Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Mânăstirea Suiești, așezământ monahal cu miros de livadă

    Autor: Liliana Ghiță BOIAN JIANU
    Primit pentru publicare: 28 Apr. 2022
    Editor: Ion ISTRATE
    Copyright: © 2022 Liliana Ghiță Boian Jianu, © 2022 luceafarul.net
    © 2022 by Agata
    Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
    Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
    NB
    Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.


     

    Dacă ar fi ca la un moment dat să aleg o mânăstire în care să-mi duc ultimele zile ale modestei mele existențe, cu siguranță aș alege mânăstirea cu miros de flori de prun,  Mânăstirea Suiești…

    Dintotdeauna m-au impresionat zonele pitorești și greu accesibile în care sunt amplasate prin construcție lăcașele de cult religios, mânăstirile noastre creștin–ortodoxe. Indiferent că sunt din lemn, din piatră, din cărămidă sau din materiale specifice evoluției tehnologice a materialelor de construcție, mânăstirile au zidurile groase, ferestrele sub formă de ogivă și au cele trei elemente componente: altar, naos și pronaos. La început, cronologic vorbind, am crezut că situarea lor într-un spațiu mai izolat, departe de „lumea dezlănțuită” se datorează faptului că, trebuiau să se afle în afara căilor de acces ale năvălitorilor, asigurând astfel continuitatea tradițională a culturii religioase geto-dacice sau din perioada  medievală și păstrarea identității naționale în anii de grea suferință a poporului român din perioada comunistă. Am presupus, în marea mea ignoranță că, doar în acest mod, oamenii din spațiul danubiano-carpato-pontic se pot ruga în liniște și se află într-o siguranță spirituală și georgrafică care să-i apere de orice fel de ingerință răuvoitoare. De asemenea am avut în minte și faptul că Dumnezeu ne pune la încercare dorința de a ajunge la  mânăstire, la un lăcaș sfânt,  nu în mod facil, ci în urma unui efort fizic sau/și mental deosebit, dovedindu-I Lui, dar mai ales dovedindu-ne nouă înșine că, pentru a accede la un anumit stadiu de credință este necesar să fii mai mult decât un om care se închină și îi adresează Domnului rugăminți sub forma rugăciunilor zilnice, periodice sau aleatorii.

    Mai târziu am constatat că, de fapt, chiar și mânăstirile construite mai recent într-un timp care numai presupunea căutarea de ascunzișuri cu caracter geografic sau de altă natură se află în zone tot atât de îndepărtate de arealul locuibil, în niște locuri de un pitoresc aparte și cu o puritate a aerului respirabil absolut deosebită. Desigur acest lucru se datorează prezenței lui Dumnezeu care purifică, sfințește aceste locuri. Am vizitat mânăstiri aflate în vârful munților, săpate în stânca unor defileuri încântătoare, în adâncul pădurilor din luminișul unor  poienițe umbrite de copaci seculari, pe malurile Dunării străbune sau în câmpia ternă și monotonă a sudului țării.

    Dar, dacă ar fi ca la un moment dat să aleg o mânăstire în care să-mi duc ultimele zile ale modestei mele existențe, cu siguranță aș alege mânăstirea cu miros de prune pârguite,  Mânăstirea Suiești…

    Am avut privilegiul să merg în mai multe rânduri la această mânăstire, la invitația bibliotecarei Zenovia Zamfir- om de cultură, jurnalist și scriitor să vizitez clădirile acesteia: mânăstirea propriu-zisă, chiliile, biblioteca, biserica veche… Picturile sunt de o frumusețe și o sfințenie rar întâlnită, încă miroase a vopsea proaspătă, dar și a mir, ceară, tămâie ca prinos adus sfinților.  

    Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare din satul Suieşti, a fost  inaugurată prin slujba de sfințire de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei la data de  22 octombrie 2017.  Satul Suiești este component al comunei Stănești, dar mai ales este locul de naştere al vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Ridicarea Mănăstirii Suiești este în același timp atât un act de recunoștință și de cinstire  cât și un pios omagiu adus  Patriarhului Justinian Marina pentru activitatea  sa misionară și pastorală întru păstrarea demnității Bisericii Ortodoxe Române. Mânăstirea din Suiești este păstorită în calitate de stareț de protosinghelul Antim Motorga, preot cu har duhovnicesc și susținător al unor conferințe cu caracter religios la Seminarul Teologic din Rm. Vâlcea. 

    Am fost impresionată de eforturile colegei și prietenei noastre de pe tărâm cultural și bibliotecar, Zenovia Zamfir, care, începând cu anul 2009 s-a implicat cu toată ființa și sufletul ei pentru a realiza un proiect monahal în vederea construirii unui lăcaș religios închinat Patriarhului pe teritoriul comunei ei natale Stănești, în satul Suiești unde, de fapt s-a născut și a crescut cel care avea să devină patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, Zenovia Zamfir a organizat simpozioane, comunicări informativ- religioase, manifestări  culturale cu caracter religios, a tipărit cărți care aveau ca obiect principal viața și activitatea Patriarhului Justinian Marina, transmițându-ne și nouă colegilor ei partcipanți la diverse activități culturale și din cadrul „Caravanei Culturii” un puternic fior spiritual care a ajutat-o, probabil, în conscvența cu care a susținut proiectul de la inițiere și până la împlinirea deplină a acestuia. Nu i-a fost ușor să demareze și să susțină acest proiect temerar în condițiile în care, chiar unele voci bisericești se opuneau cumva inițiativei aparținând unei femei, care avea legături  comunitare cu oamenii din această localitate, care ar fi fost   legată doar prin taina botezului și a participării ei alături de părinți și rude la diverse slujbe la biserica din localitatea natală și nu ca o personalitate formată în cultul religios și spiritual. Zenovia Zamfir nu s-a lăsat copleșită de vorbele potrivnice și de piedicile -nu puține- pe care a trebuit să le depășească, ci prin rugăciune, insistență și credință în Dumnezeu s-a adresat în continuare cu perseverență oficialităților administrative și religioase pentru a duce la îndeplinire crezul său și, însuflețită fiind de încurajarea îngerilor și-a spus că trebuie să meargă mai departe fiindcă, până la urmă  i se va da ascultare de către factori decidenți. Acest lucru, după eforturi îndelungate și consecvente a fost posibil, astfel că în anul 2015 a fost pusă piatra de temelie a Mânăstirii din Suiești.

    Tot de la Zenovia am aflat despre mânăstirile pe care Patriarhul Justinian Marina le-a restaurat și le-a completat dotarea cu utilități de la Suzana, Govora, Techirghiol etc.  

    Dar, dacă ar fi ca la un moment dat să aleg o mânăstire în care să-mi duc ultimele zile ale modestei mele existențe, cu siguranță aș alege mânăstirea cu miros de prune coapte,  Mânăstirea Suiești…

    Simt că doar aici prunele au gustului raiului pentru că lăcașul sfânt cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare din satul Suieşti  a fost ridicat în slava lui Dumnezeu pe locul unei livezi de pruni…

    Liliana Ghiță Boian Jianu-scriitor, jurnalist

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5