Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
La Editua ,,Casa bună”, în 2022, Valeriu NICOLAE a realizat o cart despre semi-etnia sa
Am citit cu interes „Țigan țăndări” – text pe care l-aș numi roman autobiografic, 449 de pagini, Editura Casa Bună, 2022, scris de Valeriu Nicolae, cel cu articolul din Libertarea, despre cartea despre țigani a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, un om pe care „n-ai cum să nu-l placi. Valeriu Nicolae,om de-o rară sensibilitate, gata să-și dea ultimii bani să ajute pe cineva în nevoie, foarte receptiv față de suferința celorlalți, dar necruțător cu impostura și aroganța. Un om cu care simți că poți vorbi normal și că ai putea vorbi la fel de relaxat indiferent cât de bine „s-a ajuns”, un tip cu care nu merg aerele și impostura. Pentru că Valeriu a învățat la cele mai dure academii ale tuturor timpurilor: suferința și sărăcia. Și, spre deosebire de atâția alții, n-a uitat nicio secundă de unde a plecat. Valeriu e același tip jovial și plin de umor chiar dacă se află pe străzile unei mahalale unde urlă sărăcia și mizeria din fiecare colț sau dacă vorbește la Aspen Institute alături de bancheri firoscoși care n-au scos în viața lor nasul din bula de lux în care s-au născut. Și asta se vede din fiecare rând al cărții pe care a scris-o. Explozie de umor, scriitura te ține în priză, fără să fie una facilă și superficială”, scrie, în Baricada, Maria Cernat, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 ea este doctor în filosofie, în prezent este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).- Despre cartea lui Valeriu ea spune „Obscurantiștii la modă azi, cei din zona zen-yoga, vorbesc de iluminare și „trepte de iluminare”. Dacă pentru o secundă mi-aș ucide neuronii care răspund de gândirea critică și aș crede aceste exprimări metaforice aș spune că Valeriu a evoluat spiritual enorm, fiind capabil să filtreze și să depășească lucruri care pe mulți ne-ar fi distrus iremediabil și asta se simte din ritmul alert al textului, din umorul scriiturii, din enorma varietate de experiențe și trăiri – țăndările – care compun tabloul unei vieți pe cât de interesante pe atât de intense
- …„Romanul, e de părere Maria Cernat, profesoara, alternează amintiri din copilăria lipsită de griji din satul de romi unde copiii stăteau mai mereu dezbrăcați complet, își făceau săbii din tulei de porumb și mâncau ce apucau, cu scene din viața de adolescent și o poveste de dragoste bizară cu cea care urmează să moară tragic. Neîmplinirea și nefericirea perpetue se resimt în relațiile descrise în paralel cu amintirile din copilărie și adolescență. Două dintre iubite mor tragic – o poloneză săracă moare de septicemie ignorată de sistemul medical, SIA, iubirea iubirilor, moare de cancer. Bogătașa roșcată e părăsită de prea mult bine, românca cu ochi de smarald e părăsită că e rasistă. Mai mult familia, mai puțin ea. Curios lucru, amorurile variate și numeroase nu cuprind conaționale sărace rome. Sau cel puțin ele nu sunt suficient de proeminente încât să ajungă în paginile romanului. În ciuda cantității impresionante de iubite, calitatea unei relații stabile pare să ocolească cu obstinație spiritul profund neliniștit și veșnic nemulțumit al protagonistului nostru. Protagonist care nu se sfiește să înșire, pe lângă mulțimea de cuceriri, o serie întreagă de clișee privind „incompatibilitatea” dintre sexe care se traduce, în fapt, prin expunerea privilegiilor la care „regele” nu vrea să renunțe. Mă iubești? Întreabă ea. La care el înțelege că se dorește fidelitate – adică n-o să mai râvnești în veci la o „bunăciune” și o să rămâi alături de ea la bine și la greu. Ce întrebare patetică… sărmane fraiere care ar putea să spere că privilegiatul care poate zbura pe continente și vorbi cu mai marii zilei, juca baschet cu nimeni altul decât Michal Jordan ar putea vreodată răspunde sincer „da”. Cum să iubești când poți cuceri?…
- …Pentru etapa actuală a societății românești „Țigan țăndări” este o pastilă eficientă de antirasism. Un text antrenant, viu și autentic, o odă adresată unei mame de-o rară tenacitate, o excursie șocantă prin mahalalele lumii care ne arată că sărăcia ucide la fel peste tot și că primele victime sunt copiii. E un moment necesar și o carte de temelie în lupta cu injustițiile sociale. Un pas necesar, dar, evident, insuficient. Ceea ce nu ne împiedică să sperăm la mai mult.
- În ce privește, „Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.
- – Țigan țăndări, o carte care te face țăndări. Aștept și volumul al doilea, acum pe drum, spune altcineva, care argumentează cu următorul citat din cartea citită: „Mama a fost o victimă a violenței domestice. De obicei trecea rapid peste abuzurile verbale și peste amenințări. Tata a vrut s-o omoare cu un topor. L-am oprit eu. Atunci ne-am pus amândoi încuietori la camerele noastre. Mama a fost o femeie frumoasă pe care au urâțit-o rasismul idiotului cu care s-a recăsătorit și viața de fiecare zi. Ar fi putut lejer să fie orice, numai că a trebuit să muncească de la 16 ani”.
- „Dacă primesc această carte, o voi dărui prietenei mele care a făcut un mare bine adoptând un băiețel abandonat. Sunt sigură că ea și soțul său își vor citi unul altuia cateva pagini seara, după ce micuțul va fi adormit, spre relaxare și luare aminte”, Daniela Butnaru, vineri, 25 martie 2022:
- „Țigan țăndări”, pot să spun că e o carte fără pretenții de literatură, având însă calitatea autenticului, a sincerității depline a autorului ei, care își face, în fața noastră, a cititorilor, un fel de vivisecție. Ne povestește, adică, viața lui, deschizându-și larg sufletul, ne poartă prin multe locuri din lume, cât se poate de exotice, pe acolo pe unde a ajuns și a lucrat, pe unde a avut fel de fel de experiențe directe. Din care a învățat mult, pe lângă trainingurile făcute. A fost în zone extrem de sărace, de risc, cu migranți, refugiați, implicându-se total într-o muncă pe care și-a ales-o singur, pentru că vrea să ajute. Ar fi putut să trăiască mult mai ușor, mai confortabil, pentru că are o grămadă de diplome și de „tinichele”, premii, medalii. Dar el a ales să fie „tata Valeriu” , așa cum îl numesc toți puștii lui din Ferentari, pe care-i învață să scrie, să socotească, cărora le spune povești. Și pe care i-a îmbrăcat, le-a luat adidași, totul din banii lui,scrie în Deșteptarea Carmen Mihalache, 8 mai 2022 și continuă: „În cartea lui, care este un bildungsroman modern, scris alert, în contrapunct, cu o desfășurare secvențială și o apreciabilă și savuroasă notă de umor și autoironie, conținând și o sensibilă poveste de dragoste, Valeriu Nicolae se oprește asupra multor probleme acute ale lumii contemporane; fenomene extreme, sărăcie, violență, rasism, discriminare, pe ultimele cunoscându-le bine, pe propria-i piele, din moment ce este pe jumătate țigan (doar după mamă). Atent observator al realității, autorul notează: „Mulți dintre oamenii care au bani și sunt deștepți devin colecționari. Colecționari de orice și mai ales de experiențe. De fapt ei trăiesc într-o lume forțată și mai mult sau mai puțin falsă. Își construiesc un ideal al lor și apoi sunt chinuiți să trăiască în imaginea pe care și-au construit-o. Oameni care citesc nu pentru că sunt curioși, ci pentru că ăsta e felul în care pot să impresioneze. Oameni care călătoresc nu pentru că le place, ci pentru că trebuie să aibă un portofoliu de călătorii.” Pe scurt, un mod neadevărat de a trăi, inautentic”.
- În iunie 2022, în „Jurnalul de fraieră”, cineva, cine?, scriind deapre „Țigan țăndări” nota și am reținut spusele și pentru dvs., cititorii mei:
- „ 1.Bătaia. Repetată și făcută ca să doară.Nu am primit decât o palmă în viața mea. M-a uimit, nu m-a durut. Nu mi-am bătut niciodată copiii. Mai mult. Odată, când mă enervaseră peste poate, mi-am tras mie două palme serioase și ne-am potolit. Si copiii, și eu. Mă simțeam de vină.
- Iubirea și sexul. Un coctail de senzații fizice și sufletești. Mă depășesc. Primele cuvinte potrivite (în special pe cele vulgare) sau nu, le-am descoperit după 89. Doar teoretic. Nu pot deosebi o iubire virtuală de una reală. Par la fel. Scuze.
- Bogații. Ei există și se cred superiori. Așa am înțeles din carte. Puțini sunt ceea ce par.
- Deștepții. O să recitesc. Deștepții și prietenii lipsesc din carte sau nu i-am descoperit eu.
- Lumea. E mare și frumoasă și merită străbătută. Chiar și numai prin amintirile altuia. Fără câini cu covrigi, dar cu experiențe deosebite care trebuie citite. Ne învață că acasă e acasă și că e ca niciunde. Sper.
- Familia. Provocare, grijă, acceptare. Toți o pățim. Unii povestesc, iar alții se regăsesc.
- Viața în ghetou. Cu sărăcia și drogurile duse la extrem. Cu lipsa hranei, a igienei, a educației. Sună plat când povestesc eu, nu și în carte. E cumplit. E răscolitor.
- Sărăcia. Adăugată ulterior. Sărăcia lor era nudă. Crudă. Cu scântei. Sărăcia alor mei și a celor din jurul lor era o sărăcie fudulă. Nu vorbeam despre găuri în talpă sau despre bani. Nu știam să facem bani. Ne-a marcat pe viață și nu știu dacă am depășit-o”.
- Despre tiganul din mine, etica si esecuri
- 27 MARTIE
- Ieri am fost invitat la o intalnire super-tare. A vorbit Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu seful de la BitDefender, o distinsa doamna din mediul de afaceri, Oana Marinescu si eu. O intalnire despre etica – mai multe detalii pe http://www.umanager.ro. Aici discursul meu.Am folosit termenul de tigan pentru a sublinia stridenta – in mod normal aș folosi termenul de rom. Cam 200 de participanți.
- De ce sunt aici … nu sunt nici șef de bancă, nici persoană publică, nici prieten cu politicieni sus-puși, nici bogat, nu am scris nimic super important și aș mai putea să înșirui vreo câteva zeci de motive de ce nu ar trebui să fiu aici.
- De ce cred că sunt aici ? Păi. în primul rînd pentru că sunt țigan.
- Dă bine în întâlniri.
- Un alt motiv ar putea fi că m-ar fi recomandat Aspen Institute.
- Așa am început și cu Aspen. Țigan care dă bine. Probleme cu țiganii în România– presiune Americană – trebuia să dea bine la raportare – deci am fost trimis la un seminar Aspen in Wye.
- Frumos tare. Inceputul a fost cam greu – lumea se prezenta cu nume-funcție – plus universitatea pe care au absolvit-o.
- Harvard –șefa la Microsoft, Cambridge – vice-președinte, Oxford vice-premier , Harvard șef la CIA, Harvard, Harvard, Columbia – s-au făcut niște fețe când a zis omul Columbia de am fost sigur că nu sunt singurul tigan, Harvard, Harvard…University of Craiova. Is it an Ivy League ? Nope Daewoo League am zis. Nu a rîs nimeni.
- M-am împrietenit cu un investitor chinez de dreapta rău și mai inconoclast decât mine. Jucam ping-pong. L-am rupt – eu am făcut sport că ne dădeau ciocolată în timpul lui Ceașcă dacă ne duceam la sport – ciocolata era o îmbunătățire semnificativă a celeilalte opțiuni de desert pe care o aveam – pâine cu zahăr. Chinezul mi-a mai omorît un stereotip – nu avea nicio treabă cu paleta de tenis.
- Asta zice – băi ce vorbim noi aici de etică și societate bună sunt vrăjeli de discutat între oameni bogați, super bine educați și cu burțile pline cum suntem noi. M-am gândit să îl întreb cine sunt noi că nevasta-sa nu era acolo dar am zis să nu îi stric omului buna dispoziție.
- Am făcut pariu că nu e așa și că ar putea funcționa ceea ce discutam despre societate bună și la nivel de ghetou, Așa am început să lucrez cu puști într-unul dintre cele mai rau famate ghetouri din București. Am ,câștigat pariul.
- Să am vreun talent ? Ar putea fi un alt motiv pentru a fi aici.
- Sunt un afon funcțional , dansez ca o cizmă, nu știu nimic despre medicina naturistă și sunt destul de obsedat de matematică fără insa a fi talentat la matematică. Partea de ghicit , romantism sau cei – nu mă pricep. Deci ca țigan stereotipic nu prea am talente.
- Talentul meu principal cred că este să o dau în bară. Am dat-o în bară de sute de ori. Am un talent aproape excepțional în a strînge eșecuri.
- Vin dintr-o familie super săracă. Tatăl meu a fost un alcoolic care nu a fost nicicînd interesat în altceva înafară de a dictia llui Mama –țigancă, dintr-o familie mare care trăia în bordei. O femeie senzațională care a sperat că scăparea ei va veni dintr-o căsătorie cu clasa superioară – cu un român. Nu a prea mers. Eșecul nu a fost numai al ei. A fost și al meu. Am fost tot timpul fiul țigăncii.
- Cînd ne-am mutat în bloc – singurii țigani în bloc – copiii nu au vrut să se joace cu mine. Țigan păduchios. Mama mă spăla în fiecare săptămînă cu gaz. Ștergea și mobila cu gaz. Și podelele le spăla cu gaz. Ca sî lucească. Probabil de asta am părul așa lucitor.Nu știu pe nimeni mai obsedat de curățenie decît mama. Apartamentul și mobila din Craiova ar putea fi cea mai bună reclamă la RomPetrol. Pute a gaz de te trăznește și acum. Nu primim fumători în casă nu că suntem health-conscious, ci din motive practice – evităm posibilitatea foarte ridicată de altfel, de incendiu.
- Primul meu eșec spectaculos a fost în clasa a 2-a. Credeam că sunt cel mai tare din clasă. Am fost propus pentru funcția de stegar. Pe care am pierdut-o urît la alegeri.
- In clasa a 4-a au fost alegerile pentru comandantul clasei. Am cîștigat. Colegii mei au crezut că sunt cel mai bun. Am fost super fericit pînă în pauza cînd din greșeală mi-am auzit învățătoarea discutand cu o altă învățătoare pe hol. Zicea – auzi, măi, tîmpiții mei l-au ales pe țiganul ăla ca șef de det,așament în loc să o aleagă pe fiica lui Exulescu – profesorul universitar. Ce dracu îi zic eu omului ăluia ?
- Vecinii noștri erau de treabă. Cum eram super-săraci mama a decis să facem un țarc cu găini în fața blocului. A făcut rost și de un cocoț. Nu imi amintesc un cocoș să cînte mai strident. Vecinul de deasupra noastră era singurul pe care îl auzeam ca și cum ar fi locuit cu noi. Ne iubea. Zicea dulcețuri despre cocoș, Antonescu și deportarea la Bug, foarte des.
- Mama făcea săpun în fața blocului. Am făcut și o afumătoare. Cort nu am pus dar cred că vecinii așteptau cu nerăbdare caii și căruțele – poate, poate om pleca.
- Cînd eram adolescent, eram drăguțel. Un pic de vedetă căci jucam baschet în echipa școlii și eram și în clasa cea mai bună din liceu. Citeam mult și aveam păr. Un pic exotic.
- Prima mea încercare să aduc acasă o fată a eșuat lamentabil. Am venit cu ea pînă în fața ușii. Nu am avut cheie și am sunat la ușă. A deschis mama.
- Fata a încremenit. Mama – o doamnă – ne-a lasat să dezbatem. Să discutăm. Mă întreaba fata –
- Aici stai ?
- Eu – da – aici ?
- Nu se poate !?
- Eu- băi, sunt sigur că aici – oi arăta eu prostuț, dar sigur știu unde stau.
- Și aia care a răspuns la ușă, cine e ?
- Mama – zic eu
- Nu se poate!
- Băi, măcar pe maică-mea ar trebui să o cunosc, nu crezi ?
- Păi, e țigancă1 .
- Și, eu ce crezi că sunt, suedez deghizat ?
- O relație care a eșuat lamentabil. Am avut cîteva zeci de experiențe similare.
- Ca puști mi-am dorit tare mult să fiu super fotbalist. Să joc în Națională. Am eșuat.
- Apoi ca adolescent mi-am dorit să joc baschet la nivel înalt. La 1.73 nu prea a ieșit mare lucru; nimeni nu a prea vrut să mă ia în echipă.
- Eșecuri – multe, multe eșecuri.. Relații personale, în carieră, în sport și cam oriunde vă puteți imagina!.
- Esuez, s-ar putea zice, cu entuziasm, in fiecare zi. O sa va dau cateva exemple si, ca sa fiu inclusive, il includ si pe Mr Van Groeningen, aici de fata.
- Am eșuat să îl conving să se implice într- o inițiativă care cred că ar fi senzațională pentru imaginea băncii, pentru puștii cu care lucrez eu în ghetou și pentru Federația Română de Fotbal.
- Am eșuat să conving două borduri în care era și el, că al fi un candidat bun pentru o bursă super-tare în State și că aș putea să fiu membru al altui bord.
- Nu vă spun de cîte ori am eșuat ca țigan să fiu angajat. Vorba unui fost ministru de externe care mi-a spus exasperat la un moment dat că dacă aș tăcea pe chestia de țigănie aș fi ajuns mult mai sus. Am stat tot timpul la parter – noi țiganii avem mare frică de cutremure.
- Deci, de ce cred că sunt azi aici?. Pentru că am eșuat, și am eșuat, și am tot eșuat. Și asta m-a făcut să ajung aici.
- Mama a ajuns să fie cea mai populară femeie din bloc. Făcea săpun la toată lumea, afumam porcul la tot blocul și cam orice găteală mare în bloc încă e supravegheată de ea. Continuă să spele obsesiv scările blocului și a pus gresie în beci.
- Joc cam o dată pe lună fotbal cu o parte din fosta echipă de aur. Nu sunt cel mai slab de pe teren. Cîțiva dintre ei mă ajută cu copiii din ghetou cu care lucrez. Am convins FRF-ul să facă lucruri pe care puțini și le-ar imagina posibile – implicare socială pe care mulți dintre cei mai buni dintre noi nu au făcut-o vreodată.
- Joc baschet cu mare plăcere. Și am jucat cu cei mai buni doi jucători români (femeie și bărbat) în ghetou, în Ferentari. Am adus o parte din echipa națională în Ferentari. Joc din cînd în cînd în sala Federației Române de Baschet cu foști jucători.
- Am stat lîngă Michael Jordan. Și lîngă Blair, și lîngă Michael Johnson. Nu în același timp. Am dat mâna cu Mandela și Albright. Il știu bine pe președintele Comisiei pentru premiul Nobel, am vorbit in conferinte lîngă caștigători ai premiului Nobel pentru literatură și pace și aș putea să mă dau mare cu incă o grămadă de nume de felul ăsta. Dar nu vreau să fiu țigan strident astazi.
- Am cîștigat premiul UNICEF pentru 2012 și o să primesc un premiu European pentru realizări blabla în Aprilie.
- Am ajuns să moderez seminarii Aspen pe filozofie politică.
- Am făcut cîteva lucruri foarte bune în ghetou. Am schimbat viața la cîteva sute de copii.Am reușit sî conving o mulțime de oameni și instituții să mă ajute cu ceea ce încerc să fac.
- Contează toate astea? – nu prea mult!.
- Ce contează pentru mine ?
- Că nu am reușit să îl conving pe Van Groeningen și alții să mă asculte pe partea cu federația de fotbal și cu ghetoul. Pe partea de sport și educație.
- Că, deși am moderat cîteva generații absolut fabuloase de young leader-și la Aspen, nu am reușit să fiu implicat în o schimbare semnificativă la nivelul societății românești.
- Că, deși sunt publicat în unele din cele mai bune publicații europene, nu am reușit să schimb modul absurd în care functionează fondurile structurale europene.
- Că nu am reușit să transform ceea ce fac în ghetou într-o practică mai extinsă și sistemică.
- Că nu reușesc să schimb semnificativ comunitățile rome și nici anti-țigănismul din societatea românească.
- INCĂ. INCĂ nu reușesc toate astea. Dar mă chinui să o fac. Ma chinui să îmi opresc tendința de a cere să facî altii ceea ce aș putea să fac și eu. Să dau vina pe politicieni, corupție , rasism, sistem sau orice îmi este mai comod.
- Nu sunt convins că ceea ce fac intră într-un sistem etic bun. Dar mă străduiesc sî îl fac mai bun. In fiecare zi.
- Și, desigur, am reușit să dau cu capul într-o grămadă de ziduri și să am niște super cucuie. Și niște super prieteni care mă lasă să le zic bai și fah. Sunt și avantaje în a fi țigan”
- Ca să le cunoaștem, eu zic, citiți din carte mai departe și puneți aici, în ANTOLOGII, „Istorii, comentarii, miscelanea”, coordonator, Ion N.Oprea,Iași, 5 octombrie 2023.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania