Mă iartă,tu…

Mă iartă, tu, piatră
Mă iartă izvor!
Nu plânge pădure,
Nu plânge ogor!
Nu-nchide tu, cer
Ploaia de vară!
Nu veni târziu
Iubire, să doară!
Nu cerne cu moarte
Tu, zi de mâine!
Doamne ajută,
Să avem pâine!
Nu plânge tu, iarbă!
Nu umbla, tu,  vânt,
Prin inimi prea blânde
Prin geană de gând!
Mă iartă, tu, mamă,
Şi tată, vă rog!
Tu, soră de sânge
Şi toţi la un loc!
Mă iartă, tu, piatră
Şi tu viu izvor!
Că vreau să fiu iară
Frântură de dor.
Mă iartă, tu, oală
De lut, din pridvor!
Mă iartă, grădină
De plânsul ochilor!
Mă iartă, tu, Maică,
De multe păcate!
Mă iartă, tu, Doamne,
De multe şi toate!

Plecarea

Mă rugam să plec în zi de luni,
dar prea era la început şi rămânea totul
fără grijă, căci toată era la mine,

Apoi am stabilit ziua de marţi
şi ceasurile rele au complotat iarăşi
ticăind invers, descumpănindu-mă.

Miercuri, zi de post sau a călătoriilor,
mi se părea goală de  râs şi clinchet de pahar
şi-am alunecat spre citirea semnului cruce.

Iarăşi mă rugam, să plec joi dimineaţă,
era  senin şi tocmai trecea un plecat
stârnindu-mi atâta părere de rău…

Am sărit peste vinerea plină de lumânări
ca peste sufletul rănit de soartă
şi ploi reci de toamnă povarnică.

Mi-e greu sâmbăta cu plecările
mai ales că voiam un tatuaj cu tine
pe cer, pe flori, pe inimă, pe veci.

Duminica,  nu pot să renunţ
nici la cântul de îngeri, nici la cartea iubirii
cu ţărna sub picioare, cu mâna pe icoană.

Şi-atunci?
Voi  aduna uleiul faptelor bune
Şi voi priveghea clipă de clipă
Să nu fiu delăsătoare, să nu fiu fecioară nebună…