***

Mama voia să fiu crîng de visare,

Prin care ceru-alunecă,  încet.

Dar într-o noapte---nostimă-ntîmplare---

Limba română m-a născut poet.

Tata visa sub ierbi în legănare

Să-i pot cosi tăcerea din brădet,

Dar,  lăcrimînd,  legitimă mirare,

Limba română m-a născut poet.

De-aceea-i sărut mîna și îi zic:

"Turlă a mea,  alunecînd din soare,

Fără de tine n-aș fi  fost nici boare,

Nici plop pe deal,  nici clopot,  nici nimic."

Inscripție pe catedrala de aur a limbii române

Nu se putea să nu provenim dintr-un neam infinit, izvodit din lacrima strămoșilor daco-romani și ctitorit în imensa Columnă a lui Traian.

Toate drumurile duc la Roma și pornesc de acolo,  " noi de la Rîm ne tragem" și voim spovada unei zodii să ne spună spre care din tării ne vrem tărîm.

Aici ajunși, vom scrie că limba noastră e doina ce doinește în izvor și-această glăsuire este limba unui popor ce-a izvodit din dor.

Sîntem și scriem: limba română și ne închipuim deodată că ea ar face parte din poporul român.

Dacii unei patrii,  care nu era decît Dacia lor liberă,  porneau la luptă cu năvălitorii,  purtînd pe buze,  ca niște boabe miraculoase,  cuvintele sacre ale limbii materne.

Noi vom fi rămas de-a pururi să fim în limba română ca-ntr-o  "acasă" a noastră,  unde oricine își poate avea chilia sa de duh.

Iubiți-vă copiii în limba română,  dați-le în dar cuvintele limbii strămoșilor voștri și nu socotiți fără vreo trebuință acest unic , de fapt, adevăr.

Sărutați-vă în limba română,  să puteți auzi în danțul sărutului vostru neprihănit clinchetul dulce și fără sfîrșit al cuvintelor limbii române.

Eu te sărut în limba română,  tu mă săruți în limba română și mînă-n mînă,  unul lîngă altul,  nedespărțiți în veci,  sîntem veghetorii fideli la dulcele fagur de privighetoare al limbii române.