Lucia CHERCIU

Ranchiună

Am ranchiună pe mine că am pierdut atȃta timp
că m-am lăfăit păgubitor, m-am topit de lentoare
deşi m-am zdrobit mereu de maluri în contratimp.

Ȋn zori, am desfăcut năvodurile şi-n răstimp
am învăţat pe de rost cuvinte de amȃnare—
am ranchiună pe mine că am pierdut atȃta timp.

M-am zbătut şi m-am prins într-un nod tȃmp
am încropit o armură din voinţă şi din sare
deşi m-am zdrobit mereu de maluri în contratimp.

Dacă m-aş putea întoarce aş privi la farul de pe stȃlp
şi-aş ignora distragerile, amănuntele solitare—
am ranchiună pe mine că am pierdut atȃta timp.

Ȋn loc să-mi făuresc din încredere anotimp
am făcut din neînsemnate lucruri odoare
deşi m-am zdrobit mereu de maluri în contratimp:
am ranchiună pe mine că am pierdut atȃta timp.