Primit pentru publicare: 08 april.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 08 april.2015

Leon Volovici, lecție de modestie, cine o învață? Greu răspunsul!

Vocea Anei Blandiana de la Ierusalim

                                                       I

Despre Leon Volovici și întâlnirea cu prietenii la Ierusalim am scris In memoriam în pagini din revistele la care colaborez fără diurnă pentru compensare de trudă omenească – așa este legea drepturilor de autor, numai cei care încasează timbrul literar culeg și banul din ceea ce scriu și publică, pentru că revistele de provincie sunt sărace, ca și academicienii care-și scriu singuri cărțile – dar și în volumul Prietenie, cu o postfață de ing. Martha Eșanu, redactor-șef al revistei Prietenia a Comunității evreilor Iași, Editura PIM, Iași, 2012, evidențiind, cât am reușit, virtuțile venerabilului care mulți ani a fost cetățean al Iașului, cândva Capitala Moldovei.

Despre Leon Volovici – coautor la Dicționarul literaturii române de la origini până în 1900, profesor la centrele de studii iudaice ale Universităților din București, Cluj și Iași, conferențiar și cercetător la Universitatea ebraică din Ierusalim, în cadrul Institutului de iudaism contemporan și al Centrului international de studiere a antisemitismului, autor al cărții Apariția scriitorului în cultura romînă și a altor studii apreciate, dar și editor și prefațator a faimosului Jurnal al lui Mihail Sebastian, colaborator asiduu și polemic al multor publicații din România și nu numai – și cartea De la Iași la Ierusalim și înapoi, scrisă împreună cu universitarul Sandu Frunză, publica în revista Minimum nr. 250 un comentariu consistent Gina Sebastian Alcalay.

Volumul de memorialistică “De la Iași la Ierusalim și înapoi”, scris de Leon Volovici, apărut în 2007 și lansat în 2008, este considerat de mulți drept cartea anului din alia – de unde și declararea lui și a lui Costel Safirman “Omul anului 2007” – argumenta și  puncta doamna marea personalitate a celui despre care scria în revista lui Alexandru Mirodan: “Autorul ei, spunea comentatoarea, nu mai necesită prezentare nici în Israel, nici în România: s-a făcut cunoscut în ambele țări – cea natală și cea adoptivă – ca istoric literar și istoric al ideilor, îndeosebi cele legate de anti-Semitism și de Holocaustul evreilor, cu toate urmările acestora, dar celebritatea i-a adus-o, după părerea mea, calitatea de cofondator, organizator și animator al Cercului cultural de la Ierusalim, loc de întâlnire cu personalități culturale pretigioase din cele două țări și care, prin spiritul ce i-a fost infuzat, a devenit cel mai elevat for de dezbateri ale intelectualității româno-israeliene.”

Am redat în susținerea calităților lui Leon Volovici și spuse sau scrise ale altor cunoscători – Iulia Blaga, Adriana Babeți, chiar și ale membrilor familiei, amintirile…

“Nu se întâmplă des ca un cărturar să fie omagiat – în timpul vieții sau postum – și pentru bunătatea lui, scria Suplimentul de cultură Iași din 14-20 martie 2015 despre Leon Volovici, care, în modestia lui, dacă ar mai fi trăit și ar fi venit în 3 martie la lansarea volumului O lume văzută de la Ierusalim, al treilea din ciclul Întâlnirilor Cercului Cultural de la Ierusalim editate de Institutul Cultural Romîn, ar fi deviat discuțiile spre alt pol”.

Și de data aceasta discuțiile de la Cercul cultural au fost moderate de Costel Safirman, împreună cu care Leon Volovici a inițiat cu 20 de ani în urmă Cercul cultural de la Ierusalim, informează și de data aceasta Iulia Blaga.

Despre personalitatea celui a cărui carte a fost lansată în prezența celor care l-au cunoscut și apreciat – și a directorului ICR Lilian Zamfiroiu – evocarea Anei Blandiana merită amintită: “Leon Volovici a fost un mare intelectual, un istoric și un critic literar efectiv pe deasupra profesionalismului de branșă. Era chiar un gânditor al propriei profesiuni și, în același timp, un înțelept așa cum apar evreii înțelepți în cărți. Mult peste toate astea, pentru mine a fost întotdeauna prototipul omului bun. Avea și în înfățișare ceva de om bun care încerca să echilibreze o lume căreia îi lipsea echilibrul. Se opunea tipului isteroid de intelectual al zilelor noastre care se pasionează și țipă. Era întotdeauna calm și, într-un fel, cred că invenția acestui Cerc se baza pe această trăsătură a lui, pe acest fel de a strânge la un loc oamenii scoțând ce era mai bun în ei”.

Presentă la lansarea de carte a fost și Camelia Crăciun care l-a avut pe Leon Volovici îndrumător pentru teza de doctorat, cu care s-a întâlnit doar de câteva ori, în aeroport, între două zboruri, că ea își făcea doctoratul la Budapesta, iar el zbura regulat de la Tel Aviv la București , de unde pleca spre Iași, explică Iulia Blaga. El i-a fost mentor, ea a coordonat volumul Lumea evreiască în literatura română, care cuprinde lucrările simpozionului inițiat de Leon Volovici care a avut loc la Universtatea Ebraică din Ierusalim în februarie 2012, la două luni după moartea inițiatorului, publicat și la Editura Universității “Al. I. Cuza” din Iași, unde a fost publicat și B. Fundoianu – Benjamin Fondane: O nouă lectură, îngrijit de Michael Finkenthal, Claire Gruson și Roxana Sorescu, dedicate lui Leon Volovici, ca cel care l-a studiat pe B. Fundoianu.

De la Iași la Ierusalim și înapoi este cartea autobiografică, continuată și în ediție poloneză, special pentru publicul polonez, este lansată de Hania Volovici, soția lui Leon, în trei orașe din Polonia, s-a informat în Cercul cultural de la Ierusalim.

“Leon Volovici avea acest extraordinar talent uman de a face pentru oamenii de lângă el și la care a ținut tot ce se putea face”, a spus Simona Sora, care l-a cunoscut în anii 90 și a citit, cum a mărturisit, “cu lacrimi în ochi” cartea “O lume văzută de la Ierusalim”, cunoscătoare și a felului cum Camelia Crăciun și-a realizat teza de doctorat sub ochii lui Volovici: “Leon Volovici voia să știe cum te situiezi în lume, ce faci, ce e cu tine, poți să continui academic”, a explicat ea filozofia interioară a omului care în cartea “De la Iași la Ierusalim și înapoi” vorbea ca despre “un fel de parabolă hasidică” cu cel ce-i fusese coleg de cameră în 1964, un șef de cuib legionar, cu care, timp de două luni au stat în sanatoriul de plămâni de lângă Brașov.

Descriindu-i adâncurile interiorității și captând în focarul ei nu numai contururile diverselor lumi prin care a navigat, Leon Volovici – își aduce aminte Gina Sebastian Alcalay, în Prietenie, autor Ion N. Oprea, p.92, „de la studenta care, îmbuibată în mediu familial cu prejudecățile curente în România acelor ani, îl săgeta, fără să-l cunoască personal, cu ura ei numai pentru că e jidan, sau părinții celui mai bun prieten al lui, mânați într-un timp de aceeași neîncredere și surdă ostilitate, până la tânărul legionar, cam nebun, dintr-o rezervă de spital moldovenesc (așa crede ea, spital moldovenesc n.n.) , care, putred de bolnav, rău, agresiv și respins de toată lumea, se atașase obsesiv de el, sufocându-l și jignindu-l neîntrerupt cu istorisirea isprăvilor sale ticăloase împotriva jidanilor fără ca interlocutorul, presupus de către nebun a fi român sadea, să se decidă să-l pună la punct și, aducându-l la realitate, să-i provoace o singură prăbușire totală”, situație de care Volovici era conștient. Era conștient și o mărturisea interlocutorului Sandu Frunză din carte: “Aici au fost slăbiciunea și lașitatea mea, de fapt de atunci trebuia să-i dau cu măciuca și să-i spun că și eu sunt unul dintre ei. Ce s-ar fi întâmplat? Probabil că s-ar fi prăbușit. Mi-a fost milă de el, l-am văzut și cu lacrimi în ochi și am dat din cap”.

Ana Blandiana are dreptate: “Leon Volovici a fost întotdeauna prototipul omului bun”. Că zice și Smona Sora: ascultând confesiunile acestui om foarte bolnav, inclusiv despre cum biciuia evreii, pentru Volovici a fost ceva halucinant. ”Cred, spune ea, a trăit concentrat drama pe care a evocat-o în Progromul de la Iași, când avea trei ani și pe care și-l amintea. Curios e că, atunci când s-au despărțit, (…) acest om care nu iubea pe nimeni, care-i ura pe toți, i-a spus: Domnule Volovici, aș vrea să vin la Iași să vă văd, dar nu pot că e plin de jidani!” Atunci era rostul întrebuințării măciucii, dar omul-om din evreul Volovici, de mila lacrimilor din ochi fostului legionar, omenește, a dat doar din cap!

Cele trei cărți ale lui Leon Volovici –Întâlniri la Ierusalim, 2001, Noi întâlniri la Ierusalim, 2007, O lume văzută de la Ierusalim, proaspăt apărută la Editura ICR și lansată la Ierusalim la 3 martie 2015, cuprind în mare măsură dialoguri care nu au nimic dintr-o manifestare formală, interviurile acestea totalizează circa 1500 de pagini. Numai în cel de-al treilea, aproape 200 de invitați, printre care și Norman Manea, Adriana Babeți, Ileana Mălăncioiu, Cristian Mungiu, Solomon Marcus, Ana Blandiana, Maia Morgennstern, Romulus Rusan, Răzvan Vasilescu sau Alex. Leo Șerban, se regăsesc vorbindu-ne despre perioada 2007-2013.

Dialoguri care impresionează și pentru că la Ierusalim se vorbește deschis despre patriotismul gazdelor. “Acasă am pierdut de mult iluzia că mai pot exista cercuri de scriitori unde să se discute cu atâta prietenie, aici asemenea oameni există”, spune Ana Blandiana, printre ei și scriitori locali de limba română dar și alții sosiți cu treburi ale Institutului Cultural Român, și nu numai scriitori ci și regizori, actori, muzicieni, critici de cultură și artă, prietenii luiLeon Volovici.

Ion N.Oprea