ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 09 Mai 2018
Prozopoem de Marin IFRIM
Publicat: 09 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

Lumea ar fi și mai rea fără i(r)nimioara mea

Ziua-n care m-am născut e o zi de mai demult
Era vremea-n care tata era șef de stat în curte
Iară mama cea frumoasă era doar împărăteasă
Erau vremi în care Cerul era o talpă de rai
Și trăiam cum respiram cu plămânii din dotare
Iubind până și bunicii morți de morți în ale lor
Ca în vremea tuturor și ca-n vremea de pe urmă
Când ne ținem după turmă și votăm ca și de nu am fi
În starea de a nu mai știm și pe urmă cu regret zicem
Vorbe fără sens pentru-al nației consens. Când
Mă văd că nu votez nu sunt cel ce existez. Tare-aș
Vrea să candidez la ceva ce nu există, la o piatră
De hotar, monument nefunerar, plin de ceruri
Despuiate, fie de la mine toate, legi să nu aduc
În lume și nici pensii pentru spume. Dac-ar fi
La mintea mea lumea ar fi și mai rea. Ca atare și
Drept scuză mă retrag dinspre acuză.  Sunt și eu
Un fel de om. La atâtea miliarde nu cred că ar fi
Cazul să îmi mai dezvolt necazul. Ziua-n care m-am
Născut e o zi de mai demult, înainte de Șecspir
Și de ora prea exactă dată nouă dintr-o dată. La al
Cincilea semnal vă mai dau un interval. Mă opresc
Aici cu vorba. Nu la mine-i avionul. N-am mașină
n-am asfalt și nici ceruri de plombat. Domnul fie
lăudat. Sunt aici ca să exist oricât aș fi de trist…