Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

LUCIA OLARU NENATI

Lucia OLARU NENATI
Lucia Olaru Nenati este, dincolo de orice consideraţie, o personalitate complexă, unică în peisajul cultural botoşănean al timpului nostru. Poetă de mare şi recunoscut talent, ale cărei creaţii au apărut în cele mai importante reviste literare din ţară şi nu numai, în antologii de poezie românească şi în aproape douăzeci de volume, critic şi istoric literar, autoare, printre altele, a unei cărţi, fundamentale pentru cunoaşterea fenomenului cultural botoşănean din perioada interbelică “Arcade septentrionale” apărută în anul 2008 în Editura Academiei, eminescolog de renume naţional, muzeograf pasionat, de numele căruia se leagă începuturile reconsiderării muzeistice a lui Mihai Eminescu la Ipoteşti, jurnalist prolific, autor a câtorva mii de articole publicate în presa locală şi în zeci de ziare din ţară şi străinătate, interpret vocal de autentică sensibilitate, autoare a trei C.D.-uri în care readuce, pentru iubitorii de muzică, melodii cunoscute şi cântate de Eminescu, tălmăceşte şi transpune în registru liric poeziile poetului naţional şi acum, la sfârşitul unui nou an, ne oferă câteva dintre cele mai frumoase colinde de Crăciun.
Nu este de trecut cu vederea faptul că această laborioasă activitate, pe multiple planuri, cu realizări de înaltă ţinută pe fiecare dintre acestea, a însemnat o muncă asiduă, necontenită, mii de ore de studiu în biblioteci şi arhive, de cele mai multe ori departe de Botoşani, în marile centre culturale ale ţării şi deplasări oriunde ceva interesant putea folosi proiectelor asupra cărora lucra sau celor de perspectivă, fără a se izola, nici un moment, în turnul de fildeş. Paralel cu activitatea de creaţie a fost muzeograf, director al Teatrului pentru copii şi tineret “Vasilache” şi apoi a Teatrului “Mihai Eminescu”, director al cotidianului local “Gazeta de Botoşani”, lector universitar, a călătorit în numeroase ţări, cel mai adesea în Canada şi Germania unde sunt căsătorite cele două fiice ale sale, şi unde a prezentat, în cercuri intelectuale selecte, cultura şi civilizaţia românească şi desigur, a avut o viaţă de familie, ca oricare dintre noi, de obligaţiile căreia nu s-a putut deroba.
Cum a putut să facă atât de multe, să fie performantă în tot ce a intreprins, să fie plecată şi totuşi atât de prezentă aici, acasă, este o întrebare căreia Lucia Olaru Nenati îi ştie, credem, cel mai bine răspunsul. În ce ne priveşte, credem că avem de a face cu o personalitate de un tip special, dotată şi înzestrată cu calităţi pe care nu mulţi le posedă. Muzele i-au fost, cu siguranţă, aproape, atunci când s-a născut, înzestrând-o cu aproape tot ceea ce un om îşi poate dori. Raportându-ne la mitologia greacă, în care talentul şi aptitudinile intelectuale sunt hărăzite pământenilor de cele nouă muze, credem că s-au întrecut să o înzestreze cu harul lor Caliope, muza poeziei epice şi a elocinţei, Clio, muza istoriei, Thalia, muza artei dramatice şi nu în cele din urmă Euterpe, muza poeziei lirice şi a muzicii. În privinţa elocinţei, puţini au verbul, lejeritatea discursului şi a digresiunilor de care dispune Lucia Olaru Nenati. Fără harul cu care a înzestrat-o Clio, n-ar fi putut să facă ceea ce a făcut la Ipoteşti şi nici să scrie acea excepţională carte despre cultura botoşăneană la care ne-am referit, după cum, poezia şi muzica, pe care le-a cultivat cu dragoste şi pasiune, nu i-ar fi fost atât de aproape, însemnând, poate, modul ei cel mai firesc de a se manifesta, dacă Euterpe nu i-ar fi destinat să se realizeze şi în ceste domenii.
Prin urmare, chiar dacă şi-ar fi propus să rămână numai poetă, n-ar fi putut face asta până la sfârşit, pentru că muzele nu se opresc întâmplător asupra muritorilor, alegându-i doar pe aceia care le pot duce menirea până la capăt. Conştientă sau nu de acest lucru, Lucia Olaru Nenati a înţeles că trebuie să meargă pe drumul greu al creaţiei, sfidând greutăţile, ignorând adversităţile, nebăgând în seamă zâmbetele ironice şi răutăţile, uneori abia mascate ale celor care, mai degrabă, ar fi trebuit să o apere, pentru a aduce la suprafaţă ceva ce vine din interiorul ei şi este, poate, dictat de sus şi prin urmare, de neevitat.
Poate, unii se vor întreba, de ce am considerat că Thalia, a fost şi ea, una dintre muzele care au dat contur personalităţii Luciei Olaru Nenati. Credem acest lucru, pentru că nu întâmplător a condus destinele a două teatre, iar maniera în care-şi rosteşte poemele înregistrate pe C.D.-ul cu colinde de Crăciun, dovedeşte că, în persoana sa, omul de teatru, chiar dacă nu i-a fost dat să fie pe scenă, există, în deplinătatea lui.
Dincolo de aceste sincere gânduri, nu cred că mai este de spus ceva. Poate, o de pus o întrebare: când o s-o vedem pe Lucia Olaru Nenati şi în postura de pictoriţă ?.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5