Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Maestrului, scriitorului şi jurnalistului Ion N. Oprea, dar şi reciproca…

Primit pentru publicare de la autor: Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie, 19 febr.2014
Editor: A.M. Maluș, 19 febr.2014

Maestrului, scriitorului şi jurnalistului Ion N. Oprea, dar şi reciproca…

 

Cartea este o asigurare de viaţă un mic avans de nemurire.
Umberto Eco (candidat la Premiul  Nobel)
Pe anumiţi oameni aleşi (Ion N. Oprea), opera lor adevărată stăruie şi dincolo de Stix, numai urmaşii îi vor putea culege toate roadele.
Mihail Sadoveanu
O, sfintele mele cărţi, cât vă datorez că sunt om cu adevărat; câtă nesfârşită iubire, cu câtă nesăţioasă patimă v-am citit şi scris pentru a face din voi cea ce a lăsat mai preţios omenirea – imnul idealului uman.
Nicolae Iorga
Viaţa şi creaţia unor mari oameni este o permanentă bibliotecă în care se adună şi se transmit prin răbdare toate cunoştinţele unei lumi, ştiind că acestea sunt un semn al geniului –.
J. W. Goethe
De 100 de ani respirăm prin carte şi presă, care s-au dovedit a fi plămânii sănătoşi ai naţiunii.
Octavian Goga

 

Ion N. Oprea ne-a dăruit nouă tuturor o operă unică – pe pământ românesc – moldovenesc – care va intra în istoria literaturii cu noi descoperiri acaparatoare de destine atotcuceritoare.

Literatul Ion N. Oprea te face să te simţi mândru că îi eşti contemporan…

Scrisul lui Ion N. Oprea despre înaintaşi şi contemporani echivalează cu o şansă unică şi magnifică în înţelegerea adevăratelor valori ale neamului nostru.

Citind oricare carte a lui Ion N. Oprea, viaţa îţi devine însorită ca un triumf spre infinit.

La cele opt decenii pe care le-a aniversat deja Ion N. Oprea, socotind că anii, ca şi vinul, câştigă în valoare pe măsură ce se învechesc, zecile de volume, din opera sa scrisă, demonstrează că sunt ca o şampanie aleasă şi spumoasă, de mare clasă.

Cărţile domnului Ion N. Oprea sunt ca nişte „rachete” luminoase pe cerul neamului nostru şi al omenirii, care dau norocoşilor, ce  au ocazia de a le citi, savura şi a se înnobila, bucuria nemărginitului.  Meritaţi toată lauda şi slava celor ce vă apreciază munca şi reuşitele ei, chiar dacă, uneori, sunt supraomeneşti, prin ceea ce culegeţi şi ne oferiţi.  Divinitatea v-a dat o „cruce grea” pe care a-ţi  transformat-o într-un blazon şi un triumf personal. Vă doresc un univers de fericire şi bogăţie intelectuală creativă tot mai departe.
***
Moldoveanului scriitor Ion N. Oprea – cu previziunea şi intuiţia sa, exactă, rară şi superioară m-a descoperit, publicat şi lansat, cu aproape o jumătate de veac în urmă, spunând şi dovedind că voi deveni un reuşit „îmbinător” – ca specialist în profesie şi cu înclinaţii veridice în literatură şi poezie..

În revista „Zorile” din toamna anului 1968, dedicată sărbătoririi semicentenarului Liceului „Cuza Vodă” din Huşi şi în volumul sărbătoririi centenarului aceluiaşi liceu, din 2008, Ion N. Oprea scrie despre  „Cuvântul meu ”, adresat acestor evenimente, intitulat „Podgoria Huşi – tradiţie şi actualitate”, că este încărcat de preţioase metafore, istorie şi poezie, ce merită republicat şi neuitat. În acel „Cuvânt” subliniam că multimilenara podgorie Huşi ce împrejmuieşte patriarhalul oraş, „încorsetat” de trei dealuri viticole unice şi de neuitat, cu conveierul său varietal de soiuri huşene  excelează şi se maximizează prin cele două „perle ale coroanei”, Busuioacă şi Zghihară.

Cunoaşterea şi recunoaşterea culturii creatorilor români – moldoveni şi vasluieni, în special – scoase în evidenţă de Ion N. Oprea, în opera sa de zeci de volume şi sute de articole, sunt întâmpinate de toţi norocoşii cititori, cu inimile deschise şi bucuroase, cu buchete de zâmbete, cu gânduri curate şi înflăcărate, cu urări de noi împliniri editoriale, de cărţi tot mai incitante şi fascinante,  atotînălţătoare pentru creaţia românească, despre care, marele nostru istoric şi literat Nicolae Iorga scria:

„În viaţă şi în simţire, în scris şi în gând, când te uiţi mai bine, rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine, ce ai jertfit… Astfel, poţi rămâne pentru multe timpuri, stâlp de lumină caldă, în jurul căruia creşte şi înfloreşte viaţa.”

Sau: „Faptele care nu se scriu, se uită… Cartea este o asigurare pe viaţă, un avans la nemurire”, cum scrie Umberto Eco.

„Un om este atât pe cât «urma» pe care o lasă… pentru că persoana piere şi numai fapta şi scrisul rămân.” (Lucreţiu); ”Viaţa este cea pe care o trăieşti, dar adevărata viaţă, nemuritoare, este cea pe care o «povesteşti» şi altora prin scris…” (Gabriel Garcia Marquez, laureat al Premiului Nobel).

Un mare scriitor şi filozof susţinea că: „Numai scriitorii sunt nemuritori, iar cartea şi pâinea sunt, mai înainte de toate, inspiraţie şi sudoare şi apoi plăcere şi savoare. Orice pagină scrisă, dar mai ales o carte publicată, îşi cuceresc un loc sub soare şi îşi dobândesc  dreptul la istorie şi  neuitare”.

Apariţiile editoriale ale domnului Ion N. Oprea, spumează de inedit fapte şi amintiri neuitabile, care lărgesc orizontul nostru cultural, mobilizează şi înnobilează permanent cititorul şi … poporul.

Domnule Ion  N. Oprea, excelaţi – ca un luceafăr aparte – prin cel mai important instrument – cartea – care în aceste timpuri şi momente este chemată să îşi aducă aportul la neuitatul fundament al spiritului nu numai zonal, românesc ci universal.

Maestre şi domnule Oprea, cred că dumneavoastră aplicaţi din plin principiul pe care academicianul Traian Săvulescu l-a dezbătut într-un eseu: „Mă odihnesc de o muncă, făcând altă muncă, chiar dacă ard, deodată, lumânarea vieţii de la ambele capete”. Este o mare virtute.

Este înălţător faptul că acolo unde sunt oameni şi evenimente, neştiute încă, dumneavoastră le scoateţi din ceaţa tăcerii şi uitării şi le imprimaţi vigoare, trăire şi nemurire. Aţi ştiut întotdeauna să evitaţi şovăielile, nedumeririle sau adversităţile, opunându-le civilitatea, cordialitatea şi demnitatea. Aceasta este diagonala firii dumneavoastră spirituale, arătându-vă pomul dumneavoastră mai plin de roade, decât de ani.

La Ion N. Oprea, asfinţitul este la fel de frumos ca şi răsăritul, pentru că lanţul speranţei este prelungit mereu şi din nou, de valoroase opere luminoase. Aţi ştiut, ca nimeni altul, să cinstiţi şi să omagiaţi de câte ori aţi putut pe toţi înaintaşii pe care i-aţi descoperit şi venerat şi i-aţi pus în cărţi la locul binemeritat. Chiar neajunsurile, reuşiţi să le îmbrăcaţi, într-un limbaj deosebit de elegant şi de oricine apreciat şi lăudat.

În încheierea acestui memorial aniversar evocator la cei 80 de ani, permiteţi-ne să vă închinăm o cupă de admiraţie şi preţuire pentru înaintaşii dumneavoastră, părinţii, „arhitecţii” genetici şi spirituali, pentru poiana de lumină a vieţii (soţia), pentru cei ce ni l-au dăruit pe Ion N. Oprea, care arde şi adaugă tot mai multe coroniţe şi luminiţe (cărţi) pe altarul culturii româneşti şi moldoveneşti.

Să ne trăiţi în deplină sănătate pentru a ne da mereu câte o nouă şi slăvită carte, neaşteptată.
*
Epilog (de la Ion N. Oprea citire)

În recentul său  volum „În apostolatul unei frumoase profesii”, considerată un gen de enciclopedie personală, profesională, istorică şi literară, cum o numeşte acad. Cristian Hera, vicepreşedintele Academiei Române, autorul a  încercat ca în cele aproape 500 de pagini de sinteze cultural-estetice, fascinante, înnobilate cu 1000 de imagini colorate, dintr-un veac de înălţare a Şcolii Viticole centenare din Huşi (azi celebrul Colegiul Naţional Agricol „Dimitrie Cantemir”), „devenit o universitate locală, o mică Sorbonă sau un Montpellier românesc”, (A. Săvesu, A. Cordaş), „născut pentru propăşirea podgoriei Huşi şi a celor din Moldova”, care străluceşte prin Şcoală, şi împrejmuieşte oraşul Huşi ca „un vast amfiteatru natural, fără egal pe plan naţional” (Nicolae Iorga), „oraş din care au zburat peste 300 de mari personalităţi, pe tot rotundul românesc, aureolându-l” (Mihai Ralea).

În „Apostolatul unei frumoase profesii” – spune acad. Constantin Toma şi Petru Ioan, „Avram D. Tudosie s-a integrat în complexitatea acestor locuri şi entităţi unde a împlinit o jumătate de veac ca huşean, înglobându-se total în prosperarea şi înălţarea  Măriei Sale Şcoala Viticolă şi Înălţimii Sale, Podgoria Huşi, prin înfăptuirea câtorva obiective monumentale, de talie naţională, precum Muzeul Vitivinicol, unicat pe plan naţional; Micro-complexul vinicol cu noua sa Vinotecă, o «bijuterie arhitectonică unică şi magnifică»” (Milu Oşlobeanu); „extinderea şi modernizarea vechii vinoteci şcolare din 1936, pe dinafară bahic şi voievodal sculptată şi în interior, ca o icoană, aforistic decorată” (acad. Cezar Lăzărescu); „Vinoteca
veche şi cea nouă a Şcolii de Viticultură – Liceului – Colegiului, constituie, datorită huşeanului Mihai Ralea, „prima şi unica vinotecă naţională cu 30.000 de sticle de vin din toate podgoriile româneşti” (I. C. Teodorescu şi C. C. Giurescu).

S-a înfiinţat o nouă fermă viticolă şcolară, de 30 de hectare, didactică, de producţie şi experimentală în care se instruiesc elevii şi aduce şcolii beneficii substanţiale, fiind declarată şi etalon pe ţară.(V. Stoian).

Celebrul soi şi vin de Busuioacă de Bohotin-Huşi, prinţesa providenţială a vinurilor huşene, a podgoriei vocaţie şi a făclierilor Şcolii revelaţie, a fost revitalizată, reevaluată, tehnologic modernizată şi redată producţiei ca o valută forte în circulaţie. Iar la Atena şi Paris a fost premiat ca „vin colosal, regal şi solar, marea Huşilor comoară, de talie mai mult decât naţională”, fiind declarat şi un „vis elixir, de vis, cu care te vezi în paradis, oricâte păcate ai fi comis”. A încântat şi pe Nicolae Iorga, marele nostru savant, pe Mihail Sadoveanu, marele nostru literat, pe Nicolae Titulescu, marele lumii diplomat, dar şi pe regele Carol al II-lea, puţin cam … mult, amorezat şi … pe mai toţi marii noştri înaintaşi, istorici, specialişti şi literaţi pe care, marele istoric şi academician C. C. Giurescu şi prof. univ. dr. Eugen Mewes i-au ordonat la Simpozionul Naţional de Istorie din 1975 într-un „Panteon memorial al glorioşilor înaintaşi, binefăcători şi preamăritori ai Şcolii şi ai Podgoriei”: Petre S. Aurelian, Spiru Haret, Nicolae Iorga, Nicolae Gh. Lupu,  Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti, Mihai Ralea, Ion Simionescu, Petru Poni, Simion Mehedinţi, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Nicolae Titulescu, Constantin Sandu Aldea, Constantin Garofild, Constantin Argetoinu, Ion Mihalche, Ion Minulescu, George Topârceanu, Păstorel şi Ionel Teodoreanu, N. D. Cocea, Octav Desilla, Traian Săvulescu şi mai noii Constantin Prisnea, Bucur Şchiopu, Manea Mănescu, Ion Iliescu, Mircea Snegur, Mirea Druc, Ştefan Andrei, Angelo Miculescu, Ion Ceauşescu, Virgil Trofin, Paul Niculescu Mizil, Cornel Burtică, Ion Coman, Marian Enache, Aneta Spornic, Petre Roman, Marin Rădoi, Nicolae Văcăroiu, Dan Marţian, Ion Teşu, Ion Cosma, Călin Popescu Tăriceanu ş.a.m.d.

Şi mai toţi marii specialişti, în frunte cu G. Ionescu Siseşti, I. C. Teodorescu, G. Constantinescu, Dionisie Bernaz, Teodor Martin, Mircea Oprean, Vasile Juncu, Valeriu D. Cotea, Milu Oşlobeanu, Nicolai Pomohaci, Petre Baniţă, Brad Segal, Mircea Bulancea, Constantin Toma, Ion Gugiuman, Viorel Stoian, Ştefan Oprea, Marin Gheorghiţă ş.a.

Precum şi mai toţi literaţii, ca: Marin Preda, Ştefan Bârsănescu, Şerban Cioculescu, Constantin Ciopraga, Eugen Simion, Fănuş Neagu, Grigore Vieru, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Alexandru Piru, Anghel Rugină, Octavian Paler, I. Drimba, Valentin Silvestru, Ion Frunzetti, Ion Coteanu, George Lesnea, Ion Popescu Gopo, Ştefan Popa Popas, Dinu Săraru, Dan Iordăchescu, Mihai Cimpoi, Gheorghe Neamu, Ion Constantinescu, Nicolae Dabija, Grigore Ilisei, Mircea Neagu, Constantin Arvinte, Eugen Taru, George Zarafu, O. Navara, Cik Damadian ş.a.

Şi mai toţi artiştii: Alexandru Giugaru, Dina Cocea, Jan şi Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Mişu Fotino, Horia Şerbănescu, Puiu Călinescu, Florin Zamfirescu, Doina Badea, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Ileana Sărăroiu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Ion Aldea Teodorovici ş.a.

Autorul s-a făcut remarcat şi prin elaborarea unei adevărate opere personală şi profesională, publicând peste 20 de cărţi şi peste 1000 de articole, studii, evocări şi eseuri „ce înscrie Şcoala şi autorul printre cei mai prolifici din ţară – în  scrieri vitivinicole literaturizate”. (N. Ştefan şi V. Stoian).

Toate aceste înfăptuiri materiale şi spirituale, împreună cu minunea licorilor create au fost elogiate şi preamărite de peste 2000 de mari personalităţi în scrierile lor sau în Cartea de Onoare, după cunoaşterea Şcolii şi a „comorilor” sale, la o degustare ştiinţifică romanţată, de făclierii Şcolii prezentată, iar în ultimii 50 de ani, de A. D. Tudosie omagiată şi niciodată uitată…

Prin acest ritual s-au reînviat vechii noştri înaintaşi şi voievozi, ca Ştefan cel Mare (la Huşi în descălecare) şi pe Dimitrie Cantemir (cel cu ceaslovul la chimir), ori pe huşenii Cuza şi Kogălniceanu, care la Huşi îşi revigorau elanul cu Busuioacă şi Zghihară cunoscute în toată ţara  pentru al lor faimă şi fală, care savurate înţelept inspiră pozitiv şi nu îmbată… (Dimitri Gusti).

„Avram D Tudosie – pentru activitatea şi opera sa publicată merită un premiu, o recunoaştere şi un monument. Slujind 50 de ani instituţia şi podgoria, autorul se confundă firesc cu evoluţia şi statornicia unei perioade de certe realizări. Fără A. D. Tudosie, realizările şi obiectivele sale şcolare, cărţile sale, Colegiul slujit, Huşul popularizat şi podgoria înălţată, noi toţi am fi mai altfel şi mai săraci.

Acest om, cu realizările şi opera sa, merită citite, savurate recunoscute ca «opere» de temelie pentru puterea de creaţie a oamenilor din judeţul Vaslui” (prof. dr. Dumitru V. Marin).
***
Pentru că pe 28 aprilie 2014, împliniţi o frumoasă vârstă de platină şi diamante, de cărţi şi carate, vă urez cât mai mulţi ani roditori şi acelaşi spirit înţelept şi zâmbitor, ca să vă ţină nemuritor.

Deoarece faceţi parte din categoria oamenilor care nu îmbătrânesc, „ca un arhiereu în cultul său”, vi se cuvine ceea ce expresia lui Cicero spune: „Există tineri cu înţelepciunea bătrânilor şi bătrâni cu harul tinerilor”. Sunteţi şi rămâneţi pentru noi toţi, un model şi un prieten mai mare, de care avem mai multă nevoie şi în continuare.

Să ne trăiţi şi să stăpâniţi mereu dominanta vieţii – creaţie în vibraţie, de care avem nevoie sa trăiți.

Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5