Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MARCĂM STEJARII. GHEORGHE BURAC, SEVA DIN RĂDĂCINILE GLIEI STRĂMOŞEŞTI

IIstratePrimit pentru publicare: 05 febr. 2016
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 06 febr.2016

 

 

 MARCĂM STEJARII

GHEORGHE BURAC,

SEVA DIN RĂDĂCINILE GLIEI STRĂMOŞEŞTI

 

Marcam stejarii, Burac, byIIstrateCine va rosfoi și citi cartea MARCĂM STEJARII. GHEORGHE BURAC, SEVA DIN RĂDĂCINILE GLIEI STRĂMOȘEȘTI, Ed. Arena Cărții – 2016, își va pune întrebarea: Ce l-a determinat pe autor să aşeze această carte? Nu e oare o exagerată plecăciune?

Nu!… voi zice, pentru că şi eu îmi pun de nenumărate ori o întrebare: Ce-i cu atâta dragoste pentru sat şi trăitorii lui? De ce, şi încă mulţi, nu ne putem desprinde de această vajnică încleştare?

Răspunsul îl veţi afla, după cum şi eu, din această carte, pentru că aşa am descoperit un om care e ombilical ataşat de glia strămoşească, de satul natal, al cărui dinamism e înălţător şi, totodată, molipsitor: profesorul GHEORGHE BURAC, Nervul coloanei culturale a Văii Başeului, pe care am început să-l accept ca povăţuitor, de mult timp! Şi-i port exemplul unui mod de a trăi şi munci demn de urmat, aşa cum a mai notat cândva, când tot despre Domnia sa vorbeam, că sensul acţiunii duce la adevăr dacă e muncă şi credinţă. (Opus causa ad verum ducit! Fidem et opus!)

Profesorul Gheorghe Burac (n. 10 febr.1936) este Omul care a simţit căldura colbului din uliţele satului, hrănindu-se cu crudităţile poamelor şi prospeţimea laptelui provenit din iarba fragedă şi curată a luncilor şi ponoarelor nealterate de nesăbuinţe, este răsfaţatul familiei din primii ani de viaţă, cum mărturisea într-un interviu dat: ,,[…] Poate că primii 3-4 ani ai copilăriei mele, când încă nu ştiam să discern între bine şi rău, au fost cei mai frumoşi. Părinţii îmi erau tineri şi toată atenţia şi dragostea lor către mine se revărsa. Eram al doilea copil, băiat, purtam numele tatei şi simţeam că sunt iubit. Sora dinaintea mea era cu doi ani şi câteva luni mai mare şi, în lipsa părinţilor, eram lăsat în seama ei. Duminica şi de alte sărbători, ea mă îmbrăca frumos, cu pantalonaşi cu pacheşti, cămăşuţă cu buzunăraşe şi epoleţi, mă încălţa cu săndăluţe de vară şi mă lua cu ea la distracţiile din centrul satului, nelipsite în toată perioada de vară: muzică de taraf, joc, scrânciob şi circ. (În zilele Sf, Paşti şi de Sf. Maria cea Mare, când este şi hramul Bisericii noastre, distracţiile din satul nostru atingeau apogeul.). În celelalte zile ale săptămânii, când părinţii se aflau la muncile câmpului, tot de la surioara mea primeam învoire să mă joc cu băieţii de pe uliţa noastră, uneori chiar în colbul gros al drumului, pe care îl ridicam în trombe înalte, spre deliciul tuturor; de-a v-aţi ascunsa, de-a baba oarba, de-a caii erau alte jocuri care mi-au stimulat, o bună bucată de vreme, copilăria.[…]”. (Georgică Manole, Zece întrebări pentru… Gheorghe Burac, în rev. Luceafărul (Bt) din 15 febr. 2011)

Omul, Gheorghe Burac, este cel care a cunoscut din plin şi vestigialităţile vremurilor, Războiul şi cele ce-au urmat, cu neamul sub o ocupaţie străină, atunci când ar fi avut nevoie de un mediu lipsit de griji şi spaime. ,,[…] Tata în război, acasă multe treburi gospodăreşti, eu la şcoală, – destule motive să-mi restrâng preocupările copilăreşti. Şi, mai mult ca atât, în sat şi chiar la şcoală, domnea o atmosferă grea, apăsătoare, generată de ştirile deloc îmbucurătoare sosite zilnic de pe front./ Sărăcia punea tot mai mult stăpânire pe ţară, pe fiecare familie, pe copii, deopotrivă, şi, pentru încă multă vreme, copilăria avea să-şi piardă farmecul./ Trecuse războiul, dar urmările lui aveau să se şteargă mult mai târziu. […].”(Georgică Manole, Zece întrebări pentru… Gheorghe Burac, în rev. Luceafărul (Bt) din 15 febr. 2011).

Şi, cu toate acestea, nu s-a desprins de satul natal! Se zice că, în formarea sa, omul, de mic, simte şi nu uită acei factori, situaţii, acţiuni şi locuri care îi determină o anume neplăcere, repulsie chiar; spre acestea nu se va mai întoarce, ceea ce nu am întâlnit la Domnia sa. Dragostea de sat şi iscusinţa cărmuirii energiei proprii de a pătrunde în înţelsul că aceste locuri natale au nevoie de o muncă întru înoirea şi reaşezarea faptelor şi lucrurilor pe un nou făgaş, l-au determinat să nu caute altă cale a afirmării sale ca personalitate umană obişnuită, ca OM pentru o viaţă ce trebuie trăită cu sens. Nici nu era cum, pentru că ,,[…]A răsărit dintr-o familie înnobilată cu toate valorile gospodăriei ţărăneşti în evoluţie, din zona noastră: o casă cu rogojină şi laiţă, cu scoarţe şi macaturi, un trecut cu orfani şi văduve, cu părinţi înălţaţi prin puterea lor, cu întoarcerea tatei din război, cu fraţi şi surori, ghiduşii şi necazuri, cu amintiri de la vie, cu imaginea mamei care făcea mereu din noapte zi.[…]” (Haralambie Holic, în rev. Luceafărul (Bt) din 31 ian. 2016)

În lungile mele convorbiri cu preţuitul OM, Gheorghe Burac, cu persistenţă îl provocam să-mi lămurească: ,,Ce înseamnă dragostea de sat? Cum poate fi descoperită această misterioasă legătură cu ŢARINA? Ce înseamnă pentru Domnia sa POARTA ŢARINEI sau GARDUL ŢARINEI?… sintagme ale căror sensuri le cunosc de la părinţii mei şi bătrânii satului unde m-am născut, Vorniceni, nu departe de acest frumos şi adolat sat, Vlăsineşti.

Dacă nici pământul, nici apele, nici izvoarele, nici satul, nici vieţuitoarele, nici oamenii, toatea astea nu sunt mai frumoase decât în altă parte de ce totuşi nu s-a desprins de ele? Pentru că tot timpul i-a fost dor să nu se afle printre străini.

I-a fost DOR permanent de Colbul uliţelor satului, de Mugetul turmelor de vaci şi oi de pe Şesurile mănoase ale satului, de Cântatul cucoşilor din zorii zilei, de Poamele ogoarelor, de Obiceiurile bătrânilor, de Fluierul ciobanilor, de Hora satului, de Cumătrie, Nuntă şi Priveghi, de Steaua şi Irozii din Ajunul Crăciunului, de Căiuţi, Capre, Urşi şi de Benzile lui Gruia şi Novac, de Aghiasma Bobotezei, de Făclia de Paşte, de Sânziene, de Hramul Adormirii Maicii Domnului, de Sipetele şi Cărţile vechi, de simbolul Răscoalei – Ion Simion Trufin, învăţătorul -, de Amintirea şi Omagierea eroilor, de tot ce e înăuntrul Gardului Ţarinei! Şi nu oricine rămâne aici, odată ce a trecut Poarta Ţarinei!

Satul este pretutindeni în memoria sa: ,,[…] Încercând o retrospectivă […], de când ţin minte câte ceva, mi se dezvăluie o panoramă în care pot urmări, pas cu pas, evoluţia satului meu, cu oamenii lui, în toată această bucată de vreme, marcată de cele mai dinamice transformări. Pe această cale, de la un sat, la început, de bordeie, din loc în loc presărat cu câte o casă mai arătoasă, populat de o majoritate de cirtaşi pe moşia boierului, ajung la chipul mai de curând configurat al lui, asupra căruia şi-a pus amprenta, cu deosebire după 1968 (când a intrat în vigoare Legea sistematizării), un alert proces de modernizare, cu consecinţe favorabile atât pentru aspectul exterior cât şi pentru cel dinăuntrul gospodăriilor.[…]”. (Georgică Manole, Zece întrebări pentru… Gheorghe Burac, în rev. Luceafărul (Bt) din 15 febr. 2011)

Am notat un fapt, o stare, o caracteristică a profilului personalităţii profesorului Gheoghe Burac, sesizată cu mulţi ani în urmă de cea mai autorizată voce a ţinutului Botoşanilor: ,,[…] Ce se poate spune în primul rând despre acest om este că el şi-a rămas sie-şi egal pe tot parcursul vieţii sale, ceea ce nu e de loc uşor decât pentru cei cu valoare structurală, nu şi pentru cei ce se străduiesc în funcţie de împrejurări să-şi confecţioneze o imagine adecvată unui scop. […]. Ar fi dezirabilă, în primul rând, preţuirea adecvată pe plan social şi oficial a unor asemenea oameni-şansă pentru comunitate şi apoi mediatizarea lor, urmărindu-se în mod deliberat utilizarea acestui model existenţial pentru formarea orizontului de aşteptare al tinerei generaţii, pentru constituirea ierarhiei lor axiologice şi, în general, a societăţii de azi atât de înclinată către antimodele./ Iar noi, cei ce–l preţuim, să-l felicităm pentru o asemenea existenţă exemplară, să-i mulţumim pentru că a ştiut să fie mereu constant în esenţa sa şi în urmărirea misiunii sale meritorii […].” (scriitoarea Lucia Olaru Nenati, în Luceafărul (Bt), 10 febr. 2011).

Aici, în Vlăsineştiul său iubit, încă din fragedă copilărie, octogenarul Gheorghe Burac şi-a găsit rostul şi şansa unui ,,modus vivendi”, care, la rându-i, a fost şi şansa comunităţii de a-şi contura şi afirma identitatea, preocupare atât de importantă şi necesară unui popor, fapt confirmat de istorie în diferite conjucturi geopolitice.

Profesorul Gheorghe Burac nu a obosit şi nu a vrut să-şi risipească timpul altfel decât pentru împlinirea acestui crez, de luminare a satului său, a întreagii comunităţi a Vlăsineştilor, pentru a descoperi, afirma şi proteja componentele de identitate rurală în contextul unui proces rapid de globalizare: rădăcinile strămoşilor, localizare spaţială, structura populaţiei, cultura-obiceiurile, condiţiile şi dezvoltare economică, problemele sociale de confruntat, şcoala şi starea de sănătatea publică. În tot acest efort stau mărturie scrierile monografice şi autobiografice, iniţierea şi organizarea unor evenimente culturale, un demers ce implică schimbări şi revalorizări a valorilor tradiţionale ce susţin identitatea unei comunităţi specifică zonei din Valea Başeului.

Aceste aspecte nu au fost trecute cu vederea de personalităţi din mediul academic şi universitar, din spaţiul cultural, de intelectuali de seamă, de presa vremii şi de importante publicaţii de cultură: Acad. Alexandru Zub; Acad. Victor Axenciuc; Prof. Univ. Dr. Ion H. Ciubotaru; Prof. Dr. Lucia Olaru Nenati – scriitor, Prof. Mihai Matei; Prof. Gheorghe Median – muzeograf; Prof. Georgică Manole; Traian Apetrei; Prof. Haralambie Holic, Prof. Lidia Macsiniuc; Prof. Mihai Palaghia; Prof. Aristide Zub; Prof.ing. Octav Vitcu.

Acad. Alexandru Zub: ,,[…] Era firesc ca o asemenea preocupare să existe şi la Vlăsineşti, comună importantă din zona est-centrală a judeţului Botoşani. Câteva lucrări notabile au fost întocmite, de-a lungul anilor, punând în lumină, secvenţial sau mai amplu, istoria acestei aşezări, a cărei existenţă e atestată documentar din anul 1446. Monografia localităţii Vlăsineşti, […]. Pe această linie, se încheagă acum, prin strădaniile unor intelectuali vlăsineşteni, o vastă monografie, coordonată de profesorul Gheorghe Burac […]. Este o lucrare impozantă, gândită în spiritul şcolii gustiene şi pusă în pagină cu un devotament exemplar. […].”.
Acad. Victor Axenciuc: ,,[…] Vă felicit, totodată pentru publicaţia periodică, de cultură şi de interes social, Vlăsineşteanul, pe care aţi întemeiat-o împreună cu dl. Ing. Lucian Trufin; este interesantă şi folositoare şi relevă talentul autorilor şi preocuparea pentru treburile comunităţii dumneavoastră. […]/ […] Cartea (n.n. Monografia….) apare ca foarte interesantă, o frescă a valorilor şi acţiunilor culturale ale trecutului şi prezentului acestor meleaguri de ţară românească, a contribuţiei câtorva generaţii la viaţa spirituală a locului. […] carte de învăţătură pentru noile generaţii./[…].”.
Prof.Univ. Dr. Ion H. Ciubotaru: ,,[…] O amplă monografie, înfăptuită prin râvna unui grup de intelectuali locali, în fruntea cărora se afla profesorul Gheorghe Burac. […] O remarcabilă lucrare cu caracter monografic, în care sunt prezentate şi analizate toate componentele culturii populare tradiţionale din satele Vlăsineşti, Sârbi şi Miron Costin. O carte despre trecutul şi prezentul acestor aşezări, aşa cum şi-l amintesc bătrânii, ori cum îl edifică cei de astăzi. Documentele folclorice, etnografice şi de artă populară, culese de autor sau de antecesorii săi, sunt raportate mereu la surse bibliografice reprezentative, ceea ce înseamnă că pot fi utilizate fără nici o rezervă. […]”.
Prof. Georgică Manole:.,,[…] Gheorghe Burac a părăsit starea de orator, acea stare din tinereţea sa când punea pe primul loc scopul şi când se bătea pentru afirmarea sau combaterea unei idei. De la înălţimea preocupărilor şi funcţiilor avute încerca să ne convingă cu orice preţ pe noi, discipolii lui, lucru care îi reuşea, fiindcă totul pornea dinspre un spirit de erudit. Starea de orator transpare bine din cărţile cu aspect monografic. […]/ De când scrie critică de întâmpinare la „Luceafărul”, la care se adaugă vârsta care îi provoacă o tot mai acută prezenţă a sentimentului deşertăciunii, iese în evidenţă, tot mai mult, retorul din el. A lăsat în urmă, cum ar zice Maiorescu, „îngâmfarea erudiţiei sau încântarea de sonoritatea propriilor cuvinte” şi s-a aşezat pe punerea în valoare a celor din jurul lui. […]”.
Prof. Mihai Matei: ,,[…]Personalitate în adevăratul sens al cuvântului, profesorul Gheorghe Burac a servit cu devotament învăţământul, cultura, participând la întreaga viaţă economico-socială, formativă, a localităţii în care s-a născut, dar şi acolo unde a fost trimis. […]”
Prof. Lidia Macsiniuc: ,,[…] Cu aceeaşi responsabilitate a muncit ca profesor şi ca director de şcoală. În cei 21 de ani cât a fost director al Şcolii Vlăsineşti a propagat în întreaga comună principiile unui învăţământ modern şi performant, a susţinut edificarea ultimelor localuri de şcoală (Vlăsineşti, Sîrbi, Miron Costin), a amenajat laboratoare, cabinete şi ateliere şcolare, a format un colectiv didactic merituos şi cooperant./ Uneori aspru, dar bine intenţionat, alteori permisiv, dar foarte organizat, profesorul Gheorghe Burac avea harul de a da aripi ideilor înălţătoare şi de a identifica şi fructifica părţile bune ale colegilor de cancelarie şi folosirea acestora în consolidarea imaginii şcolii./ Activitatea didactică i-a fost încununată de distincţia “PROFESOR EVIDENŢIAT “şi “DIPLOMA PENTRU MERITE EXCEPTIONALE DIN INTREAGA ACTIVITATE ÎN CALITATE DE CADRU DIDACTIC ŞI DIRECTOR DE UNITATE DE ÎNVĂŢĂMÂNT“, iar în anul 1995, a fost selectat ca membru în Comisia Naţională Consultativă pentru Învăţământul Preuniversitar din Ministerul Învăţământului.[…]”.
Sau cele din presă:
,,[…]Atestat documentar la 20 iunie 1446, Vlăsineştiul îşi va sărbători în curând cinci veacuri şi jumătate de existenţă. […] şi şcolii, care împlineşte tot acuma, 131 de ani de la înfiinţare, … un ciclu de manifestări care vor avea loc în perioada 8-11 august, prilej pentru toţi fiii satului de a fi acasă, alături de cei dragi şi la Hramul Adormirii Maicii Domnului, din ziua de 15 august. […]” (Gazeta de Botoşani, 15-16 iunie 1996, Constantin Buzilă);
,,[…] la Vlăsineşti manifestările consacrate împlinirii a 550 de ani de existenţă documentară a localităţii şi 131 de ani de la înfiinţarea şcolii. Dl. prof. Gh. Burac, directorul şi organizatorul principal al manifestărilor, […]” (Gazeta de Botoşani, 6 august 1996, Ioan Maximiuc);
,,[…] Sărbătoare a culminat în ziua de 11 august când s-a ţinut un TEDEUM cu prilejul dezvelirii monumentului comemorativ „VLĂSÂNEŞTI – 550″, proiectat de profesorul Gheorghe Burac precum şi a plăcii aniversare „ŞCOALA -131″ realizată de profesor dr. Eugen Haleschi. […]”. (Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, 26 august- 1 septembrie 1996, Viorel Sandu);
,,[…]directorul şcolii de centru, prof. Gheorghe Burac a rostit un cuprinzător discurs care a pus în evidenţă semnificaţiile însemnelor monumentului, prezentând şi listele eroilor, încrustate pe plăcile aşezate pentru veşnicie pe cele 3 din 4 feţe ale obeliscului din centrul satului […] Gheorghe Burac – principalul organizator al manifestărilor de anul trecut şi de acum.”(Gazeta Botoşanilor, 19 iunie 1997, Constantin Buzilă);
,,[…] Autor al numeroaselor articole şi cărţi publicate, Gheorghe Burac, un simbol al virtuţilor săteşti, un imprevizibil imaginitiv şi un vrednic memorialist, cu aceeaşi vioiciune şi originalitate urcând cu uşurinţă înspre optzeci de ani, urmează a oferi publicului încă un volum; o carte memorialistică (roman) intitulată ,,Raportul de seară”, […] Aici, ca şi în toate scrierile autorului, vom descoperi destinul şi rostul unui intelectual pentru a oferi şanse de afirmare unor localităţi săteşti din întreaga vale a Başeului şi chiar, aşa cum s-a mai remarcat, din întregul ţinut al nordului moldav.[…]”. (Ana Maria Maluş, rev. Luceafărul (Bt), 14 oct.2014)

Profesorul Gheorghe Burac, un enciclopedist şi un chibzuit, o consonanţă necesară născută ,,[…] din nevoia de culturalizare a comunităţilor săteşti, aşa cum Başeul s-a format din lacrimile vărsate de suferinţa strămoşilor pentru a reda şi menţine viaţa pe aceste locuri istorice, […] din bazinul de recepţie al râului ce străbate un ţinut de la Plevna Cristineştilor până la Ştefăneştii Prutului cuprinzând, natural, Sârbii şi Vlăsineştii Domniei Sale. […]” (I. Istrate). Acest temerar demers, pentru revalorizarea valorilor tradiţionale, a virtuţilor săteşti, a servit drept model şi a dat avânt multor intelctuali din şcolile noastre, preocupaţi ,,[…] de lumea satului, „localismul creator”, dimensiunea regională a integrării, în sensul unei armonizări cât mai depline a elementelor etnoculturale la nivel naţional. […].” (Alexandru Zub).
Astfel, bibliotecile noastre şi-au îmbogăţit patrimoniul cu o seamă de monografii rurale: Flămânzi – P. Munteanu; Vorniceni – Gh. Gherman; Frumuşica – M. Palaghia; Vorona – C. Rusu; Dorobanţi – M. Matei; Ibăneşti – O. Vitcu; Bucecea – C. Nechifor; Viişoara – Gh. Epure şi colab; Cucorăni – S. Manolache; Ipoteşti – N. Maluş și altele.

E nevoie, şi încă multă nevoie, de a răspândi acest model, deoarece, deşi se mai spune că veşnicia s-a născut la sat şi că aici se păstrează valorile tradiţionale, constatăm cu amărăciune că, în majoritatea satelor noastre, totul se petrece în jurul barurilor şi a discotecilor cu muzică electronică. Satele se pierd şi odată cu ele se prăfuiesc, cu un colb nociv, obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti.

De aceea e nevoie să preţuim pe acei care se îngrijesc să descopere, să valorifice şi să conserve valorile tradiţionale. Comuna Vlăsineşti este printre puţinele din Moldova care, cu consecvenţă, organizează manifestări periodice, preluate din vechea tradiţie, pentru a celebra valorile culturale şi spirituale.

Consider această carte, asupra căreia m-am aplecat, o lucrare relevantă pentru conturarea profilului identitar al Vlăsineştilor, prilej dat de ,,marcarea unui stejar”, denumit metaforic ,,seva din rădăcinile gliei strămoşeşti” – profesorul Gheorghe Burac -, un luminător al satelor cărora îi aparţine. Luminătorii ţarinei strămoşeşti au fost şi vor rămâne modele de aplicaţii în sistemul de educaţie şi instruire ale generaţiilor tinere..

Eu mi-am făcut datoria pentru ceea ce am învăţat de la profesorul Gheorghe Burac! Dovada este această carte, pe care am făurit-o strădanic, cu gândul că ea va servi şi contribui la cristalizarea memoriei întru cinstirea şi preţuirea unui neobosit luminător al locului baştinei sale, preţuind ţarina, din care a desţelinit zestrea strămoşească pentru a descoperi, afirma şi păstra virtuţile săteşti.

Burac,80

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

4 comentarii la acestă însemnare

  1. Vitcu Octav spune:

    La implinirea a 8-decenii de viata,va urez multa sanatate si numai bucurii impreuna cu ce dragi.La Multi Ani,Stimate Dle Profesor Gheorghe Burac .Prof.ing.O.Vitcu-Ibanesti.

  2. Succes in elaborarea altor contributii istoriografice! Prof. Dan Prodan din Botosani

  3. Gheorghe Burac spune:

    Încântat, vă mulțumesc din suflet.

  4. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Sincere felicitări, urări de bine și de sănătate OMULUI DE CULTURĂ DEOSEBIT, d-lui profesor GHEORGHE BURAC!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5