Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Lumea de sub noi…

Primit pentru publicare: 02 Febr. 2021
Autor: Ion N OPREA, Iași     
Publicat: 03 Febr. 2021
© Ion N Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Lumea de sub noi…

               Lumea de sub noi. O călătorie în adâncul pământului, scrisă de Robert Macfarlane (Mac Farlane), SUA,  autor al mai multor bestselluri, cărți despre natură și oamenii ei, de această dată este vorba despre o explorare a ceea ce înseamnă descrierea relației umane cu întunericul din adâncul pământului, în totul factorul determinant al cunoașterii fiind și  mintea care aduce în față profesii și activități multiple, editor este Polirom, traducerea de Daniela Rogobete, peste 400 de pagini, 2021, în trei părți cu 13 subcapitole, plus note, bibliografie, index, care înseamnă,cum a primit-o presa, „o carte extraordinară, deopotrivă erudită și ușor de citit, pasionantă și minunat scrisă”, care înseamnă și o invitație a o căuta și lectura, singur ori cu familia, este de mare actualitate, îndemn la călătorit acum când suntem încă ținuți în casă de pandemia cu virusul Covid-19, scotocitor peste tot.

                 Pășind la lectură aflăm povești fel de fel, poveștile multor exploratori în adâncurile vieții, ale pământului, despre artiști care au făcut-o pe excursioniștii, speologi și scafandri, niște visători, despre criminali  care, când nu te aștepți, coboară în lumea de sub noi în căutarea ineditului, încât, ca cititor, îți pui întrebarea – oare e posibil, este adevărat,sunt așa oameni? – Cum să nu! …„între anii 1927 şi 1940 – anul când a încercat să fugă din Franţa spre Spania, o ţară mai sigură, doar ca să sfârşească prin a se sinucide într-o cameră de hotel din sătucul Portbou, situat la graniţa de la poalele Pirineilor -, Walter Benjamin a redactat unul dintre cele mai remarcabile texte scrise vreodată despre oraş. …. este o carte dedicată pasajelor, o meditaţie fragmentară, – cum face și Mircea Cărtărescu câteodată _- neterminată, asupra topografiei, istoriei şi oamenilor Parisului, care număra mai mult de o mie de pagini în momentul morţii lui Benjamin. Sunt adunate în ea „în decurs de mai bine de un deceniu, notiţe, citate, aforisme, poveşti şi cugetări, zeci de dosare pe care le-a numit Konvolute -„convoluturi”, însemnând „rotocoale”, „răsuciri”, „plieri” -, fiecare fiind identificată printr-o literă”. Este  „un caleidoscop ale cărui cristale ar putea să se aranjeze în modele noi cu fiecare nou cititor, chiar şi la fiecare nouă lectură”

      Cartea scrisă de Robert Macfarlane este o  lucrare rămasă incompletă dar care reușește să descrie, cu înțelegere istorică, ce, „trecutul unui oraş considerat în parte de autor ca un vis colectiv, cu structuri ce posedă o aură metafizică şi, totodată, o prezenţă materială”, care, în tot, înseamnă îndemn la  cum să privim lumea în ansamblu,lumea de sub noi , care, cum susțin , este o călătorie în adâncul Pământului,încercare ce nu-i de ici, mintea lucrează – autor, lector, critica literară.

              In Proiectul arcadelor Benjamin readuce la viaţă scene din trecutul Parisului. „Este mai dificil să cinsteşti memoria unor fiinţe anonime decât pe a celor celebre”, spunea Benjamin când nota  însemnările preliminare ale Proiectului reeritoare la arcade ca să străbată calea de la nașterea universului și să ajungă la viitorul post-uman, că asta rezultă din   eseul său „Teze ale unei filosofii a istoriei”,  „scrierea istoriei e dedicată memoriei celor fără nume”,că de sub pământ sunt scoase și descrise personaje precum  muncitorii din cariere, prostituatele, condamnaţii, soldaţii şi târgoveţii, ca şi aristocraţi, politicieni şi artiştii de care am amintit,  poveşti-povești  despre anonimii oraşului, şi nu despre somităţile lui. până la urmă,însuși Benjamin, principalul erou, avea să fie înhumat într-o groapă comună şi de neidentificat de lângă Portbou, cauza morţii sale – știți care a fost? Într-o lume aproape modernă – datată 25 septembrie 1940 –  o supradoză de morfină. în ziua de dinaintea sinuciderii, procedeu care  precede ce se întămplă astăzi, tot mai des… Asta, după ce străbătuse pe jos munţii din Franţa aflaţi peste graniţă, oprindu-se la fiecare zece minute de urcuş ca să-şi protejeze inima deja obosită…

             Că spune Macfarlane „lumea de sub noi este un periplu în care se împletesc miracolele și pierderea, teama și speranța”, cartea lui fiind în masură, cum am mai susținut, să schimbe și felul în care toți privim lumea, lumea de azi și în perspectivă, exact cum a scris  și The New York Times  Book Review: „Lumea de sub noi este un portal de lumină  în vremuri întunecate. Avem nevoie de această  carte despre frumusețea din străfunduri ca să alinăm  durerea al  cărei martor suntem pe fața pământului”.
Iată un fragment din ce este cartea despre care vorbim:
…  „Pe tot parcursul verii fierbinți a anului 2016, înainte să plec în Groenlanda, gheața din lumea întreagă scotea la vedere secrete îndelung păstrate. Criosfera se topea și, topindu‑se, aducea la suprafață lucruri ce ar fi fost mai bine să rămână îngropate.

              În peninsula Yamal, între Marea Kara și estuarul fluviului Obi, s‑au topit 12.000 km² de permafrost. Cimitirele și locurile unde au fost îngropate animale s‑au transformat în zloată. Leșurile renilor răpuși de antrax cu șaptezeci de ani în urmă au ajuns în aer liber. Douăzeci și trei de oameni s‑au infectat, pielea înnegrindu‑li‑se din cauza leziunilor. Unul dintre ei, un copil, a murit. Veterinarii ruși au străbătut întreaga regiune, îmbrăcați în costume albe de protecție contra contaminării, ca să vaccineze renii și pe crescătorii lor. Soldații ruși au ars leșurile infectate pe ruguri la temperaturi înalte. Agricultorii ruși au declarat că nu vor mai cultiva nimic în regiune. Epidemiologii ruși au prezis apariția și a altor nenorociri scoase la iveală din locurile funerare și din mormintele de suprafață din zona arctică: variola, care a făcut numeroase victime la sfârșitul anilor 1800, și virușii giganți adormiți cu mult timp în urmă în trupurile congelate ale mamuților.

             Pe ghețarul Siachen din Munții Karakorum, acolo unde trupele din India și Pakistan continuă, încă din 1984, să ducă un război uitat de lume, dezghețul a scos la iveală cartușe uzate, pioleți, gloanțe, uniforme abandonate, pneuri, aparate de radio – și trupurile soldaților masacrați. […]

                În acea vară a anului 2016, căldura în Arctica a depășit recordul, la fel și cantitatea de zăpada topită. Întinderea calotei glaciare arctice s‑a redus mai mult ca niciodată. La Nuuk, capitala Groenlandei, temperatura a ajuns la 24°C. Meteorologii danezi au reverificat măsurătorile: nicio greșeală. În ultimul deceniu, calota glaciară pierde din masa ei totală cu o viteză de două ori mai mare decât în secolul precedent. În acel an, a început să se topească mai devreme cu o lună decât de obicei, iar debitul apelor formate din topirea ghețarilor a atins valori nemaiîntâlnite. Glaciologii și‑au verificat modelele: nicio greșeală. […]

              Gheața are memorie. Își amintește în detaliu chiar și evenimente de acum un milion de ani sau chiar mai mult. Își amintește incendiile de păduri și cum a crescut nivelul mărilor. Își amintește din ce era compus aerul la începutul ultimei ere glaciare, de acum o sută zece mii de ani. Își amintește câte zile au luminat‑o soarele într‑o vară de acum cincizeci de mii de ani. Își amintește temperatura norilor, atunci când a nins la începutul Holocenului. Își amintește erupțiile vulcanilor din Tambora, din 1815, Laki în 1783, Muntele Sfânta Elena în 1482 și Kuwae în 1453. Își amintește boomul metalurgic din vremea romanilor și cantitățile letale de plumb prezente în petrol în deceniile de după cel de‑al Doilea Război Mondial. Își amintește de toate aceste evenimente și spune – ne spune – că trăim pe o planetă capricioasă, capabilă de transformări bruște și răsturnări rapide.
Gheața are memorie, iar culoarea memoriei ei este albastrul.”