Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Manifest patriotic: De ce nevoia de a iniția un Concurs național de atitudine patriotică?

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Manifest patriotic
De ce nevoia de a iniția un Concurs național de atitudine patriotică?

Primit pentru publicare: 07 Dec. 2019
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revistei Luceafărul
Publicat: 08 Dec. 2019
© Ciprian Antoche© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

     Nevoia ideii de a renaște o atitudine patriotică în sufletele amorțite ale românilor, un popor mereu confuz, necondus spre binele lui și amețit de vraja unei permanente promisiuni de mai bine, promisiune ce bietul popor, sătul de atâta așteptare, a înmânat speranța unei zile mai bune generațiilor viitoare, a venit prin simțul responsabil pentru neam de a renaște pe de o parte în rândurile generațiilor de azi, cât și a planta și replanta generațiilor tinere sâmburele unui frumos și adormit sentiment ce strămoșii noștri îl aveau alături de suflet, încă de la naștere. Simțul patriotic se transmite prin sângele și trupul strămoșilor ce dorm în glia țării, glie ce se chinuie din ultimele puteri să ne mai hrănească pe toți cu puținul ce i-a mai rămas după ce, fiecare ce a voit să vină pe aceste meleaguri ca la el acasă, ca în propria bătătură, nu a plecat fără să mulgă și ultimul strop din zestrea strânsă de către români pentru urmași.​

     Și dacă noi, generația zilelor de azi, vrem a omite cuvântul patriotism din gândire, vrem ca țara mamă să fie doar un ținut cu lapte și miere, să ne dea nouă, celor ce stăm cu mâinile în sân, prosperitate fără ca noi să-i oferim nimic în schimb, uitând-o la greu și lăudând-o numai la bine, dacă nouă ne este silă și lehamite de a mai crede în țară și mai aproape ne este nepăsarea și neputința voită, atunci, și baremi în ultim ceas, să ne deșteptăm a nu pierde și ceea ce a mai rămas din biata țară și bietele noastre hotare. Dacă generațiile tinere, vlăstare ce noi le denumim tinere speranțe, dar asupra căruia nu contribuim cu nimic spre a fi speranța zilelor de mâine nu vor fi îndrumate să-și iubească țara, râul, ramul, atunci să nu ne sfiim în viitor a recunoaște că, noi și numai noi, suntem vinovații morali și responsabilii de drept pentru ceea ce va ajunge țara, asta dacă pe aceste meleaguri va mai fi o țară ce amintește de români. Ce ne mai rămâne de făcut, să despărțim ce au unit alții?

     Patriotismul este un sentiment aparte ce trebuiește predat frumos și cu responsabilitate din tată în fiu, iar acolo unde în generația actuală nu există nici cea mai ștearsă urmă de patriotism, cu siguranță că nu va fi predată nici celor ce mâine vor fi noi, cei de astăzi. Nu putem sta cu mâinile în sân privind cum ni se șterg prin voință și nepăsare tot ce a avut și încă mai are un iz de valoare românească, nu putem fi nepăsători la ceea ce vedem și simțim zi de zi în educația generațiilor tinere parcă intenționată a fi fără de țară și nici nu putem concepe România de mâine fără de români și tricolor.

     Ca să nu intru prea adânc în durerea lipsei de patriotism a națiunii, am simțit nevoia unui demers în cadrul revistei Luceafărul, a unui concurs național desfășurat anual între 1 Decembrie și 24 Ianuarie, perioadă cuprinsă între Marea și Mica Unire, un concurs cu o temă unică care să rămână în timp neschimbată: patriotismul, un cuvânt ce vrem a rămâne peste timp o emblemă recunoscută a poporului român. Concursul se dorește a fi adresat în general tinerilor inimoși, clasificat pe grupe de vârstă, cu secțiuni aparte, dar cu aceeași temă, de poezie pentru cei mai mari și nu numai, de proză pentru cei ce abia dobândesc taina scrisului și nu numai, dar și cu desene pentru cei prea fragezi spre a-și exprima părerea în scris, dar care au un loc enorm în sufletul lor de a percepe ce înseamnă a iubi țara. Poate este o idee ce cuprinde un volum mare de muncă, însă munca se uită atunci și acolo unde există satisfacția că generațiilor tinere li s-au cultivat interesul față de dragostea de patrie. Degeaba se vorbește despre patriotism și nevoia lui în cercurile restrânse, medii ori largi de cărturari, oameni de seamă, istorici, personalități publice culturale și mai rar politice, căci aceste pături ale societății sunt deja formate și înțelenite în crezul lor, dacă nu reușim a vorbi și implementa noțiunea de patriotism acolo unde ne doare cel mai mult, la rădăcina plantulelor din adulții de azi, cultivând patriotismul încă din fașă.

     Dacă vom considera, așa cum și înaintașii noștri au făcut-o, că țara este mai presus de noi, atunci nu este un respect mai mare decât a pune umărul la dezvoltarea simțului patriotic ce trebuiește plantat și copilit în tinerele generații, cu plecare și respect spre valorile naționale, superioare altor națiuni ce încearcă a ne face să credem că România nu este o țară a noastră, ci a altora. Dacă țara ar fi scursă de orice speranță de viitor, plină de rele, săracă și murdară, dacă țara este așa cum vor alții a ne face să credem, atunci domniile lor de ce se îngrămădesc să calce pe pământ românesc? Cine ar căuta un pământ sterp?

     Trebuiește și este impetuos necesar și primordial a ne învăța copiii să-și iubească țara pentru că i-am făcut să o urască înainte de a o iubi. Ce să înțeleagă pruncii de la noi când însăși etaloanele lor de urmat în viață, noi, o vorbim de rău și îndemnăm la ură, stârnindu-i unul împotriva celuilalt în loc a-i îndruma să se iubească, să se respecte și să se unească unul lângă celălalt pentru a-și apăra cu demnitate valorile, țara și ceea ce a mai rămas din ea?

     Învățând copii să-și iubească țara ce din sânul său se hrănesc nu voim și nu le dăm voie să fie sclavi pe propria lor glie sau pribegi la drumul mare prin hotarele străine, chinuindu-se a vorbi în toate limbile pământului spre a le face altora pe plac și spre a fi înțeleși, uitându-și graiul, credința, neamul și poate, chiar și ultima desagă românească luată cu ei în lume spre a le mai aduce aminte și a le alina dorul de patrie, de mamă și tată, de satul natal ori de mirosul pădurilor ce nu mai sunt. Ce ne vom face când vor veni odată sau vreodată pe pământul natal? Atunci când stăpânii locului se vor îndupleca să-i lase, copiii lor vor vorbi o limbă străină de noi și de bunicii rămași în țărâna românească, ce va fi românească doar numai cu numele, vor zâmbi nepăsători când vor auzi limba părinților, vor râde de candela aprinsă și de icoana bunicii așezată spre răsărit, vor râde și nu vor înțelege tricolorul bunicului purtat în piept ca o speranță ce nu-l lasă să moară. Dacă învățăm copiii să-și iubească țara, peste vremuri se va zămisli să nu dispară acest frumos și inimos popor și cu siguranță că urmașii pământului, cei ce vor descoperi drapelul încondeiat în cele trei culori, vor ști cine au fost românii, un neam egal printre alte neamuri! De ce să nu știe altceva decât ceea ce vor alții să se afle despre noi? De ce să nu le lăsăm moștenire imaginea unui neam patriotic și demn, inimos și cinstit, curat și vertical?

     Patriotismul este un sentiment frumos și sfânt ce s-a născut în fiecare dintre noi odată cu țara. Unii au luptat generații întregi pentru a sădi trainic acest sentiment suprem în sufletele urmașilor, iar alții luptă cu prisosință și cu o dorință de fier pentru a șterge din mințile noilor generații acest har uman primit moștenire chiar prin gena facerii. Putem noi oare, popor român, conștientiza cât de important este pentru viitorul nostru acest banal cuvânt în esența lui? De n-om pricepe și nu vom cugeta până în străfundul nostru, vom asista cu neputință și cu ochii mari deschiși la ștergerea cu buretele de pe tabla lumii a ceea ce cândva s-a numit țară, s-a numit neam, s-a numit România!

     Patriotismul este ceea ce ne lipsește astăzi, un cuvânt mic, dar care, prin lipsa lui atrage toate nenorocirile țării! Oare este cu putință a privi într-un viitor vag fără a simți acest patriotism de la care pleacă toate? Noi, încă români de azi, ori am uitat, ori nu mai vrem, ori am înțeles pe dos modernismul actual, unde pe lângă faptul că suntem nevigilenți în fața cotropitorilor contemporani, trebuie să ne ferim mai mult de ai noștri decât de străinii de țară.

     Vai nouă, popor român! Vai nouă! Așa suntem noi învățați și deprinși, ca atunci când ne naștem și când sărbătorim să stingem lumânarea, iar atunci când murim să o aprindem. O fi un lucru normal pentru noi românii, dar total anapoda…! Lumina trebuie să ardă când ai nevoie de ea, iar patriotismul nostru trebuie să ne fie lumina trupului și a sufletului. Să nu o stingem, căci dacă stingem lumina patriotismului, stingem țara !

Ciprian Antoche
redactor șef – Luceafărul
7.12.2019

Alte informații în pagina autorului/fondator, Ciprian ANTOCHE




Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.594 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5