Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Marinela Belu-Capșa, (B)arca ideilor – o carte sosită de la Râmnicul Vâlcea

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE


    Marinela Belu-Capșa, (B)arca ideilor – o carte sosită de la Râmnicul Vâlcea

    Primit pentru publicare: 16 Sept. 2020
    Autor: Ion N. OPREA, Iași     
    Publicat: 20 Sept.  2020

    © Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


     

    Marinela Belu-Capșa, (B)arca ideilor – o carte sosită de la Râmnicul Vâlcea

    Poezii de Marinela Belu – Capsa – eCreator Cartea intitulată cum spune Marinela Belu-Capșa, (B)arca ideilor, autoare ea,Editura Ecreator, Baia Mare, 2019,152 de pagini, sosită de la Râmnicul vâlcea, locul de reședință al expeditoarei versurilor, poartă pe coperta IV date din biografia ei, foarte intersante, acolo cititorii află despre pregătirea și activitatea poetei, profesoară de limba și literatura română, și că este o veche colaboratoare a noastră, a Cenaclului la distanță, a fost prezentă în antologiile tematice „Darul vieții: Dragostea”, „Nu uita„ și „Dorul de-acasă”, coordonor Ion N. Oprea, Ed. PIM, Iași, 2014,dar și în „Istorii, comentarii, miscelanea, vol. 7, același coordonator de la Iași, Ed. Armonii Culturale-Adjud, 2019…

    Acum vine cu cartea de poezie ca să-i transmită, prin autograf,„Dlui Ion N.Oprea, cu deosebită stimă și admirație pentru tot ceea ce faceți ca scriitor și ca promotor al valorilor noastre literare”, precizând, cu modestia cenacliștilor, „dacă vă place vreo poezie, accept să mi-o publicați”, cea ce și fac.

    Cum să nu procdez așa, când din postfață, vorbind Despre tmpul poetului și timpuril poeziei, cu realism, Ioan Romeeo Roșiianu, cunoscut prin scrierile care pomovează talente, ne asigură,p. 145, „…Simți în scriitura Marinelei Belu-Capșa o anumită notă de consemnare, un iz de resemnare trădând experiența de viață, dar bucuria ființării este nota predominantă a unei scriituri intens înnobilată de o vizune poetică aparte, poemele deținând, având încorporate-n ele imagini frisonante dintr-un cotidian adesea amorf ori derutant”.

    Nu știu dacă am să conving doar cu:

    (B)arca Ideilor

    pe a timpului arcă
    în a creieului barcă
    vrăjite-s ideile
    îmbrăcate în ambrozie
    frumoase ca ielele
    te încântă
    te frământă
    te întreabă și descântă
    nu-ți dau pace
    știu cum să se joace
    cu destinele
    cu vorbele
    așezate în vitrina ochiului
    în lumina orbului
    vesele și triste
    în rime ascunse
    ah!
    pe muzica lui Bach
    se-nfruntă ideile
    de la A la Z.

    Mi-e atât de dor!
    Chircită pe valurile timpului,
    slăbită și îngândurată
    mă ofilesc ușor
    pentru că mi-e dor;
    mi-e dor de prunele din curtea vecinului
    la care priveam cu jind și,
    uneori, reușeam să sar gardul
    să iau o poală de prune zemoase
    păzite de Stalin, câinele flocos și furios;
    mi-e dor de via de la marginea satului
    pe care o păzeam ziua,
    ascunsă la umbra bordeiurlui din coceni,
    unde mâncam pâine cu struguri
    (zaibăr,ananas, tămâioasă)
    Spălați de ploaie;
    mi-e dor de copiii vcinilor
    cu care jucam șotronul,coarda
    sau oina pe ulița satului;
    mi-e dor de caii cei mândri ai tatei
    cu care mergeam vinerea la târg,
    eu ținând frâiele
    așezată pe capra șaretei
    ca un adevărat vizitiu;
    mi-e dor de rochița de stambă cu flori
    pe care o spăla mama
    și o apreta să stea bine călcată
    cu fierul încins cu cărbunii din vatră;
    mi-e dor de lampa cu gaz,
    din piatră albă, cu picior,
    la care îmi făceam lecțiile
    pe masa din bucătărie;
    mi-e dor de mirosul de cozonac
    copt la cuptor,
    parfumând toată casa,
    lăsându-mi gura apă de poftă
    să-l mănânc cald
    spre supărarea mamei care
    nu mă lăsa să-l rup imediat;
    mi-e dor de zilele Crăciunului, când,
    la Ignat, tata tăia porcul,
    îl pârjolea cu paie apoi
    eu primeam vârful urechii
    cel moale, cu zgârci, cu miros de fum;
    seara veneau lăutarii din sat
    cu colindul
    și era mare veselie la noi în curte;
    mi-e dor de pălăria mare a tatii
    pe care o ținea cu semeție pe vârful capului
    cunoscând de departe că e a lui;
    mi-e dor de clipa aia când,
    la plecarea de acasă,
    tata îmi da10 lei să am de drum;
    mi-e dor de ciorba de curcan a mamii,
    de lubenița scoasă rece din fântână,
    de masa așezată la umbră, sub cireș;
    mi-e dor de ligheanul
    în care făceam baie
    cu apă de ploaie
    din butoiul de sub streașina casei;
    mi-e dor de pâinea coaptă în țest,
    mare cât roata carului –
    îi rupeam colțul firbinte,
    puneam la mijloc brânză de la vaca noastră
    și mâncam pe nerăsuflate;
    mi-e dor de dudul cel mare
    în care mă ucam până în vârf
    după dudele mari și dulci;
    mi-e dor de șorțul mamei cu miros de mâncare
    pe care mă culcam fericită;
    mi-e dor de anii mei pierduți prin timpuri,
    când roșii ca macul în lanuri,
    când ofiliți ca frunzele sub bruma
    îngălbenitei toamne;
    mi-e dor de toate, Doamne,
    și de atâta dor
    sufletul și oasele mă dor!

    Ion N. Oprea, Iași, puse aici, 16 septembrie 2020.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5