Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

LA O ANIVERSARE…

constantin adamLA O ANIVERSARE… 
(Fragment din  cartea LA CUMPĂNA DINTRE MILENII, autor Constantin Adam, Editura Agata, 2013)

,,V-am dat teatru, vi-l păziţi… ” (I. Văcărescu)

La iniţiativa directorului Băncii Naţionale din Botoşani, Hariton Haritonovici, şi a încă unor filantropi botoşăneni la care se vor alătura alţi 126 de oameni bogaţi şi, în final, fiecare botoşănean care era dispus să doneze o sumă cât de mică de bani, s-a constituit o societate anonimă pe acţiuni pentru construirea unui local de teatru pe măsura nevoilor şi a pretenţiilor unui oraş care constituia la sfârşitul secolului al XIX-lea o aglomerare umană ce-l plasa pe unul din primele cinci locuri între localităţile ţării. Primăria oraşului a salutat această idee, acordând pentru materializarea ei un teren situat chiar în faţa acesteia, unde până atunci se afla o veche şi dărăpănată baie comunală.

Societatea pentru ridicarea teatrului se constituie la începutul anului 1912, dar legiferarea ei are loc între 9 aprilie, autentificarea Actului Constitutiv şi al Statutului Societăţii Teatrul “Eminescu” şi 19 aprilie acelaşi an când Tribunalul Botoşani emite Hotărârea de înfiinţare şi funcţionare a respectivei societăţi. Primul Consiliu de administraţie este alcătuit din: D.Ursian –preşedinte, Gr. Goilav –vicepreşedinte, N. Ciolac secretar, Şt. Ganea, I. Ursian, P. Vizanti, I. Mavrocordat, Al. Enacovici, M. Moschowitz, N. Enăşes-cu, Al. Rosseti  -membri şi V. Isăcescu, C. Zamfirescu, A. Ciolac –cenzori. Acest consiliu, ca reprezentant ales şi recunoscut, încheie un contract cu primăria Botoşani care îşi ia angajamentul să amortizeze fondul investit într-un interval de treizeci de ani, plătindu-se anual acţiuni în valoare de zece mii de lei, după care clădirea să treacă în proprietatea definitivă a primăriei. Construcţia începe pe 23 septembrie 1912, când se pune prima piatră a fundaţiei, cu care prilej se întocmeşte următorul text ce va fi pus la temelie: “Aici în Botoşani, la capul ţărei româneşti dinspre miază-noapte, oraş vestit odinioară, fiind în calea comerţului dinspre apus şi răsărit, străduitu-s-au fiii săi, să înalţe un templu artei, unde străinii de neam să asculte, să înveţe şi să cunoască limba dulce a ţărei… ”

Construcţia a durat doi ani, proiectul fiind întocmit de cunoscutul inginer-arhitect Grigore Cerchez, care în tot timpul execuţiei s-a arătat extrem de binevoitor, neîncasând nici un ban pentru întocmirea proiectului şi nici pentru conducerea lucrărilor. Se pare că a renunţat şi la unele cheltuieli personale şi de transport! (Cine mai face azi aşa ceva?). Antreprenorii lucrării inginerii Reşcovschi şi Motzoi, s-au străduit şi ei să facă cât mai mari reduceri, furnizând în acelaşi timp materiale de calitate. Clădirea este terminată în acele vitrege condiţii (începuse şi războiul pentru Cadrilater), într-o perioadă de mari lipsuri şi cu o tehnică primitivă, în numai de doi ani.(Cât ar fi durat astăzi?!).

A fost inaugurată în ziua de 21 decembrie 1914, la orele 15,00. Intrarea era împodobită cu verdeaţă, iar sala pavoazată cu tricolorul naţional. După oficierea serviciului divin de către protoiereul judeţului Pr. Ec. Al. Simionescu, asistat de Pr. V. Pavelescu şi Dc. I. Alexandrescu, au loc discursurile oficialităţilor şi ale executanţilor, primul fiind al preşedintelui Consiliului de administraţie dl. D. Ursian. În încheiere, elevii Liceului “Laurian”, au prezentat o feerie în care muza Polymnia încoronează cu o cunună de lauri pe marele botoşănean Mihai Eminescu, al cărui nume îl va purta acest impresionant Templu al artei, urmat de spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti, “Lorica noastră”, în regia lui Petre Gusty, având în distribuţie pe d-nii; Soreanu, Livescu, Iancovescu şi d-nele; Giurgea, Nelly-Santa şi Mărculescu.

Clădirea era un monumental palat în stilul eclectismului de şcoală franceză de la începutul secolului al XX-lea, cu o largă perspectivă, fiind situat într-o piaţă vastă, în chiar centrul oraşului. Avea o sală spaţioasă, bogat ornamentată, cu 750 de locuri –stal, loji stal, loji balcon, galerie, toate îmbrăcate în pluş roşu, o scenă largă bine dotată, cu mari posibilităţi de montare, cu scări monumentale de marmură albă, un vast foyer şi încălzire prin centrală proprie. Scena avea dublă deschidere, una spre sală, iar cealaltă spre o grădină de vară, concepută în amfiteatru, cu loji acoperite jur-împrejur ce serveau şi ca adăpost în caz de ploaie. Intenţia iniţiatorilor a fost ca în faţa teatrului să se înalţe o statuie lui Eminescu. Pentru început s-a plasat un bust al politicianului Gh. Duca.

Până la distrugerea din 8 aprilie 1944, pe scena acestui teatru, s-au perindat nume de prestigiu ale culturii şi ale artelor dramatice şi muzicale româneşti: Tony şi Lucia Sturdza-Bulandra, Ion Manolescu, Mărioara Ventura, Ion Maximilian, Constantin Nottara, Constantin Tănase, George Enescu, Nicolae Leonard, Elvira Petreanu, Vasile Vasilache, Ion Simionescu şi mulţi, mulţi alţii. Tot aici a răsunat pentru ultima dată în oraşul său natal, vocea inconfundabilă a marelui Nicolae Iorga, participant la Congresul “Ligii Culturale” din 1938.

De remarcat este faptul că imediat după Primul Război Mondial, societarii văzând dificultăţile prin care trece Primăria Botoşaniului, vor renunţa la drepturile băneşti cuvenite făcând “cadou” acest minunat palat.

Când în anii 1946-1947 se pune problema refacerii teatrului, guvernul de atunci, preocupat de “vânarea” politicienilor incomozi şi a intelectualilor verticali care se împotriveau rusificării, va tot amâna chestiunea, în aşa fel, că în 1955, când în sfârşit se hotărăşte să o facă, să constate că din clădire n-a mai rămas decât o ruină… În loc să se refacă vechea construcţie -superbă arhitectural- se va “cârpi” cu o alta simplă şi stalinistă, în stilul sov-rom-construct, păstrând, în forma iniţială, din vechea construcţie, doar scena… Va fi inaugurată trei ani mai târziu, la 16 octombrie 1958 cu spectacolul “Mielul turbat” de Aurel Baranga, în regia lui Paul Sireteanu şi scenografia botoşăneanului Constantin Piliuţă. Inaugurarea a fost cu mare “tam-tam”, mai-marii partidului lăudându-se cu realizarea extraordinară a puterii de democraţie populară instaurată de PMR, care interesându-se de muncitori şi ţărani, au ridicat acest teatru pentru ei, cei care nici nu puteau gândi în regimul burghezo-moşieresc că vor avea acces într-o asemenea sală. Iată şi descrierea făcută de un cronicar în solda partidului: ,,… fostul local a fost mult depăşit(sic?!). Sala majestuoasă, elegantă şi practic amenajată… în formă de amfiteatru… e o adevărată bijuterie a oraşului. Peretele din fund drapat cu pluş roşu, cortina în nuanţe aurii, cupola ornamentată cu aur, din fundalul căreia iradiază o lumină plăcută, indirectă, foaierele de la intrare şi de la etaj, de o eleganţă impunătoare… ” (Flacăra Nr. 40, octb. 1958). ,,Acesta este avutul vostru. Să mulţumim partidului pentru darul ce ne-a făcut!”

In anii 1993-1994 s-a încercat o refacere exterioară parţială a vechii arhitecturi care se completa reciproc cu bijuteria de vis-a-vis care este Palatul Primăriei… S-au înlocuit ferestrele pătrate cu unele rotunde, s-au creat noi ancadramente tip arcadă, s-a refăcut peronul cu balcon de la intrarea spectatorilor… dar nici până azi, după aproape douăzeci de ani, nu s-a reuşit refacerea acoperişului cupolei, care i-ar fi scos în evidenţă unicitatea, dându-i o anume prestanţă…

 

P.S. În prezent (toamna lui 2013) se pregăteşte refacerea într-o formulă arhitectonică asemănătoare celei de acum un secol, la inaugurare, cu ajutorul Primăriei şi a unor fonduri europene, finalizarea proiectului fiind preconizată a fi în iunie 2015.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 28 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Foarte utila si foarte frumoasa prezentare!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5