MĂNĂSTIREA VORONEŢ

De cinci secole albastre
Mănăstirea ţării noastre
Şi a neamului chemare,
Chiar de la Ştefan cel Mare.

Pe hartă de Bucovină,
Mănăstire fără vină,
În calea trecutului,
Minunea albastrului.

Înălţată-n suferinţă,
Mănăstire de credinţă,
Ochi albastru-nlăcrimat
Peste ziduri revărsat.

Spre Suceava şi Humor
Poart-albastru al său dor,
Cel cu care a învins
Timpul cel tot mai întins.

Maică printre mănăstiri,
Cu albastrele-i priviri,
Jinduieşte veşnicire
Şi a patriei unire.

Şi pe zidul său de sfinţi
Stau cinci secole cuminţi
Şi e unică-ntre toate
Cu pereţi de-albastre ape.