La apa Babilonului

La apa Babilonului am șezut și am plâns,  iar o fată pe nume Selma scria –„Mă leagănă gândul înșelător că voi trăi,  mă leagănă ziua și noaptea, ca un vin amețitor, dar pașii mei știu că nu mă voi întoarce, eu cânt zilele care nu vor mai fi, ca un orb cântând lumina zilei, aș vrea să închid ochii, aș vrea să-i dăruiesc iubitului buzele mele, dar iubitul este departe, totul este foarte departe și teama, durerea sunt aici, lângă mine”.
Mă simt, o, Doamne, ca un semn în spațiul primei zile, un semn de beznă și lumină,amestec nedesfăcut,  în bine și în rău, mă simt mai fericit ca-n prima zi de naștere, căci azi mi Te arăți, așa cum ești, o Carte de înțelepciune infinită, sunt fericit că pot citi și-ncerc să Te-nțeleg, mă simt ca-n prima zi, un semn, o lume înainte de a fi pământ și cer.
Alături arde o lumânare, cu capetele acoperite ei studiază, barba le-ajunge la brâu, ei studiază cărțile vechi, străjuiesc timpul să nu treacă în zadar, străjuiesc adevărul să nu poată fi falsificat, fără barbă ar semăna  cu niște copii, ochii lor privesc înlăuntru pentru ca noi să putem privi în afară.
Cum să ajung fără scară la Tine, Doamne? Astăzi m-am apropiat de Tine cu un cuvânt, mâine cu încă un cuvânt, Cartea este scara pe care urc, până în ziua  când mă voi înfățișa Ție, Doamne.
Vorbesc cu durerea iubirii, curios, cât de ușor se risipește celălalt chip și ies în fața voastră cun o nouă înfățișare. Vanitas vanitatum, spune vanitosul, Pax vobiscuum, spune războinicul, nu mă-ncred în orice afirmație, dar nici în tăcere, poezia e-n mine de-alungul șirei spinării, adevărul absolut îl cunoaște doar cine ucide adevărul, cuvintele mele se adresează doar celor  ce n-au mințit, dar se oferă și celorlalți drept mângâiere. Aplecat asupra acestui zid alb, aștept răspunsul de dincolo și voi îmi răspundeți, cu pașii voștri, cu sărutările voastre fugare.
BORIS M. MARIAN