Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

M. Gaftoneanu, Botoșani- noi cercetări despre arborele genealogic eminescian

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


M. Gaftoneanu, Botoșani- noi cercetări despre arborele genealogic eminescian

Primit pentru publicare: 05 Nov. 2020
Interviu realizat de Cristina STEFAN, Bacău.
Publicat: 06 Nov.  2020

© Crsitina Ștefan, ©D.M. Gaftoneanu © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

  M. Gaftoneanu, Botoșani- noi cercetări despre arborele genealogic eminescian

Poetul Eminescu e o personalitate a culturii universale, ce nu poate fi confiscată de nimeni pentru interese mărunte de imagine…Ca să sintetizez, legat de cercetările eminesciene efectuate, în mod cert, nici eu nu am de câștigat,  și, cu atât mai mult, imaginea fabuloasă a operei Marelui Poet nu are nimic de pierdut. ”

Interesul acestui interviu mi l-a trezit profesorul Ioan Manole din Suceava, care a publicat pe Facebook un articol despre cercetările lui D.M. Gaftoneanu.

  1. Spuneți într-un rezumat al cercetărilor dvs.: – „…cu (foarte multe) acte în regulă, pe străbunicul meu patern, Ion Mura­riu-Gaftoneanu (sătean la Bursuceni și Schitu Agafton), l-am regăsit încă de pe vremea prunciei lui Eminescu locuind la Ipotești și Cătămărești, comuna Cucorăni. Ambele sate erau înfrățite prin biserică/școală comune și prin multiple căsătorii, iar străbunicul (morar, vătaf, consilier) era paracliser/clopotar al bisericuței Sfinții Ar­han­gheli Mihail și Gavril a mamei Poetului, Raluca (1816-1876), născută, și apoi, decedată când împlinea 60 de ani, tot într-o zi de 13 august, dată care, simplă coincidență, îmi este și mie zi de naștere, apoi mai sunt și în cel de-al 60-lea an de viață! Tot acolo, mai târziu, a fost epitrop timp de o jumătate de veac și consăteanul lui din Bursuceni, Neculai Ghe. Ciornei, nepot lui Ion Ciornei, ciobanul familiei Eminovici”, spune I. D. Marin. De asemenea, pe străbunicul matern al lui Mihai Eminescu, Alexa Donțu, l-am iden­tificat pe catagrafia de la 1772-74 în vechea vatră a satului meu natal, Bursuceni, un cătun cu 28 de case format pe atunci din moldoveni, țigani și ruși…” 
  1. Când ați demarat cercetarea asupra arborelui dvs. genealogic, intuiați legăturile spațio-temporale cu neamul Eminovici?

…Distinsă doamnă Cristina Ștefan, poate că o să vă dezamăgesc, dar, cu toată deschiderea, răspunsul meu este unul categoric, nu știam nimic sigur. Trebuie să subliniez mai întâi o anume particularitate în arborele genealogic, eu am doar patru trepte pe linie paternă în ultimii 200 de ani, și nu cinci, șase, șapte, așa cum au cei mai mulți, a fost ceva mai simplu să-mi caut strămoșii, apoi mai suntem și o spiță distinctă, unică, vorbesc de cei cu numele de familie de gaftoneni, evident, inclusiv cei care îl poartă prin alianță de la partenerii de viață, și, surpriză, aici am depistat nu doar femei ci și bărbați.

Știam, în schimb, în detaliu (câte altele, însă, nu îmi vor mai fi scăpat!) de mic copil o povestioară, o legendă reluată sporadic pe parcursul vieții cu cei mai în vârstă dintre ai noștri, în care nu se pomenea nimic de neamul Poetului Eminescu și nu am avut vreodată confirmări anterioare scrise, mărturisesc că nu aveam nici măcar documentele de stare civilă ale celor de dinainte. Nu știam prea multe despre ce fel de date se mai păstreaza prin registrele de stare civilă, parohiale și cum se pot corela toate astea cu Tezaurul toponimic al României. Iată ce scriam acum mai bine de doi ani în primul meu articol:

,,Cât despre existența confirmată de documente a străbunicului meu, I. Gaftoneanu, în comuna Cucorăni prin 1879, comună care includea și Ipoteștiul moșiei lui Gheorghe Eminovici, apoi domiciliul lui stabil identificat în Botoșani, astea au fost surprize de proporții, cu totul și cu totul neașteptate pentru mine.”

La începutul anului 2018, pornind de la  străvechea poveste de familie, împreună cu verișorul meu Paul Ciornei, excelent om de echipă (fiul cel mai mare al bunicului meu patern a fost bunicul lui matern, Dumitru A. Gaftoneanu, fost primar la Verești), am început să cercetez  cu atenție registrele Arhivelor Naționale ale unor localități din nordul țării. Am considerat-o ca pe o datorie morală, de onoare, față de ai mei, unchii și mama mea (ce memorie fabuloasă aveau!),  care mi-au spus foarte-foarte multe amănunte ale acelei povești.

…Apele umflate ale Siretului, lunca întinsă de aproape de Corni, vechiul Bursuceni cu vreo câteva zeci de bordeie primitive, țăranii arși de soare și rupți de muncă, niște mori pe apă, bisericuța străveche din lemn cu hramul Sf. Parascheva, leacurile naturale, turmele de vite și de oi, veneticii din Răsărit care s-au aciuat pe lângă Brehuiești și în satul nostru cu români, ruși, robi mănăstirești, câțiva ,,comersanți” evrei, apoi mai multe nume de domnitori, de boieri, neamul nostru format în  Schitu Agafton, Sarafinești, Cucorăni, Curtești, Dumbrăveni, Orășeni, Botoșani, blestemul aurului din strămoși, duhovnicul Chesarie Sinadon Răzmeriță, familiile Ivan, Blaga, Ciornei…

Nimeni nu știa mai bine povestea satului și a neamului nostru decât tatăl meu, Mihai, un om de o inteligență deosebită, cu mare dragoste de carte, niciodată împlinită, pe care eu personal nu l-am cunoscut- eram mult prea mic, aveam un an și ceva  când s-a stins, atunci împlinea 37 de ani.  Nu a mai avut vreme să își scrie memoriile, așa că am făcut-o eu pe cât m-am priceput, în locul lui. După ce străbunicul Ion Murariu, „gaftoneanu(l)” (n. 1826 – d. 1917, 91 de ani a trăit), din neamul Rariței de la Cucorăni, și-a format o altă familie la Cătămărești cu o ipoteșteancă, după cea destrămată cu străbunica mea, Ruxandra Șalgău, relațiile cu cei din prima familie, se înțelege, s-au răcit. Acesta a fost motivul pentru care ai mei nu au mai fost prea interesați de viața lui, deși, se pare că el a fost un om cu stare materială destul de bună și i-a susținut pe toți copiii rezultați din cele trei căsnicii, și nu puțini, până au ajuns și ei la casa lor. Străbunicul meu, Ion Murariu, poreclit Conachi Brânză, era fiul lui Dumitru Murariu din Schitu Agafton (catagrafia din 1820) și al (H)aretei, ulterior călugarită la Mănăstirea Agafton, iar bunicul lui era Alexa, rusul, nume regăsit la catagrafia din 1772-74 (tangențial, subiectul a mai fost tratat de către Pavel Țugui încă de prin 1996). Pe Alexa, rusul, îl aflu în Bursuceniul polcovnicului Gheorghe Carp, sat pomenit de hrisoave de pe la Ștefan cel Mare, o înșiruire de case răzlețite undeva pe stânga Siretului, pe la Gârla-Morii, într-o poiană a unei zone împădurite odinioară, nu departe de Sarafinești, Corni, Stamate și vis-à-vis de Băneștiul cu bisericuța din lemn în care se află piatra tombală a Paraschivei, bunica maternă a Poetului Eminescu… Zona Cotu-Donțși o rămășiță din crângul de odinioară cu prisaca Donțului încă mai există și astăzi. Ulterior, satul meu natal s-a mutat până în locația din zilele noastre, de-a dreapta Siretului, mai înapoi, pe terasele de La izvoară și Heleșteu, pe moșia de la Dumbrăveni a boierului Costache Balș și a soției sale, Ana de Balș- ctitori ai bisericii satului meu între 1825-29, moșie unde a fost administrator căminarul Gheorghe Eminovici. Știam de la unul dintre bătrânii mei unchi, Vasile (a trăit până la 97 de ani), că Ion fusese un copil abandonat de părinți în seama unei mătuși, Paraschiva, și a unor călugărițe de la Mănăstirea Agafton, Lefteria și Fivea, aceasta din urmă  fiindu-i verișoară. De altfel, în 1876, anul morții Ralucăi Eminovici, când străbunicul a avut cu străbunica mea două fete gemene, le-a dat micuțelor numele bunicelor materne și paterne, Paraschiva și Maria, ambele regăsite în acte la Bursuceni și Corocăiești.

Alexa(ndru) din povestea neamului (Alexa Donțu al lui Matei Eminescu?), despre care știam că a avut o fată, Paraschiva, și câțiva băieți (printre care, mezinul Dumitru, tatăl lui Ion, străbunicul meu) și cei din anturajul său- Ivan (Ioan), Neculai Doneje, Mihai, toți patru aveau numele primilor copii de parte bărbătească ai bunicului meu patern din căsnicia cu bunica mea, Mărioara. Străbunicul meu, care avea moară la Balta Murăreștilor, pe Pârâul Luncii, nu departe de Memorial, pare să fi fost morarul din Cucorăni neidentificat de către Augustin Z. N. Pop și I. D. Marin în poves­tioara presupusului copil natural, Ilie/Mihail, al lui Eminescu și al frumoasei sătence blonde Ileana I. Lăzăreanu. Mi-am regăsit niște rude  prin alianță, cu vârste matusalemice, le știam numele din povestire, pe Simion Ilie Sandu de la Brehuiești și pe Manolache Cojocariu din Mîndrești, decedați în 1902, în etate de 119 și 120 de ani. Cu titlu de curiozitate, coincidență și atât, bunicul meu patern (n. 1862 – d. 1942, care știa bine povestea neamului de la tatăl lui, Ion) a avut (identic ca la familia lui Gheorghe Eminovici!) 11 copii în vreo 18 ani (și tot 6 dintre copii, morți în timpul vieții mamei lor- ultimul era tatăl meu, Mihai, în ambele cazuri supraviețuind 2 fete și 3 băieți) cu bunica mea, Mărioara, femeie cu vreo 30 de ani mai tânără (cam ca la Donțu cu Catrina lui Ion Brehuiescu!). Am cercetat prin surse și ipoteticele legături dintre Ioan Donciul” (Cervicești, 1726) și Alexa Donțu, rusul (1737?–1835?),Alexandru Donciul” (?) și chiriașul lui neamț, Alexander Kupfer” (Botoșani, 1832), apoi cele dintre Costache I. Gaftoneanu și ginerele neamț Hartfeld de la Botoșani și Corni, teme pe care le voi relua. Nu îmi pot explica sub nicio formă ciudățenia faptului că, întâmplător, pe stradă în Botoșani, recent l-am recunoscut (doar) după poza sa bust de pe net, pe Dorel Munteanu-Gafto­neanudin Sarafinești, rudă îndepărtată (străbunicul meu era stră-stră-străbuni­cul lui), stabilit în Germania. La fel, nici faptul că, în cercetările mele, foarte mari necazuri- distrugerea cu rea intenție a unor amintiri de familie,  am avut cu o familie ce purta același nume cu vecinul conflictual al lui Gheorghe Eminovici, pitarul Nicolae Albotă. Privind retrospectiv, vorbind strict pe documente, printre coincidențe stranii de timp și de loc, există foarte multe elemente care coincid și care converg, în final, spre concluziile publicate în cărți, și de a căror veridicitate sunt convins.

  1. Spuneți într-o „precizare” asupra cercetărilor dvs.: Semne pe piatra timpului”, prezentată pe contul personal pe Facebook, la ultimele postări. Am mers atunci împreună cu d-l profesor Sergiu Manolache (foto), cel care a mai fost singur în sat cu două zile înainte de vizita noastră (din câte știu), confirm că am avut informații anterioare deplasării și că am colaborat ulterior cu d-l Ioan Manole- de la care am primit mai multe indicii, cu d-nii Ion Filipciuc, Gheorghe Median, Dan Prodan, Nicolae Iosub și fam. Ivanov . Consemnez onest faptul că nu m-am consultat pe text cu distinsele doamne de la Memorial, pentru că dumnealor au dorit să se mai documenteze. Au știut de existența acelui material al meu, dar, dorința le-a fost să nu le apară numele în articol, m-am conformat, deci, ceea ce am scris îmi aparține și nu este în niciun caz preluat din altă parte, sper că lucrurile sunt clarificate.  
  1. Ați avut confruntări, denigrări, controverse sau atacuri datorită cercetărilor dvs.  privind înaintașii și descendenții Marelui Poet? Care ar fi cauza lor?

Vă mai amintiți, probabil, cuvintele atribuite Poetului Eminescu: Trebuie să cumpenezi de o sută de ori o scriere, până ce-o dai publicității. Dacă alții nu o fac, eu încerc, pe cât îmi stă în putință, să țin pasul cu această recomandare venită peste vremuri din partea stâlpului culturii românești tradiționale și mare patriot gazetar.

De regulă, nu sunt deloc o persoană conflictuală sau orgolioasă, una care să  intre în dispute fără  noimă și, mai ales, fără să fiu provocat cu argumente ieftine. Dacă mă gândesc bine, poate că sloganul cultural la care țin mult, Demnitate-Muncă-Generozitate, cel cu care e inscripționată medalia promovată cu titulatura de „Steaua Nordului” la evenimentul cu același nume, îi mai deranjează pe unii, dar le trece repede când se conving cu cine au de-a face și că sunt un om la locul meu. Dintotdeauna m-am consultat sau am avut discuții deschise pe subiectul cercetărilor mele cam greu de înțeles (ar spune unii pe un ton malițios) cu oameni de cultură de la care am avut temeinic ce învăța… dl acad. Mihai Cimpoi, dl. acad. Cristian Petru Bălan, dl Theodor Codreanu, dl Adrian Dinu Rachieru, dna Lucia Olaru Nenati, dl Florian Copcea, dna Elena Condrei, dl Aurel Buzincu, dl Ion Filipciuc, dl Valentin Coșereanu, dl Ionel Bejenaru, dl Nicolae Iosub, dl Gheorghe Median, dna Alexandrina Ioniță, dna Ana-Elisabeta Florescu, ca să vă dau câteva nume care îmi vin în minte. Iar de-ar fi să-mi cereți explicații despre atitudinea rece sau chiar răuvoitoare a altora sau despre faptul că mai există enclave nereformate în orice structură bugetară, asta nu cred că  ar fi o surpriză pe nicăieri și  nu ar trebui să mă întrebați pe mine de ce e așa. De ce ne mai surprinde faptul că binecunoscuta abreviere a PIR-ului (atotprezenta prostie care merge la pachet, mână în mână cu invidia și cu răutatea) funcționează perfect atunci când ieși în evidență printre convivi cu ceva aparte, să zicem o nouă carte, un articol interesant, sau atunci când ești remarcat la vreun turnir literar? De câtă vreme a spus Poetul: „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni, ca sa ne mai mire ceva?

Dacă vă referiți la ultima cercetare, da, eu sunt cel care am dat peste acea inscripție funerară (originală sau nu, rămâne de văzut), iar dl prof. Sergiu Manolache (cu care nu sunt la prima ispravă de acest fel) a fost „instigatorul moral”, așa cum l-am numit cu un amical umor necoroziv, al acestei întâmplări (oarecum) fericite, pentru că mi-a oferit șansa de a-l însoți în satul bunicului patern al lui Eminescu, personal nu mai fusesem în Călinești-Cuparencu vreodată. Subliniez că încă nu există certitudini referitoare la autenticitatea și la vechimea acestei cruci, deși, în urma unor informații scrise și a discuțiilor avute, mi-am schițat un scenariu/concluzie cât se poate de credibil/ă.

Desigur, subliniez apăsat, lucru pe care nu l-a făcut inițial nimeni, eram acolo un grup de cinci persoane, cumva divizat de noi doi. Doar că de aici a rezultat ulterior confuzia propagată în media cu acea sincronizare de neînțeles a noastră… Prea puțini au mai priceput că vorbim de investigații diferite. E adevărat că d-l profesor Sergiu Manolache, eminescologul, cu două zile mai înainte, a fost în sat și a vorbit cu familia lui Ghiocel Eminovici, căruia i-a și lăsat o carte documentar de-a Domniei sale, Sub zodia Luceafărului”, cu autograf. După ce am găsit inscripționarea, eu am fost cel care am discutat cu d-l Ioan Manole, cu d-nii Ion Filipciuc, Gheorghe Median, Dan Prodan, Nicolae Iosub, Ana Florescu și fam. Ivanov. Cu doamnele de la Memorial ne-am intersectat acolo, am discutat prietenește, dar cercetarea publicată în trei episoade, despre care pot afirma că inițial nu au fost interesate, îmi aparține integral. Vorbim de două studii, ca să se înțeleagă corect, distanțate cronologic la o lună unul de celalălt, deci nu e nicio stare conflictuală. Faptul că după o lună de la publicarea articolului meu (pe un forum privat și pe site-ul Centrului Culturii Tradiționale Suceava), despre care au știut, dar, nu au dorit să le apară numele în el, s-a ieșit public cu sintagma grup de specialiști și oameni de cultură”  și se pomenește despre o descoperire a Memorialului, fără  o vorbă despre Sergiu Manolache și D. M. Gaftoneanu, este  o  omisiune flagrantă foarte ușor de probat. Am văzut că Adevărul” și-a nuanțat articolul acum câteva zile și a corectat ulterior textul, amintindu-ne măcar numele. Poate că a fost o neglijență, nu facem nimănui proces de intenție, fie, ca să întorc și celălalt obraz. Nu am avut niciun fel de dispută sau de controversă cu nimeni pe această temă, remarc doar că ceea ce s-a spus inițial nu era complet, era doar fața văzută a Lunii cu pete de omisiune.

Dacă a fost vorba de un grup, atunci așa să fie, de ce să ne ascundem în spatele unor formulări fără nume concrete sau cu imagini/înregistrări cu mesaje subliminale prin care se confundă omul cu instituția și instituția cu descoperitorul acestui edificiu funerar pe care e inscripționat numele lui Vasile Eminovici? Tocmai de asta trebuie să se ferească oricine pentru a nu fi acuzat că, intenționat sau nu, mistifică subtil și în mod profesional realitatea. Ca exemplificare, la o altă scară, nu am uitat că Augustin Z.N. Pop a publicat de nu mai puțin de patru ori înscrisul plăcii funerare a bunicii materne a Poetului Eminescu, înaintea lui ID Marin, cel care a descoperit-o de facto pe 6 decembrie 1958. Nu doresc să intru în controverse cu nimeni prin detalii cu iz de cancan și impact mediatic de prima pagină, ar fi ceva incendiar, sunt un om cu demnitate, așa că prefer să închei subiectul. Poetul Eminescu e o personalitate universală, ce nu poate fi confiscată de nimeni pentru interese mărunte de imagine. La ora actuală a(ve)m un răspuns cât se poate de bine documentat la întrebările despre acest monument funerar cu două fețe inscripționate, cu argumente care țin cont de cercetările eminescologice efectuate în zonă, de existența unei majorități de origine slavă în sat, de epidemia de holeră din 1844 la Călinești-Cuparencu, de modificările apărute în perimetrul zonei bisericii, de schimbarea de regim politic, de încrengăturile dintre familiile Cuparencu, Mălinescu, Volcinschi/Vîlceanu, Radca și, posibil, Eminovici, precum și de contextul istoric complicat al sec. 19 si 20. Ca să o iau pe panta nelipsitului meu umor, recent s-a descoperit în Pakistan o cruce de vreo 3 tone și de peste 1.000 ani vechime, acolo să vezi probleme încurcate privind autenticitatea acesteia,  iar noi ne cramponăm de meandrele unei bagatele de istorie de vreun veac și jumătate? Dacă Mihai Eminescu are două zile de naștere, una de drept și o alta convențională, demonstrată cu acte,  cu atât mai bine dacă aici apar doi autori (îl așteptăm și pe al treilea, al patrulea, și tot așa, atâta doar că eu am publicat articolul cu o lună și ceva mai devreme) și, totuși, sunt rezonabil și nu îmi arog mari merite pentru acest demers, s-a întâmplat să fiu la locul și momentul potrivit (chiar dacă am făcut mari eforturi pentru asta!), să le fie limpede tuturor. 

  1. În articolul „O altă (re)descoperire legată de familia Poetului Mihai Eminescu? Călinești-Cuparencu, satul bunicului patern al (Poetu)lui Mihai Eminescu, cantorul Vasile Eminovici (continuare)” precizați unele rezultate ale cercetărilor dvs. legate de familia Vâlceanu.„…cei doi (împreună cu bunicul Poetului, Vasile Eminovici) împart același simbol funerar inscripționat cu numele lor. Tot de la dumnealui am aflat câteva repere din arborele genealogic, pe care le transcriu așa cum apar consemnate pe net: …Tatăl lui Dragoș (n. 1969) și Mihnea (n. 1982) a fost Nicolae-Viorel Vîlceanu (n. 1941-2016, matematician, astronom, redactor și director de programe al postului de Radio Iași, prolific rebusist), așa cum se consemnează pe sursa Wikipedia. …Bunicul lor, Liviu Vîlceanu de Volcinschi (1912-1944, ofițer al Armatei Române, căsătorit cu Glicheria Balasinovici (1916-1994) din neamul cavalerilor polonezi de Balasinowicz, nepoată a celebrului arhitect austriac Alexander Wielemans von Monteforte (1843-1911) sub îndrumarea căruia s-au realizat Palatul de Justiție din Viena, clădirea primăriei din Graz, Palatul de Justiție din Olmütz, catedralele Neuottakringer si Pfarrkirche ș.a.). Acesta și-ar fi schimbat numele din Volcinschi în Vâlceanu, ca să poată trece în România. …Străbunicul lor patern, Nicolae Volcinschi, care în 1922 pare să fi avut vârsta de 65 de ani și încă trăia pe la 1937, spune dl Iseceanu,  a avut doi fii: Traian, cel care l-a avut pe Radu (la rândul lui, nu a avut copii) și pe Liviu, cel mai sus menționat.” 
  1. Credeți că ar fi vreo șansă ca descendenți, rude din neamul Eminescu să trăiască printre noi? De decenii întregi ni se spune că neamul Eminovici este stins (atât de puțin probabil).

Nu cunosc deocamdată să fi fost vreo legătură concretă de neam, dar, de prietenie, da, între familia (cantoru)lui Vasile Eminovici și cea a înaintașilor familiei (mazilu)lui Nicolae Volcinschi, cel care a ridicat crucea din piatră de la mormântul mamei sale, Maria Radca-Volcinschi, decedată la 1904, dacă am înțeles corect sensul întrebării. Lucrarea lui Sergiu GroholskiMiclescuGenealogia familiei Volcinschi și cea a preotului Cezar Onesim (pasionat cercetător, a fost o mare bucurie să dialoghez cu dumnealui), ,,Genealogia lui Mihai Eminescu din satul Călinești Cuparencu-Suceava: noi contribuții documentare sunt de referință pe această temă. Am găsit doar mențiunea: …Ioan cavaler de Volcinschi (doctor în medicină și chirurgie, mare proprietar, colaborator al societăților politice Arboroasa și  Concordia, membru în Dieta ducatului Bucovinei. La Castelul Volcinschi din Budineț (Storojineț) s-au ținut consilii ale protagoniștilor Unirii. Aici au poposit adesea Aron Pumnul și Mihai Eminescu

Neamul Eminovici/Eminescu nu este un neam stins, categoric, nu. Încă există descendenți ai copiilor căpitanului Matei Eminovici, unii prin străinătate, ai surorilor Ralucăi Eminovici, respectiv ai urmașilor dascălului Vasile Eminovici de la Călinești-Cuparencu.

Rude colaterale, îndepărtate, de la generația mai dinainte de Raluca și Gheorghe, cu atât mai mult, din păcate, pierdute de-a binelea în bezna anonimatului… Nu e lămurită definitiv chestiunea cu acele familii ce poartă numele de Eminovici de la Sălăgeniul de lângă Dumbrăveni, dacă au sau nu vreo legătură de filiație cu Ștefan, decedat pe la 1848  (fratele mai tânăr al lui conu’ Gheorghieș), de asemenea, slujbaș/dascăl pe moșia (boieru)lui Costache Balș, aici există controverse între cercetători…

  1. Care ar fi finalitatea acestor cercetări, contribuția dvs. prin monografia publicată și articolele următoare fiind deja recunoscută și apreciată?

 …Probabil o să vă mai dezamăgesc încă o dată, dar nu mi-am propus să-mi recunoască cineva meritele, așa ceva e de neconceput în societatea așa-zis modernă în care trăim, doar împlinirea sufletească de a mi se confirma povestea înaintașilor din vechea legendă de familie a fost pe măsura efortului. Mai mult de atât chiar, accentuez. Ce poate fi mai înălțător decât să-ți regăsești consemnat arealul rădăcinilor proprii și ale unora dintre rubedenii sau ale vecinilor din satul natal? Dacă un cercetator, conjunctural, își pune întrebări asupra unui anume subiect și își propune să le caute răspuns acestora printre vrafurile prăfuite de documente vechi, multe cu înscrisuri străvechi în alfabetul chirilic (de care sunt pasionat!), iar în final, cu ceva șansă, e adevărat, apar si elemente de noutate cu probe veridice în spate, totul se va rezuma la o chestiune de satisfacție personală. Nu e nimic extraordinar  în asta, și îi încurajez și pe alții spre acest gen de căutări ușor excentrice, este cât se poate de binevenit să privești adevărul în față, să afli cine îți sunt antecesorii și să te împaci cu soarta, la urma urmei. Ca să sintetizez, legat de cercetările eminesciene efectuate, în mod cert, nici eu nu am de câștigat și, cu atât mai mult, imaginea fabuloasă a Marelui Poet nu are nimic de pierdut. Confirmarea spuselor căpitanului Matei Eminovici referitoare la străbunicul său estic precum și a unor aspecte legate de acel presupus copil natural Ilie-Mihail I. Lăzăreanu al Poetului cu fata Ileana a morarului de la Cucorăni, țin mai degrabă de amănunte secundare din biografia acestuia. Ca să le răspund și celor mai puțin informați și predispuși, poate, la ironii ieftine, nu revendic nicio legătură de rudenie cu nimeni, ar fi și culmea, după vreo patru generații trecute. Cât despre cunoașterea originii familiei și a istoriei neamului, e îndeajuns să ne reamintim spusele lui Nicolae Iorga: Un popor care nuși cunoaște trecutul e condamnat să-l repete

Nota autorului:
Vă mulțumim  frumos! Cristina Ștefan, revista Plumb, Bacău

DMG, …Și eu vă mulțumesc respectuos pentru amabilitate, săru’ mana, doamna Ștefan, scuze pentru răspunsurile transcrise în grabă și vă doresc împliniri personale și multă sănătate, sper să trecem cu bine peste această perioadă complicată!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.624 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5