Lacrimi pentru Ghiță

La geamul albastru, pe-a timpului cale,
De Sfântu Gheorghe, răsuna-va chemarea,
Gingașului frate de sub zările boreale,
Îi plânge des răchita-n tăceri, plecarea.
*
Un dor se prelinge, din salcia vie,
În lacrimi de aur pe-chipuri străine,
Cunună de vise plutește-n magie,
În vuietul vremii ce-n suflet rămâne.

Cerdacul se leagănă,  mistuită-i uitarea,
Pe stâlpul destinului, caria-l roade,
Pe apa fântânii, o rugă-i cântarea,
Și banul de argint, în speranțe șade.

Din labirint de ape, laptele vârtos
Țâșni-va sub pulsurile de lumină,
Ca roua ce curge, în ritmul blând, pios,
În donițe cu doage de cireș, umplerea-i divină.
*
La grajdul cu cai, crenguțe am legat,
Din leuștean verde, aroma-i curată,
Cu muguri de fag, pădurea-m chemat
Și iarba, ca dorul, pe prag așteaptă.

Calul năzdrăvan, cu lanțuri de stele,
La stâlp porții l-am priponit, iarbă să pască,
Sub umbră de vis, pe locuri rebele,
La porțile vremii, lumina să nască.

Din lacul albastru, cu apa de dor,
Am cules nuferi ce-n lumină își plâng,
Sorbind din nectarul tăcut, roditor,
Am împletit vise ce-n inimi ajung.

Nimfele goale sub lumânări păzite,
Pe cruci se adună-n ecouri divine,
Lumina-i din lacrimi, trăiri nesfârșite,
Ce spală cu doruri toți anii să-aline.

Deasupra ferestrei cu stele ce cântă,
Se scriu amintiri în visări tremurate,
Cu „tutuia, tutuia”, ecoul care-nfruntă,
Fratele din timpuri pierdute, chemate.
*
Umbre se-adună sub cerul albastru,
Prin geamul ce-și șoptește poveștile mute,
De Sfântu Gheorghe, ce-aprinde un astru,
Un dor se ridică, pe căi absolute.

Ghiță, la fereastră, în lacrimi pierdut,
Cu ochii spre ceruri în rugă fierbinte,
Spre nădejdi de viață, o stea a-nceput,
Să-i lumineze calea, tăcută-nainte.