LUCEAFĂRUL, CRAINICUL STELELOR

Când dealurile sumbre se ridicau în aer

Ca niște pumni plini de draperii funebre,

Așteptam cu o nespusă răbdare

Să văd crainicul stelelor când apare.

Era o luminiță predestinată,

Prima stea a serii, cea mai minunată,

Ce se naște, când vălul zilei dispare

Iar noaptea tot mai repede apare.

E întâia luminiță a serii

Simbolul speranței și al nemuririi,

Steaua cea mai strălucitoare, mai adorată

Pe care nu o voi uita niciodată.

Privirea mea spre Luceafăr se îndrepta,

Spre acel punct de argint în haos tremurător,

Care-mi atingea ochii fulgerător

Iar un înger cu un deget fața îmi atingea.

Când norii nu pot împânzi amurgul

Depărtatul astru mereu revarsă,

Întreaga lui beteală luminoasă

Peste planeta noastră generoasă.

E întâiul paznic credincios al serilor,

Unicul premergător al stelelor,

Care în orice seară cu cerul fără nor,

Se clatină de durere și de dor.

Articole asemănătoare