LIMBA ROMÂNĂ, poem de Lia RUSE

LIMBA ROMÂNĂ

Prindeam din zbor vorbe-mbăiate în spuma firii!
Cu visuri curgea timpul în copilărie,
Tot ce-ntrupa o limbă-nflorea clipa iubirii
Şi inima cuminte clipea  bucurie…

…………………………………………

Eternizată-n sânge e dulce limba noastră,
Ne-a apărat întruna asemeni unui scut.
Ea ne-a ţinut aproape. Şi-atunci în clipa-albastră
Tot ea ne-a alinat, şi,.. uşor am renăscut!

În limba noastră râdem, în limba noastră plângem,
În limba noastră trăim bucuroşi iubirea,
Ne depărtăm de ţară -dar- dorul noi ni-l spunem
Numai în limba noastră, “asta-i fericirea”.

Vorbirea traversează prin ceaţă “lumină”.
O, ce joc şi ce vibrare este în miezul ei!
E-o rugăciune sfioasă-n suflare lină,
E-o vioară neliniştită-n zborul dragostei.

Cunoaşterea, înţelegerea sunt aşa sfinte
Cu semnele ce-nalţă eternul grai străbun!
Bat clipele vieţii înmiresmând cuvinte,
Cuvintele sunt blânde, chiar sunetele spun.

Limba română are o muzică duioasă!
Vorbirea-i farmecul sublim al metaforei,
Este comoara noastră cea mai preţioasă,
Va exista cât vremea rămâne în mersul ei.