Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Marian HOTCA. Debut în Rev. ,,Luceafărul,,: ,,existenţă,, şi ,,poem păgân,,

     

    existență

     

    sunt o existență ambiguă
    bulversată de răgușela timpului
    secundele gri îmi apasă oasele meteoesensibile
    contaminate cu vârtejul fonemelor esențiale
     
    aici mă renasc pentru a înlemni
    acum îmi smulg sufletul pentru voi
    și mi-l întind ca o agoră antică
    să mi-l mănânce rugina și întunericul pașilor
     
    simt cum pietrele râului dospesc în aortă
    în ochi glandele lacrimale vor refuza
    să mai zămislească din sentimente lacrimi vetuste
    ci numai nisipul în vidul oglinzii zbârcite
     
     în această lume suspectă anotimpurile își pierd substanțialitatea
    voi rămâne doar cu scrisul infect în umbra lui Gutenberg
    întrebându-mă ce s-a întâmplat și cu vremea noastră:
    a murit sau meditează viața în moartea cuvântului?
     

    poem păgân

     

    străbunii mei au fost păgâni
    n-au cunoscut altă credință decât sudoarea muncii,
    s-au născut din roua humei ca merii,
    le-au crescut și aripi ascuțite de vultur,
    dar niciodată nu s-au putut dezlipi de glia satului
     
    au cultivat prin ogoare dărnicia,
    iar în fața colibei creșteau straturile dese de fericire
    în fiecare an, babele din neamul nostru păgân
    împleteau cu mâinile uscate de ani
    cununi zdravene de cepe;
    le atârnau la colțul grinzii de la târnaț
    ca un dar adus luminii din soare
    și mulțumeau cerului că n-a uitat niciodată
    să ne alduiască cu o ploaie
     
    aceste vremuri au durat mult și bine
    până la un moment dat când
    au apărut alte legi nepăgâne
    și-atunci au fost nevoiți să se mute
    cu toții în ceruri

     

    Nota biografică

    HOTCA,MarianMarian HOTCA (n. 14 aug. 1993, Baia Mare), poet , membru al Cenaclului Scriitorilor din Maramureş. A absolvit  „Colegiul Național Mihai Eminescu” din Baia Mare, în 2012.  În prezent este  student în anul  III la Facultatea de litere din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi  colaborator permanent la Revista Boem@ din Galați.

    Debut, în  2013, la revista Nord literar cu poemele: Definiția visului, Mitologie urbană și Sobrietate cosmică. Colaborează şi publică în reviste cu profil literar: Nord Cultural, Revista Română, Nord Literar, Oglinda Literară, Omniscop, Răsunetul, Revista Singur, Melidonium, Cetatea Culturală, LitArt, Dăruiri Literare, Climate literare, AVA (Agenda Valorilor Actuale), R.O.C.A.D.A, Basarabia Literară, Destine literare (Montréal), Boem@, Dunărea de jos, Revista Nouă, Urmuz, Negru pe alb, Mantaua lui Gogol, Spații Culturale, Arcade, Caiete Silvane, Izvoare codrene, Popasuri culturale românești, Glasul Maramureșului, Pro Saeculum, Bogdania, Apollon, Tribuna, Limba Română etc.

    A apărut în diferite antologii de poezie: Cuvânt în lume, Antologie de creație literară și artistică, Mai 2014; Lira de foc, Antologie de creție literară, Asociația Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice (A.S.P.R.A.), Galați, 2014; Poezia, prietena mea, Editura Dandes Press, Drobeta-Turnu Severin; Poezii, poezii, Editura Dandes Press, Drobeta-Turnu Severin, 2014; Iluzii de vară, Editura Dandes Press, Drobeta-Turnu Severin, 2014; Antologia „Limba noastră cea română”, STARPRESS, 2014; Simbioze lirice, Antologie de poezie, volumul VIII, Editura ANAMAROL, București, 2014; Antologia omagială Adrian Păunescu, „Să nu-l uităm”, Editura Inspirescu, 2014; Iubirea, dincolo de vis, Editura StudIS, Iași, 2014.

    În iunie 2014, obține Premiul I, secțiunea poezie la Fesitivalul – Concurs Național de Creație literară „Bogdania”, ediția a III-a, Focșani.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5