Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 6 (136), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Copii, scrieţi-vă amintirile!

Cartea de colorat a fost începutul cititului mai la fiecare copil

Primit pentru publicare: 31 Mai 2020
Autor: Ion N. OPREA – Membru Fondator de Onoare – Revista Luceafărul
Publicat: 02 Iunie  2020
© Ion N. Oprea, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

          Cartea de colorat a fost începutul cititului mai la fiecare copil

                                                  III

           După ce ani de zile umpluse cu diferite culori conturul fiinţelor de pe nişte cărţi cu tot felul de eschimoşi, apaşi, indieni şi alte neamuri străvechi care locuiseră în timp pământul, a sosit timpul ca de la bunici să înţeleagă, încet-încet, şi buchile cărţilor.

        „De câte ori deschideam Cartea Junglei, băieţelul Mowgli, ursul Baloo, Baghera sau   chiar tigrul Shere Khan, vorbeau cu mine. Era o carte mare, cu desene cât păgina şi litere de-o şchioapă, iar eu mă prăvăleam într-o clipită în jungla de acolo. Îmi făceam  drum cu greu printre plantele gigantice şi rătăceam ore în şir prin palatul ruinat al regelui maimuţelor, asta, până ce bunica mă chema la masă”, scrie în Formula As, din mai, 2020, cel care a fost şi dânsul copil, Cătălin Manole. Cel care, cum era chemat, nu mânca de unul singur, ci cu personajele din carte, nu doar cu Mowgli ci şi cu tigrul pe care îl ştia un  nemilos, cu zăpăcitul chiar de Baloo.”Mi-era aşa de milă de bietul Mowgli! Era atât de slab şi cu ochii atât de trişti, încât mereu îi lăsam şi lui din porţia mea”.

          … „Când am mers la şcoală şi am descoperit biblioteca, lucrurile s-au complicat. Trăia acolo, printe  turnuri de cărţi, o femeie ciudată, căreia toţi îi spuneau „doamna bibliotecară Popescu”.  Avea  puteri speciale, mi-am dat seama din prima! De câte ori mă vedea, mă ducea la câte un turn, întindea mâna şi lua o carte, mi-o dădea şi îmi făcea cu ochiul complice”, semn să vin şi data viitoare.

                O astfel de bibliotecară mă servea şi pe mine când eram elev în primii ani la Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad, o doamnă frumoasă, probabil şi mămoasă, doamna Anagnoste, -tocmai ea nemenţionată, ea şi funcţia de bibliotcar în Monografia Liceului, autor prof. Traian Nicola, Iaşi, 1971, dar nu mă mir, nici eu, ca autor de cărţi nu-s trecut în volumele lui nici ca vasluian, tecucian ori tutovean, o fi ştiut dânsul de ce  – era mama unui fost elev, mai mare decât seria noastră,Victor Anagnoste, 1928-2011,  care a absolvit dreptul şi a ajuns într-o funcţie, sus-sus, mai marele avocaţilor din România, ea îmi împrumuta tomuri din literatura franceză. Când profesorul meu de Limba şi Literatura română Hary Zupperman a  descoperit că eram lectorul Contractului social sau principiile dreptului politic a iluministului Jean Jacques Rousseau, am şi fost desemnat reprezentantul şcolii la Concursurile literare în oraş, cu toate că nu eu aveam note mari la obiectul care ni-l preda.

          …”De câte ori citeam Poveşti nemuritoare, ne incită Cătălin Manole şi insistă, mă dureau ochii de atâta strălucire şi bogăţie! Câteodată, îl vedeam pe Don Quijote şi Sancho Panza mergând agale pe bulevardul Matei Basarab, alteori pe Habarnam, pe malul Ialomiţei erau îngropate zeci de comori şi în parcul de la Clubul Tineretului ştiam că se odihnesc, la umbră, Winnetou şi camarazii săi. În timp, mi-am făcut o adevărată trupă de prieteni care, deşi veneau din lumi diferite, se înţelegeau foarte bine nu doar între ei, dar şi cu prietenii de vârsta mea, din bloc. Greuceanu, Heidi, Rahan, Ileana Cosânzeana, Aldin sau muzicanţii din Bremen, fie erau cu noi prin cartier, fie ne duceam noi, în lumea lor, rătăcind prin paginile cărţilor. Lumea noastră sau a lor era aceeaşi”.

            Că aşa era şi aşa a rămas cu iubirea şi preţuirea de carte aş istorisi şi ce am trăit eu când am cunoscut, copil fiind, cartea Barbu Lăutaru, pseudonimul cobzarului Vasile Barbu care, după cum spune  acum Wichipedia „a stârnit admirația lui Franz Liszt cu prilejul trecerii acestuia prin Moldova, în iarna anului 1847, la Iași.  Că săptămânalul francez „La Vie parisienne” relata în 1874 cum, cu ocazia vizitei, Barbu Lăutaru a reprodus o improvizație de-a lui Franz Liszt la o primă audiție, când compozitorul maghiar a făcut un popas la conacul vistiernicului Alecu Balș”, de a rămas acesta mirat, episod care şi astăzi citit, tare am vrea să ieşim din starea alertă a pandemiei şi, undeva, în Iaşi, fie şi în aer liber, să-l ascultăm iarăşi pe Barbu al nostru…

                                  Ion N. Oprea,Iaşi, 2 iunie, 2020