Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    La Iași, la Librăria Cărturești, vineri 17 iunie, ora 19, Cosmin Perța despre Labiș și Jurnalul pierdut

    La Iași, la Librăria Cărturești, vineri 17 iunie, ora 19, Cosmin Perța despre Labiș și Jurnalul pierdut, Editura Polirom, 2022, un fel de lansare, va vorbi autorul și Luminița Corneanu,Margareta Labiș, Victor Cobuz

               Se fac pregătiri, se popularizează evenimentul, se multiplică și pune la loc vizibil fragmente din  Jurnalul pierdut, părți din biografia lui Labiș, informații despre autor, inclusiv în Suplimentul de cultură, primul Magazin Cultural din România, realizat de Editura Polirom și Ziarul de Iași.

                Fragmente din Jurnalul pierdut:

              2 februarie
             Am fost denunțat! Cineva dintre „prieteni“ mi-a copt-o. Au trimis inspecție și s-au dus să caute direct sub tăblia falsă de pat pe care o construisem. Nu aveau cum să știe de ea. Mi-au găsit „cărțile decadente“. M-au învinuit de „abateri grave de la morala și disciplina școlii“ și mă vor pune în discuția colectivului. Pentru ce? Pentru interes arătat unor cărți esențiale ale spiritului uman? Nu pot să cred că mă așteaptă aceeași soartă absurdă ca a lui Grigurcu. Și nici măcar nu l-am văzut pe Arghezi.

               4 februarie
              Azi, pe hol, a trecut pe lângă mine tovarășul Beniuc. Era tot un zâmbet și ținea în mână volumul meu din Kant, una dintre cărțile pe care mi le confiscaseră. Mi l-a fluturat prin fața ochilor rânjind satisfăcut și făcându-mi un semn de la revedere. Acum am priceput de unde mi se trage, tovarășul Beniuc a fost cel care a comandat controlul din dormitor, știind exact unde să caute. Răzbunare că m-am mutat de la seminarul lui sau invidie, cine știe. De furie mi s-a pus un nod în gât și înainte să apuc să deschid gura să-i spun câteva era deja departe. Așa deci, tovarășe? Te temi că sunt concurentul tău la nemurire? Fii fără grijă, literatura e atât de mare, că vom avea cu toții loc în ea. Și vom mai vedea noi.

                  28 februarie
                 S-a găsit și pentru mine un loc la Gazeta literară, în sfârșit. A fost plăcut la Contemporanul, dar eu după Gazetă tânjeam. Nu e locul pe care îl voiam, la secția de Poezie, acolo taie și spânzură Camil Baltazar și se pare că pe mine nu mă are în grații, ci la secția de Critică literară. E bine și acolo, câtă vreme iese un ban cinstit. În mare, eu sunt acela care primește toți debutanții, le citește manuscrisele și pe cei de valoare îi selectează și îi trimite mai sus, spre publicare. Pe mulți îi ajut, scot creionul și, unde se poate, le îndrept poeziile și cu acordul lor îi trimit mai departe. Unii ajung să fie și publicați.

                 1 martie
                Azi, în curte la Viața românească, l-am întâlnit pentru prima oară pe tovarășul Arghezi. Mi-a întins mâna și mi-a mulțumit pentru o carte pe care i-o trimisesem anul trecut și m-a poftit pe la Mărțișor să îmi dea și el o carte. Povestea cărții pe care i-am trimis-o e o aventură în sine. Merită relatată. În urmă cu un an am aflat, în nu mai știu ce conjunctură, că maestrului îi lipsea un exemplar princeps din volumul său, Cărticica de seară. Eu o avem în colecția mea, de la prietenul meu anticar. Așa că mi-a trecut prin cap să i-o trimit prin poștă. Cum știam că toată corespondența lui este urmărită, nu am trecut nimic la expeditor, însă pentru a ști totuși că am fost eu, m-am semnat pe carte. A apreciat gluma. „Într-adevăr îmi lipsea“, mi-a zis, „te poftesc să vii negreșit“. Nu știu dacă voi ajunge, dar tare m-a bucurat invitațiunea lui. Se grăbea să ajungă la Beniuc. Ce-o fi căutând la șarpele ăla? Nu știe oare că din pricina unora ca el a avut de suferit tot ce a suferit? Măcar de l-ar reprimi în grații, dar oare cu ce cost? Eu sunt convins că nu din pricina politicii culturale cu accente proletcultiste a fost sacrificat Arghezi, el a fost negat și călcat în picioare pentru că în sfârșit s-au putut servi de ceva să o facă. De la invidia mediocrităților cu putere de azi i se trage, și nu de la ideologie. Nulități care au pus mâna pe condeiul vrăjit din care storc marșuri și imnuri de slavă pentru o fărâmă de putere politică ori administrativă și cărora acum le put „modernismul“ și valorile interbelicului pentru că știu că nicicând nu vor putea ajunge la calitatea aceea. Și atunci aceia trebuie striviți sub bocanc, să li se uite și numele și nimeni cu capul pe umeri să nu-i poată vreodată compara.

             În carte, despre Nicolae Labiș:

                NICOLAE LABIȘ s-a născut pe 2 decembrie 1935 într-o familie de învățători, în Poiana Mărului, Mălini, Suceava. A fost un copil precoce, care citea de la cinci ani și era interesat de teatru. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu tatăl plecat pe front, familia s-a refugiat lângă Câmpulung-Muscel, unde a trecut prin greutăți care aveau să influențeze decisiv parcursul artistic al viitorului scriitor. În special foametea pe care au îndurat-o și după revenirea tatălui și întoarcerea în Moldova, în 1945, și-a lăsat amprenta asupra modului său de gândire. Aceasta a fost și perioada în care a început să scrie versuri. A studiat la Fălticeni și la Iași, unde s-a remarcat printr-un talent poetic deja evident, prin cultura generală vastă, dar și printr-o atitudine rebelă și dârză, care avea să-l însoțească până la final. A publicat în reviste și a obținut rezultate școlare remarcabile. La 15 septembrie 1952, a început să frecventeze cursurile Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu“ din București, o instituție experimentală desființată în 1955. Acolo a legat primele prietenii literare durabile și s-a impus în scurt timp ca una dintre vocile poetice cele mai puternice și mai autentice ale epocii sale. A fost o perioadă dificilă, marcată de o serie de conflicte fățișe pe care le-a avut cu reprezentanți de marcă ai proletcultismului și ai gândirii politice de partid. În 1955 s-a înscris la cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, de unde a fost exmatriculat din cauza absențelor. În 1956 a publicat primele două cărți, Puiul de cerb (o carte pentru copii) și Primele iubiri (pe care o considera adevăratul său debut). Totodată a lăsat editurii, în formă aproape finală, volumul Lupta cu inerția, după ce revenise de mai multe ori asupra lui, fiind cenzurat masiv. A murit în decembrie 1956, după o spitalizare de câteva zile în urma unui accident de tramvai, petrecut în condiții neelucidate, asupra căruia planează suspiciuni și controverse nerezolvate nici în ziua de azi.

                 Din biografia autorului, după Wichipedia:
    Cosmin Perța, născut 5 decembrie 1982.   Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, își continuă studiile la Universitatea din București, unde obține o diplomă de masterat în literatură și titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. Debutează în 2002 cu placheta Zorovavel publicată la Editura Grinta, din Cluj, debut girat de o prefață a lui Victor Cubleșan și de un cuvânt al lui Ion Mureșan.
    Urmează volumele de versuri Santinela de lut (Editura Vinea, 2005), Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007), Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009), Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011), Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018).
    Format ca poet, se afirmă ca prozator odată cu romanul Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească, 2007), continuând cu volumul de proză Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010), Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012), Vizita (Editura Herg Benet, 2013), În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015), Arșița (Editura Paralela 45, 2019), Dispariția (Polirom, 2021).
    Tot în 2021 publică la editura Polirom volumul pentru copii Anisia și uneltele fermecate.
                  În 2011 publică la Editura Tracus Arte, eseul Introducere în fantasticul de interpretare, iar în 2012 monografia Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție, la Editura MNLR.
    Printre alte premii relevante, pentru romanul Teofil și Câinele de lemn este desemnat Tânărul prozator al anului 2012, volumul de poeme Cântec de leagăn pentru generația mea obține premiul Observator cultural, iar romanul Arșița Premiul agentiadecarte.ro[.

              Pentru conformitate, Ion N. Oprea,  Iași, 12 iunie 2022.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5