Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    LUCREŢIA ANDRONIC: „NU ŞTIU CÂND ŞI UNDE”

    NOTE DE LECTOR

    LUCREŢIA ANDRONIC: „NU ŞTIU CÂND ŞI UNDE”
    Autor, Vasile LEFTER

    Soarta cărţilor e asemănătoare cu cea a oamenilor. O carte ieşită de sub tipar face valuri în zilele premergătoare lansării şi ceva timp după. Nu e de mirare că multe cărţi, asemenea copacilor lui Goldoni, mor în picioare, înainte de a fi pătruns în conştiinţa publicului iubitor de lectură bună. De la această regulă par că se abat cărţile ieşite de sub teascurile tipografiilor botoşănene. Explicaţia e una simplă. Revista „Luceafărul” veghează destinul literar al apariţiilor editoriale şi ţine în priză iubitorul de frumos.
    Despre cartea de poezii a Lucreţiei Andronic s-a scris mult şi frumos, de critici prestigioşi, seria fiind deschisă de autoritarul Constantin Ciopraga. Sintetic, distinsul critic şi istoric literar ieşan vorbind despre cartea poetesei, tipărită în 2010, vedea în această voce lirică o călătoare în „ supratemporal şi metafizic”. Observaţii pertinente făceau, de asemenea, Alexandru Raicu şi Ioan Holban, ultimul semnând şi prefaţa volumului de faţă.
    Coperta,LucretiaAndronic [640x480] Vom încerca în demersul nostru critic o abordare mai tehnicistă, care să pună în valoare o serie de valenţe lirice originale, plasând-o pe Lucreţia Andronic într-o zonă lirică puţin umblată, autoare impunându-se prin firescul surprinderii nefirescului. De la început vrem să atragem atenţia asupra dificultăţii receptării fluxului liric de cititorul neavizat. Puţine sunt secvenţele „pedagogice” sau cotidiene. Dintre cele două posibile receptări de care vorbea Tudor Vianu, la nivel sentimental şi la nivel intelectual – apreciativ, balanţa înclină spre al doilea nivel. Ca un prim argument putem invoca chiar titlul , adevărată cheie de pătrundere în universul sensibil al acestei importante prezenţe feministe în lirica acestor vremuri încărcate de prozaism. Comentând sintagma – titlu, „Nu ştiu când şi unde”, suntem invitaţi la reflecţie, provocându-ne să intuim substanţa conotativă a volumului. Se elimină din capul locului orice situare în timp şi spaţiu. Cele două adverbe nehotărâte anulează orice încercare de fixare a demersului liric într-un cronotopos. Prezenţa unui alt adverb, de modalitate, înaintea verbului „ştiu” complică şi mai mult decodarea intenţiei acestei aventuri în lumea cuvintelor, lăsând a se înţelege că odinioară totul a fost bine delimitat în spaţiu şi timp,. Suntem în faţa unei amnezii asumate declarativ.
    Reluat în secvenţa inaugurală a volumului, titlul se dezvăluie. Laitmotivul macedonschian al trandafirului deschide intrarea în labirint. „Se – nbată trandafirul de culoare” anticipează o dinamică nestăvilită a universului, verbul eventiv fiind garanţia unei sporiri neîncetate a frumuseţilor lumii. Plăcerea hălăduirii prin macrocosmos va fi reiterată deseori în aventura lirică propusă de autoare. Inserţiile mitologice sunt anunţate ca o altă permanenţă.
    Lucreţia Andronic este generos mobilată de literatura română şi universală. Ecouri din Blaga, Nichita Stănescu, George Topârceanu şi, bineînţeles, din Eminescu sunt retransmise pe alte lungimi de undă, amprentate cu timbrul modern al unei artiste autentice, de o sensibilitate şi viziune superioare multor nume cu pretenţii din lirica românească de azi şi de ieri.
    În ciuda decorului apocaliptic uneori, a paradisului în destrămare, cum ar spune Blaga, multe poezii din volum au ca notă comună frenezia, bucuria zborului, iubirea fiind cheia de boltă a fericirii: „Bucurie! Chiot de floare! / De cântec ţâşnit din soare răsare! / BUCURIE!”
    Tumultul iubirii în doi, care duce la uitarea de sine, este comunicat şi în poezia „Din zorii omenirii”, proclamând taina nedezlegată a perechii de inele. Ambientalul îl constituie nopţile de vară „tolănite” între îndrăgostiţi, „un flăcău şi o fată mare se topesc pe fir de văi” ( „Dragoste cu Carul Mare) etc.
    Acest registru luminos are corolar cealaltă faţetă a existenţei, care tulbură prin dramatismul ei, fără a ajunge la tonuri tragice. Universul este privit în toată splendoarea lui, pe verticală şi orizontală. Comunicarea între elementele alcătuitoare este continuă. Autoarea reface vârsta începuturilor, antropomorfizând. Timpul este privit bivalent, un timp individual măsurabil şi un timp infinit care fuge fără întoarcere, având o dimensiune obiectivă. Este exprimată credinţa în transmigrarea sufletelor în aceeaşi viziune integratoare prin care este interpretată dimensiunea cosmică ( „Măseaua de minte” ). Reintrarea în circuitul elementelor inventate de creator este un crez realizabil prin artă ( „ Zi cu păcat „ ). Declaraţia de rudenie cu universul se circumscrie aceleiaşi deschideri spre comunicare nonverbală cu Marele Anonim: „ Sunt rudă cu universul din prag… / rudă cu cel al Prea – Curatei / la ceasul păgân al răstignirii” ( „Rude „).
    Marele regret al omului, sugerează Lucreţia Andronic, este dat de incapacitatea memorării spectacolului divin. Uitarea nu era cuvântul de ordine şi în basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”?
    Volumul „Nu ştiu când şi unde” ( Ed. „Evrika Eurodips”, Galaţi, 2010, 100 p. ) oferă o bogăţie de teme şi motive, care, în ciuda sferelor variate cărora aparţin, converg spre fascinaţia oferită de Marele Univers. Întoarcerea la obârşie cu nostalgia începuturilor, stingerea implacabilă a mişcării, credinţa în puterea rugăciunii, iubirea ca o condiţie a fericirii, somnul care depersonalizează, miracolul permanentei deveniri, antinomiile viaţă – neviaţă, fiinţă – nefiinţă, înfrigurarea aşteptării clipelor de graţie, dorul, puterea cuvântului, verdele ca posibilă culoare a infinitului, marele zbor ca aspiraţie menită să umple spaţiul interior, metamorfozele, goliciunea devenită modus vivendi, mitul biblic al zămislirii, pledoaria pentru „cel ce gândeşte singur”, translaţia substanţei concrete în substanţă abstractă, refacerea perechii originare, marea trecere blagiană, evoluţia în cerc, acelaşi cerc strâmt imaginat de Eminescu, eterna uimire în faţa miracolelor şi multe alte teme şi motive fac din ultimul volum de poezii al Lucreţiei Andronic o carte deschisă care declanşează resorturi reflexive nebănuite.
    Nu pot încheia fără să enumăr câteva aspecte care ţin de arta poetică inserată în volum. Inefabilul ni se relevă prin elemente prozodice de mare rafinament: metonimii, metafore, ingabament, metrică adecvată ideii, interogaţii, asociaţii lexicale de mare subtilitate lirică, ambiguitate, jocuri de cuvinte ş. a.
    Cea de a douăsprezecea carte a Lucreţiei Andronic se aşază temeinic în lirica românească, cu perspectiva unei difuzări la nivelul calităţii actului poetic.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5