Lectura sau cititul, conform DEX,  reprezintă înțelegerea conținutului unui text, prin decodarea simbolurilor, a semnelor grafice sau a informațiilor prezentate. Creierul este, așadar,  responsabil de acest proces cognitiv complex de decodare și de  interpretare a textului dat spre lecturare.

Teoria lecturii tinde însă să îşi construiască o hermeneutică proprie, adică un sistem de reguli, de principii şi de concepte în virtutea cărora cititorul abordează textul, îl valorizează, dându-i astfel o interpretare. Hermeneutica este, astfel, un sistem de principii prin care cititorul vine în întâmpinarea textului cu un cod pregătit pentru a descifra şi pentru a face inteligibil ceea ce este neînţeles. Primul principiu al hermeneuticii este acela al importanţei sistemului de referinţe cu care cititorul vine în întâmpinarea lecturii operei literare. Sistemul de referinţe depinde de calitatea judecăţii noastre de valoare. Sistemul de referinţe al cititorului depinde de cărţile citite anterior, de nivelul intelectual al cititorului, de orizontul său filosofic, ideologic, moral, spiritual, cultural, de conduita sa socială şi profesională, de experienţa de viaţă şi afectivă, de biografie.

Procesul scrierii şi implicit cel al lecturii are o istorie ce se întinde de-a lungul a mai bine de şase milenii, încă de la primele tăbliţe pe care, un păstor, probabil pentru a ţine evidenţa turmelor sale, a avut inspiraţia de a nota numărul caprelor pe care le avea în grijă. Alberto Manguel, argentinianul care timp de patru ani i-a citit lui Jose Luis Borges, cel despre care ştim că, spre sfârşitul vieţii a orbit, a expus coerent şi frumos structurat etapele evoluţiei lecturii într-o carte care este totodată şi un expresiv portret al cititorului şi al statutului său privilegiat. Istoria lecturii, lucarea lui Manguel, a apărut la Editura Nemira în anul  2011 şi poate fi considerată o frescă în care arta scrisului şi a cititului urmează fidel încâlcitul fir al istoriei.

Prin urmare, iată, cronologic, câteva repere şi curiozităţi, câţiva paşi pe urmele eroului-cititor:

• 593 î. Hr. – conform tradiţiei, Iezechiel, unul dintre cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament, are o viziune în care i se porunceşte să citească o carte mâncând-o, înghiţindu-i conţinutul.
• 330 î. Hr. – pentru prima  oară cineva citeşte în gând: Alexandru Macedon îşi uimeşte soldaţii atunci când, primind o scrisoare, o citeşte fără să rostească conţinutul ei. Ştiind că toată lumea lectura cu voce tare până la momentul respectiv, putem doar să ne imaginăm ce avalanşă de cuvinte era în bibliotecile acelor vremuri.
• 200 î. Hr. – Aristofan din Bizanţ inventează punctul. Formidabilă invenţie şi cu adevărat eficientă!
• 230 d. Hr. –este emis  ordin regal ca fiecare corabie care se întâmplă să treacă prin Alexandria să predea cărţile de la bord.
• 1000 – ca să nu se despartă în călătorii de cele 117 000 cărţi ale sale, un mare vizir al Persiei pune să fie cărate de o caravană pe 400  de cămile care se deplasau în ordine… alfabetică!
• 1010 – doamna Murasaki scrie primul roman din literatura universală pentru lectura femeilor, Povestea lui Genji.
• 1333 – pictorul italian Simone Martini pune o carte în mâna Fecioarei Maria într-un tablou cu Buna Vestire.
• 1455 – Johannes Gutenberg inventeayă în mod remarcabil , tiparul
• 1559 –  are loc Inchiziţia publică ,primul index al cărţilor interzise.
• 1740 – se dă o lege care interzice sclavilor să citească, în caz contrar fiind flagelaţi. Această lege atroce a rămas în vigoare până la Abraham Lincoln.
• 1953 – Ray Bradbury scrie Fahrenheit 451 şi surprinde perfect faptul că cititorul, din pasiune pentru cărţi, se poate transforma într-un adevărat erou; doar el poate salva o carte memorând-o şi devenind chiar opera în sine.

În cadrul evoluţiei lecturii,  aceasta a trecut de la lectura de nevoie la cea de plăcere, evoluând o dată cu scrisul şi cu societatea , această variantă fiind, de fapt, cea de preferat şi cea pe care noi, dascălii, trebuie  să o insuflăm elevilor de toate vârstele.

Astăzi, societatea secolului al XXI-lea, tinde cât mai mult către lectura electronică, considerată chiar lectura viitorului. Comunicarea cu ordinatorul – mâine-poimâine vorbitor, cu video-telefonul, cu cărţile electronice, cu hârtia electronică şi cu surprizele pe care ni le rezervă aceasta, nemaivorbind de hypertexte, de dispozitivele multimedia, care solicită deopotrivă percepţia optică şi auditivă, impune o participare mai intensă, un aport valorizator şi imaginativ mult sporit din partea cititorului, iar lectura nu-şi poate permite încăpăţânarea de a-şi refuza alte suporturi doar pentru că ele au şi sunet, şi imagine, şi posibilităţi interactive.

Bibliografie
Bărboi, Constanţa, Cartea mea de lectură, Editura Universitară, Bucureşti, 2008
Faguet, Emile, Arta de a citi, În româneşte de Sadoveanu Lidia, Editura Albatros, Bucureşti, 1973
Manolescu, Nicolae, Lectura pe înţelesul tuturor, Editura Aula, Braşov, 2000
Tiutiuca, Dumitru, Teoria literară, Institutul European, Iaşi, 2002