•               Marie NDiaye, scriitoare franceză, fiica unei mame franceze, a unui tată senegalez, care le-a părăsit când copilul abia se născuse, avea în jur de un an,așa că mama singură, cu doi copii, Marie și Pap, s-a ocupat împecabil de ei, fiul este astăzi profesor universitar și ministru al învățământului în Franța lui Macron, iar fata a fost o elevă bună –la „Ecole normale superieure” cu dorința de pe atunci de a deveni scriitoare, ceea ce s-a și întâmplat. Două dintre cărțile ei, -„Trei femei puternice” și „A mea este răspunderea” –au fost traduse și în limba română, publicate la „Editura Trei”. Mai mult, autoarea a fost copleșită când a aflat vestea că pentru ele i s-a conferit, în 2009, premiul Goncourt pentru literatură.
•                   Momentul trăit i-a conferit, firește, stabilitate financiară – de care se bucură și astăzi, declară autoarea oricui – deși n-a simțit niciodată că e greu a fi femeie în lumea literară franceză pentru a face ceva, pentru a promova, stare care o transmite acum și ea celor trei copii ai săi – de  31. 29 și 25 ani.
•                    Întotdeauna am fost de părere că forța mea  provine din cărțile mele și numai de acolo, și e foarte bine ce s-a întâmplat. O femeie puternică, de exemplu, din cartea mea „Trei femei puternice” nu se îndoiește niciodată de propria ei valoare ca om, ea este o persoană pe care unii pot încerca s-o umilească, dar ea nu simte această stare pentru că își știe valoarea și ține la ce se cheamă echilibrul  cu tine, ca femeie, și lumea exterioară care înseamnă să ai liniște care nu poate fi tulburată de răutatea celor din jur.
•                  În recenzia la „Trei femei puternice”, Oana Maria Ștefan, nota la 20 februarie  2019: „Cele trei femei puternice descrise drept temerare sunt Norah, Fanta și Khady. Norah este o avocată născută în Franța, dar cu origini africane. Ea este chemată  în Senegal de tatăl său bătrân și înstrăinat, pentru a-l salva pe fiul său pe care îl iubește.
•                Fanta este o învățătoare care duce o viață liniștită și satisfăcătoare în Dakar. Ea își urmează iubitul, mai mult din obligație decât din dorință, în Franța. Dar depresia și tulburările lui strică totul.
•                    Iar cea de-a treia femeie este Khady. Ea este o văduvă fără nici un ban. Tratată ca o slugă în casa bărbatului său, chiar de către rudele sale. Tot ea este forțată de această familie dușmănoasă să plece fără nimic în Franța, la o verișoară îndepărtată.
•                    Cu toate acestea, ea știe, simte,  că este unică și irepetabilă în ochii lui Dumnezeu, cum poate o femeie, tratată ca un animal, să își păstreze, totuși, demnitatea, vine altă întrebare către naratoarea care este Marie NDiaye care punctează răspunsul :„Tocmai datorită acestei forțe interioare, ea știe că nu ea își pierde  demnitatea, ci cei care o tratează astfel, puterea unei femei stă inclusiv în capacitatea ei de a îndura, în sacrificiul de sine.
•           Marie NDIAYE fiind de „culoare” apare ca inevitabilă întrebarea care poate fi pusă: cu ce probleme se confruntă o femeie de culoare în lumea occidentală, iar răspunsul are în sine experiența vieții – ca una, care, împreună cu soțul ei și cei trei copii, și-au schimbat  des reședința de la o țară la alta, din Franța în Spania, în Italia, în Olanda și înapoi în Franța – în acest sens am mare încredere în viitor, când compar vremea tinereții mele, ca femeie,  cu cea a femeilor de astăzi, îmi dau seama ce progrese s-au produs. Eu acceptam anumite lucruri pe care tinerele de azi nu le mai tolerează. S-a schimbat mult raportul de forte. Femeile de culoare sunt astăzi apreciate, atât în cultură, cât și în politică, deși rasismul încă există. De asta mă și tem, am permanent îndoieli asupra scrisului meu, că nu mă ridic la înlțimea scriitoarei pe care o vreau…

          Sursa, discuție despre carte și autor și în revista Formula As nr. 1571, postată în Antologii, coordonator Ion N. Oprea, Iași, 5 iunie 2023.