Muzica străbate istoria în frac

A venit din nou vremea Festivalului „George Enescu” purtând numele celui ce ne-a făcut nemăsurata şi incredibila onoare de-a coborî în lume prin aceste locuri cu blânde păduri arămii (da, ştim refrenul din altă gamă artistică, cea poetică: „De treci codrii de aramă…/) cărora el le-a auzit armonia divină şi a ştiut ca nimeni altul să le-o capteze şi s-o transmită  lumii drept moştenire. E cel care a ştiut să-şi trăiască tronsonul de viaţă ce i-a fost hărăzit de Creatorul care iubeşte oamenii de creaţie, în aşa fel încât, iată, nu pare a fi murit de loc, de vreme ce opera imaginată de el şi consemnată cu grijă şi pricepere cucereşte şi pasionează iar şi iar, oştiri întregi de melomani din toate punctele cardinale. Oştiri care s-au învăţat să vină ritmic către ţara ce-a zămislit fiinţa aceasta de muzică. Şi vin orchestrele cele mai vestite şi dirijorii cei mai celebri în fracuri nemuritoare şi solişti admiraţi în toată lumea ca să cânte la Bucureşti în zilele festivalului. Dar fapt, e impropriu spus „în zilele”, căci programul festivalului este incredibil de dens, de aglomerat, cuprinzând adesea şi întinderi largi de noapte până hăt, dincolo de miezul ei, fără ca vreun instrumetist sau vreun spectator să obosească sau să plece din sală. Rezistă cu toţii ca într-o vrajă sublimă (încât ar putea abia ei să afişeze vreo lozincă a eroismului de-a rezista, dar aceasta autentică şi înalt spirituală şi lipsită de orice maculare  ideologică!).
Mari personalităţi ce-şi întind aripa notorietăţii de-a lungul continentelor s-au ataşat treptat de capitala română devenită, iată, o capitală a muzicii pentru aceste zile festivaliere. Iată-l pe Zubin Mehta, aflat pe culmea unei jumătăţi de secol de când conduce, uneori concomitent, orchestre celebre din lume, distins cu însemnele de maximă onoare ale evenimentului bucureştean. Acesta este un exemplu grăitor al modului cum lumea înalt cugetătoare ştie să preţuiască şi să folosească la maxim, la urma urmei, virtuţile unui om de har superior până când îi dăinuie puterile, iar nu descotorosindu-se de el la împlinirea vârstei birocratice a pensiei, aşa cum fac pe alocuri dregători stupizi şi mărginiţi ce nu au nici o legătură cu arta, creaţia, cultura, dar se află vremelnic pe vreun palier de decizie prin întâmplarea de-a fi avut cu ce-şi plăti intrarea în vreun partid  descurcăreţ.

Lecturarea completă la adresa: http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Botosani/Editorial/2017-09-28/Muzica+strabate+istoria+in+frac.html