, fie şi trecătoare, am trăit apropierea sentimenului sublimului.

Printre aceşti oameni vă număraţi şi voi, dragii mei cititori/spectatori de bună credinţă, cei care mi-aţi înţeles şi preţuit strădania întru idealul cultural al acestui ţinut şi nu numai. In preajma voastră, dar şi a neuitatului Grigore Vieru, a marii doamne Svetlana Palelogu Matta, a Magistrului acad. Constantin Ciopraga, a regretatei baronese Lydia Løvendal, a marii poete Ana Blandiana, a preotului cărturar Theodor Damian, a eminescologilor acad. Dimitrie Vatamaniuc sau acad. Mihai Cimpoi, a proteicului Dan Puric şi a atâtor alţi oameni de elită cu care m-am întâlnit şi am comunicat în această viaţă mi s-a părut că, totuşi, lumea valorilor spiritului înalt nu poate să dispară.Vă mulţumesc tuturor – chiar şi adversarilor, pentru provocarea unor noi performanţe!  – că mi-aţi dăruit mult din rostul unei existenţe care să merite trăită!

                                                                 HAIKU

“M-a trăit destinul ca pe-o frunză/Cel mai scurt haiku din viaţa mea/Mi s-a dat ordin să trăiesc lumina/Şi-am căutat să-ndeplinesc porunca grea”.

Lucia Olaru Nenati 

 Publicat în Monitorul de Botoşani din 20 februarie 2014