MAXIMA SOCRATICĂ

Mă zbat mereu în starea de-nvăţare
cunosc, lipindu-mi dese etichete
ating cu gândul aripi căt mai  sacre
cobor apoi timid mai multe trepte,

urc iar cu forţele voit crescânde
lupt aprig cu mulţimea unor dogme
aştept ca înţelesul greu dat de concepte
să îmi adape spiritul tot mai avid de vorbe,

aş vrea să ştiu ştiutul dintr-o soartă
care se scurge prin tunelul pământesc
aş vrea să înţeleg total cuvântul viaţă
aşa cum toţi savanţii lumii-o definesc,

e-o trudă ce firesc mă înconjoară
rodind sămânţa infinitivului a şti
deşi concluzia se pare a fi clară
şi mă învaţă să îi mulţumesc lui a iubi

acum, îl înţeleg pe  unicul Socrate
când a punctat acel spumos verdict
acea deşteaptă maximă celebră
ce ne încurajează că nu ştim…nimic