Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Marin IFIRM: Îi văd suferind în fața bancomatelor

Marin IFRIM

 

 

 

 

 

Îi văd suferind în fața bancomatelor

 

În 1991, odată, cu legea pământului țării, au ieșit securiștii din iarba
Cimitirelor aeriene și au ocupat până și mlaștinile. Au bombardat
Pământul cu titluri de proprietate, ca și cum ei ne dădeau nouă ceva
Ce nu aparține decât naturii. Inclusiv cimitirele. Niște hârtii fățuite.
Apoi au luat totul înapoi, jocul s-a sfârșit. Un avocat cu traume literare
Și un securist la secția pionieri și șoimi ai patriei l-au prăduit pe tatăl meu.
Pur și simplu i-au luat o parcelă de teren mereu verde, un fel de loc de
Casă, o asigurare pentru viitorul copiilor săi. Pe securist îl chema Busuioc.
Îl văd des cum își scoate pensia de pe card. Bani mulți pentru că
A nenorocit multă lume. I-am vorbit. I-am spus că dacă va fi posibil o
Să-l bag în latrină și o să trag apa. Mi-a spus că nu am nicio șansă. Că el
E tot acolo. Și că dacă tot n-am ce face aș putea să-i  belesc ceva. Unii
Dintre prietenii mei buni sunt prieteni cu Busuiocul, această plantă din
Dosul fostei Securități. Tata a orbit. Nu ați văzut cum plâng orbii. Din
Ochi îi curgea pământ. Țârână. Era proprietar peste o porție de glod
Datorat războiului. Pământ obținut cu sângele înaintașilor săi. Și-a venit
Un securist. Și un avocat. Și un judecător. Și au astupat ochii tatălui meu
Cu fărădelegea lor. Orb fiind, tata încă privea cerul. Știa el ceva. A umblat
Prin tribunale. A pierdut peste tot. Toți cei care i-au făcut rău trăiesc și
Acum. Îi văd suferind în fața bancomatelor, ca porcii la troacă, nu sunt
Prea fericiți, nu mai au scroafă, nu  mai au patrie, cum se zice. Au început
Să simtă cum e să te duci în același pat supraetajat, lângă cei cărora
Le-ai făcut numai rău, în cerurile subterane ale ierbii. Din astfel de
Creaturi, niciodată nu o să crească decât plante toxice. Asta ar fi culmea,
Să bei un ceai ecologic din verdeața unui securist născut securist încă
De la Facerea Lumii. Cel de sus nu doarme. Nu știu cum, însă pământul
Furat a revenit familiei. Fără procese. Din senin. S-au găsit acte. Le-o fi
Scris cel de sus. Tatăl meu s-a răzbunat prin credința sa în dreptate.
Are tot pământul său. Acum ai mei sunt acolo precum niște indieni în
Rezervație. Tatăl meu e un duh bun. E o plantă crescută pe vis de copil.

 

Nota editorului:
Cu acest poem, autorul   a fost nominalizat pentru OGLINDA DE ONOARE din formatul tipărit al rev. LUCEAFĂRUL – serie nouă.nr.2(102).iun.2017.
Felicitări!

                                                                                              



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Un strigăt de scriitor când oamenii buni suferă iar unii, din cei răi, își umflă chimirele.
    Vorba lui Eminescu: – Unde ești Tu, Țepeș Doamne…

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5