Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

La cumpăna timpului,Dumitru LAVRIC

LA CUMPĂNA TIMPULUI
Dumitru LAVRIC

Modelul contemporan de acţiune al cetei de colindători se recunoaşte uşor în cel propus de Teodor Burada (Istoria teatrului în România) cu peste un secol în urmă: ,,Se întovărăşeau de cu vreme pentru a umbla cu colinda pe la casele locuitorilor, pregătindu-se în acest scop a avea cu ei un buhai, harapnice, un clopoţel sau o talancă (…) şi astfel pornesc de la casă la casă, cântând pe le fereşti colinda Pluguşorului – în tot timpul cât unul din colindători (…) rosteşte acea colindă, ceilalţi care îl însoţesc nu încetează de a suna din clopoţei sau talancă, iar alţii de a pocni amarnic cu harapnicul sau bicele, trăgând buhaiul întruna, şi când cel ce urează spune la colindători Ia mai mânaţi, măi!, toţi într-un glas strigă cât îi ia gura: Hăi! Hăi!”.

Constituirea şi funcţionarea acestor alaiuri au fost foarte bine surprinse de Traian Herseni în cercetările de teren intreprinse în perioada interbelică (Forme străvechi de cultură poporană românescă), ceata fiind definită ca asociaţie temporară organizată după ziua de Andrei şi foarte activă în cele douăsprezece zile ale sărbătorilor de iarnă, cu posibilităţi de menţinere a statului şi în perioada următoare, cu rolul de a asigura pregătirea la o gazdă primitoare, a tocmi lăutari, a performa datina, a supraveghea celelalte manifestări dedicate în special vârstei premaritale. Psihologic, asocierea produce un efect sufletesc de securizare: omul tradiţiei, când este izolat, se teme de spiritele malefice, ceata având funcţia de a-i apăra vulnerabilitatea căci imunitatea trece asupra fiecăruia; practicile ancestrale de vânătoare, pradă sau război au întărit această convingere edificată inclusiv pe experienţa întrajutorării în muncă şi principul participării la ceremoniile ce vizează individul, familia sau colectivitatea.

În ceremonialul sărbătoresc hibernal, colindării sunt agenţi ai obiceiului, materializează competenţa ceremonială pe care o împărtăşesc sau sugerează şi celor colindaţi; indiferent de forma concretă de grupare, colindătorul asociază actului performării sugestia unei convingeri arhetipale că este un vestitor venit să aducă vestea primenirii timpului, lumii şi omului, se înscrie într-o zonă de mister comunicând ermetic şi dezvăluind prin ocultare. Pe porţile larg deschise, colindătorii intră în curte (topos cosmizat) şi urcă pe prispă (spaţiu de tranziţie): prispa aparţine casei dar este accesibilă şi spiritelor; urătura sau colinda se desfăşoară la fereastră – un alt spaţiu marcat magic, un spaţiu al comunicării, al accesului în interiorul domestic, al raptului (mireasă răpită) şi al tranzacţiilor şi metamorfozelor (copilul vândut); spaţiul interior este protejat de perdele care nu închid însă comunicarea ci o fac mai misterioasă, protejând identitatea comunicatorului.

Urătura este ascultată lângă/după perdele, deşi urătorii au capacitatea magică de a accesa vizual interiorul, de a descrie masa încărcată…

Timpul performării are o distribuţie triplă: seara (,,Bine seara n-a-nserat / Noi cu uratul ne-am luat”), după miezul nopţii (,,Căci vă vin colindători / Noaptea pe la cântători”), în zorii zilei (,,Am pornit la colindat / Într-un zori de ziuă”); toate acestea sunt segmente temporale protejate de invazia maleficului, solicitând însă activarea maximă a umanului ca probă iniţiatică; îndemnul ,,Sculaţi, gazde, nu dormiţi!” devine ocurent în urătură şi colindă, mitologic Morpheu şi Thanatos fiind fraţi, ceea ce conotează pericolul şi posibilitatea ocultării dialogului, posibil doar în timpul kaitoric; starea de veghe înscrie şi un model augural pentru noul ciclu temporal dar şi o probă iniţiatică: ,,Vom aminti – precizează Mircea Eliade în Aspecte ale mitului – că izbânda repurtată asupra somnului şi veghea prelungită constituie o probă de iniţiere destul de tipică. La anumite triburi australiene, novicii pe cale de a fi iniţiaţi nu trebuie să doarmă timp de trei zile sau li se interzice să se culce înaintea zorilor (…). Vedem aşadar că a nu dormi nu înseamnă numai a birui oboseala fizică, ci mai ales a da dovadă de forţă spirituală. A sta de «veghe», a fi pe deplin conştient, a fi prezent în lumea spritului”. În această ordine, somnul, stăpânul întunericului şi frate al morţii, poate împiedica spritul să cucerească tainele cunoaşterii, interdicţia somnului – după aprecierea lui V. I. Propp – aflându-se în conexiune cu ,,complexul morţii şi naşterii, cu alte cuvinte – cu domeniul fundamental al ritului iniţierii”. Se mai cuvine precizat şi faptul că deşteptarea (sculatul) mai are şi sensul rememorării originilor, a condiţiei şi rostului omului în lume, anamneza fiind şi recuperare a memoriei mitice fondatoare a modelului primordial.

Destinatarii actului performat sunt gospodarul, gospodina, pubera aflată în situaţie premaritală, alte ipostaze de vârstă şi profesie a căror atitudine este indicată în text de către narator-urător/colindător care, prin figuri ale insistenţei, aplică procedeul stereotipului ce devine convingere; adresanţii sunt nu numai descrişi în momentele superlative ale bogăţiei, frumuseţii şi fericirii, dar şi nominalizaţi – ccea ce creează, prin sugestie şi autosugestie, un autentic sentiment de superioritate şi încredere atât de necesar plonjării într-o nouă spirală a timpului.

Nu lipseşte din textul performat sugestia apartenenţei colindătorilor la postura supraumană sau intermediară între profan şi sacru, la un spaţiu aspaţial şi un timp atemporal ce aparţin altui tărâm; naraţiunile vehiculează toponime marcate convenţional dar este evidentă sugestia unei geografii mitice: solii noului an vin de la curţi împărăteşti, au mult de umblat peste munţi întunecoşi şi văi nenumărate. Această situare spaţio-temporală indică misterul unei misiuni din care nu lipsesc riscurile, efortul pentru renovarea timpului impunând o răsplată care asigură eficienţa magică a acestui efort; de aici, magia darului, indicat în text prin colaci, bani, băutură; numai în acest fel, uratul şi colindatul îşi pot conserva complexul lor caracter apotropaic, iniţiator, propiţiator şi augural.
Chiar dacă Pluguşorul a fost asimilat cu mitul etnogenezei, ,,Bădica Traian” indicând un fapt istoric mitizat, sau cu un tratat de agronomie folclorizată care ar ilustra îndătinarea culturii grâului la daco-romani, simbolurile fundamentale ale oraţiei indică sensuri mai adânci, recitarea scenariului mitologic având funcţie apotropaică şi vehiculând instrucţiuni orale şi rituri apte să producă profunde modificări în statutul destinatarului. Prin vorbirea ritualizată specifică tuturor practicilor magice, urătorul prezintă efectul dorit ca îndeplinit căci trecutul reglează viitorul şi memoria este generatoarea profeţiei. Ca model de iniţiere agricolă, pluguşorul valorifică modelul impus de zei, cu accent pe actele magice ce trebuie să însoţească etapele muncii sporitoare: lustraţia, aflarea locului curat, aratul şi semănatul, adjuvanţii, uneltele, măcinatul, cernerea făinii, coacerea colacului – moment în care timpul naraţiunii coincide cu timpul spunerii.

Având simultan caracter prescriptiv şi conotaţii pedagogice, urătura şi colinda urmăresc să realizeze un efect de beatificare caracteristică începuturilor absolute şi propice schimbărilor de nivel ontologic; aceasta fiind în principal sensul urărilor generice sau individuale pentru sănătate, belşug, urmaşi numeroşi, împlinirea maritală, viaţă îndelungată, totul sub semnul blagian al armoniei:
Ca pomii să înfloriţi şi ca ei să-mbătrâniţi!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M.G. spune:

    LA MULTI ANI CU SANATATE OMULUI DE CULTURA DUMITRU LAVRIC DIN PARTEA UNUI ANONIM.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5