IOAN  VASIU : –  Cum  te  simți, ca  fiică  a  regretatului  poet  și jurnalist, Corneliu  Vadim  Tudor, de  la  moartea  căruia  se  vor  împlini 9  ani  în  toamna  acestui  an ?
LIDIA  VADIM  TUDOR : – Pentru  mine  este  o  mândrie!  Tata  a  fost  o  personalitate  extrem  de  controversată  a  societății  post-decembriste  dar,  cu  toate  acestea,  niciodată, după  plecarea  lui dintre  noi, nu  am  primit  nici  măcar  o  reacție  negativă  din  partea oamenilor  care  mă  recunosc  pe  stradă. Din  contra, foarte  mulți  îl regretă  și  chiar  mulți  dintre  cei  care  îl  contestau  acum  realizează adevărul  spuselor  lui.
Sper  să  reușesc  să  îl  fac  și  eu  mândru! 

I.V. : – Știu că  te  străduiești  să  duci  mai  departe  revista  România Mare, fondată  de  tatăl  tău. Cum  reușești?
L.V.T. : – Revista  România  Mare  a  fost  proiectul  de  suflet  al  tatălui meu, cel  de-al  treilea  copil, pe  lângă  mine  și  sora  mea, dacă  aș putea  spune  asta. Este  greu, mai  ales  că  presa  scrisă  nu  își  mai găsește  locul  în  această  eră  în  care  online-ul  este  la  putere.
După  ce  tata  a  murit, un „fir nevăzut” m-a  ghidat, m-a  învățat  și  m-a format  în  a  continua  munca  începută  de  el.
Revista  se  susține  singură  din  punct  de  vedere  financiar. 

I.V. : – Vorbește  puțin  despre  această  revistă.
L.V.T. : – Revista  România  Mare  apare  neîntrerupt,  de  33  de  ani, în fiecare  săptămână, în  zilele de  marți. Este  distribuită  atât  prin  Poșta Română  (prin  abonamente), cât  și  la  punctele  de  difuzare  a  presei (chioșcuri, rețeaua  XPress). Dacă  înainte  de  moartea  tatălui  meu revista  avea  un  conținut  exclusiv  politic,  fiind  o „portavoce”  a  celor care  se  considerau  nedreptățiți  de  sistem, astăzi  revista  are  un conținut  divers: politică  internă  și  externă, analize, cultură, istorie, poezie, opinii, reportaje. 

I.V. : – Care  sunt  colaboratorii  revistei  România  Mare, din  anii  când trăia  tatăl  tău și  care  se  numără  și  acum  printre  colaboratori?
L.V.T. : – Cel  mai  vechi  colaborator  este  domnul  Paul  Suditu, care  scrie, de  peste  30  de  ani, articole  de  analiză, opinie, cultură. De asemenea, ne  bucurăm  să  îi avem  printre colaboratori  pe  doamna Liliana Tetelea, doamna  Elis  Râpeanu, dl  Ion  Machidon (președintele cenaclului Amurg sentimental), dl  Geo  Ciolcan,  extrem  de  apreciat  de  cititori  pentru  reportajele, interviurile  și  analizele  acide  pe  care  le semnează.
În  ultimii  ani, ne  bucurăm  de  colaborarea  cu  dl  Valentin Turigioiu, editorialistul  „Tribunul” (suplimentul  revistei), dar  și  a  dl  Nicu  Marius Marin (editorialist  al  revistei). 

I.V. : –  Menționează  cel  puțin  trei  lucruri  pe  care  le  păstrezi  de  la Corneliu  Vadim  Tudor  și  la  care  ții  cel  mai  mult.
L.V.T : – Din  punct  de  vedere  material, păstrez  toate  lucrurile  lui  personale, carnetele  cu  însemnări, Biblia  cu  însemnări, Noul Testament  pe  care  îl  ținea  mereu  la  piept, ceasul, stiloul  lui, ochelarii, cărți…. 

I.V. : – Care  sunt  cele  mai  frumoase   amintiri  din  perioada  copilăriei  tale, petrecute  lângă  părinții  tăi?
L.V.T : – Am  avut  o  copilărie  minunată, părinții  noștri  s-au  străduit  să ne  ofere  tot  ce  ne-am  dorit, fără  să  ne  transforme, însă, în  niște  copii  răsfățați.  Cele  mai  frumoase  amintiri  rămân  cele  din  copilărie, în  care  îi aveam  pe  toți  aproape, iernile  la  Poiana  Brașov  sau  verile  la  mare, dar  și  călătoriile  în  străinătate. 

  I.V. : –  Aș  vrea  să  încheiem  acest  scurt  dialog  cu  o  poezie semnată  de  tatăl  tău, sau  dacă  scrii  și  tu  versuri  atunci  te  rog  să reproduci  aici  una  dintre  poeziile  tale.

L.V.T. : – Deoarece  eu  nu  am  moștenit  acest  talent, vă  reproduc  una  dintre  poeziile  mele  preferate, scrise  de  tatal  meu:  ”Rugăciune”

Doamne, dacă  nu-i  prea  greu
Pune  ordine  în  haos
Şi  învaţă  neamul  meu
Să  se  roage  în  pronaos.
Doamne, dacă  mă  iubeşti
Ia  vrăjmaşii  de  pe  mine
Ştii  Tu  cum  să-i  pedepseşti
Să-i  faci  lumii  de  ruşine.
Doamne, dă-le  la  săraci
Pâine, pace, bucurie
Ouă  roşii, vin, colaci,
Bani  de  şcoală  şi  chirie.
Doamne, vindecă-i, de  poţi
Pe  bolnavii  din  spitale
Ocroteşte-i  Tu, pe  toţi,
Cu  suflarea  gurii  Tale.
Doamne, mergi  şi  la  azil
Unde  plâng  în  pumni  bătrânii
Naufragiul  lor  umi
Rupe  cumpăna  fântânii.
Doamne, sfinte  vietăţi
Fără  milă  sunt  jertfite
Curge  sânge  prin  cetăţi
Îngerii  Tu Ţi-i  trimite.   

                                  Interviu  consemnat  de  Ioan  Vasiu /UZPR