Din trudă și curaj se naște coroana ce strălucește,
Destinul e cântec etern, iar dorința e flacăra ce nu se stinge.

În zorii drumului, norocu-ți surâde ca un soare ascuns în ceață,
Îți dăruiește aripi de foc, pentru a străbate prăpăstii fără teamă,
Destinul ți-se scrie-n taină, cu litere de aur despre viață,
Doina veche-ți cheamă vigoarea în eterna lumină spre vamă.

Îngerul tău veghează din umbre, cu torțe aprinse în palme,
Îți dă temeritatea de a răzbi furtuni și a-ți dojeni tăcerea,
În miez de noapte, glasul divin îți va șopti chemări solemne
Și-ți va lumina pașii spre ținte ce ard ca o stea puterea.

Din munca ta se va naște templu, zidit cu sudoare și visuri,
Fiecare viețuire e lacrimă din sine, sculptată în diamant,
Privirea ta va întări tăria, ca fulger ce rupe abisuri,
Și-ți va dărui gloria făgăduită, rod al voinței, vis de savant.

Norocul îți va vine ca ploaia, ce spală pământul de doruri,
Îți va umple sufletu’ cu izvoare ce curg din eternul mister,
Și-n fiecare clipă de trudă, se vor ivi din cenușă comori,
Ce-ți vor da putere s-aprinzi lumina umbrelor reci din eter.

Destinul e acasă în tine, ca un rege ce-și poartă coroana,
Îți va dărui sceptrul muncii, să treci peste timp și dureri
Și-n fiecare pas de credință, va zămisli în suflet icoana
Ce-ți va arăta că drumul e sacru și curat de-l urci în tăceri.

Îți va fi dat să vezi cum privațiunile devin răsplătite,
Ca spicele ce cresc din pământul uscat, copleșit de arșiță
Și toate rănile ascunse vor fi în lumină veșnică zidite,
Semn că prin suferire, se naște virtutea din străbuna matriță

Aspirația ta e un foc ce arde în inima muntelui sacru,
Și-ți dăruiește puterea să urci spre vârful ce e-n sclipire
Și-n fiecare clipă de trudă, se naște un cântec stihar,
O evocare că viața e drum, iar biruința nu e-n oprire.

Divinul îți dă reazămul tainic, ca vântul ce poartă corăbii,
Îți întețește nostalgia ades, și înflăcărarea ce nu se stinge
În fiecare luptă, și voinicie trebuitoare să treci prin săbii,
Ca să ajungi la țărmul promis, unde lumina eternă se-aprinde.

Curajul tău e o sabie vie, ce taie întunericul rece,
Îți dăruiește hotărârea să mergi pe cărări neumblate,
Și-n fiecare pas de credință, se naște drumul ce se trece,
Spre țelul ce-ți va fi cununa, în clipa din tainice palate.
*
Și cum timpul se varsă precum râul ce curge spre mare,
Tu vei privi înapoi cu mândrie, spre tot ce-ai zidit în tărie
Și fiecare clipă de trudă va fi ca un cântec de soare,
Ce-ți spune că viața e rodul învoirii și-al armoniei.

Și-ți vei găsi liniștea în preajma celor ce-ți sunt aproape,
Și fericirea va fi ca un câmp de flori ce nu se ofilește,
Și vei desluși că prin muncă destinul nu-i drum cu hârtoape,
E darul sacru pentru liniștea eternă, ce-n efigii cioplește.

Recunoștința va fi coroana ce-ți desăvârșește ființa
Și fiecare pas de trudă va fi ca un templu de lumină,
În ochii tăi se va naște seninul ce poartă credința,
Că tot ce-ai zidit e etern, ca flacăra ce nu se termină.

Astfel, haru’-ți va fi-n cântec, un imn ce freamătă-n ceruri,
Îți va arăta: viața e drum, și a-l străbate, e datorie supremă,
Și cu fiecare spor din hărnicie, lumina te cheamă din eteruri
Spre mica eternă, cutreierând căile în veșnice zboruri.