Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Marinela Belu-Capșa, (B)arca ideilor – o carte sosită de la Râmnicul Vâlcea

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Marinela Belu-Capșa, (B)arca ideilor – o carte sosită de la Râmnicul Vâlcea

Primit pentru publicare: 16 Sept. 2020
Autor: Ion N. OPREA, Iași     
Publicat: 20 Sept.  2020

© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Marinela Belu-Capșa, (B)arca ideilor – o carte sosită de la Râmnicul Vâlcea

Poezii de Marinela Belu – Capsa – eCreator Cartea intitulată cum spune Marinela Belu-Capșa, (B)arca ideilor, autoare ea,Editura Ecreator, Baia Mare, 2019,152 de pagini, sosită de la Râmnicul vâlcea, locul de reședință al expeditoarei versurilor, poartă pe coperta IV date din biografia ei, foarte intersante, acolo cititorii află despre pregătirea și activitatea poetei, profesoară de limba și literatura română, și că este o veche colaboratoare a noastră, a Cenaclului la distanță, a fost prezentă în antologiile tematice „Darul vieții: Dragostea”, „Nu uita„ și „Dorul de-acasă”, coordonor Ion N. Oprea, Ed. PIM, Iași, 2014,dar și în „Istorii, comentarii, miscelanea, vol. 7, același coordonator de la Iași, Ed. Armonii Culturale-Adjud, 2019…

Acum vine cu cartea de poezie ca să-i transmită, prin autograf,„Dlui Ion N.Oprea, cu deosebită stimă și admirație pentru tot ceea ce faceți ca scriitor și ca promotor al valorilor noastre literare”, precizând, cu modestia cenacliștilor, „dacă vă place vreo poezie, accept să mi-o publicați”, cea ce și fac.

Cum să nu procdez așa, când din postfață, vorbind Despre tmpul poetului și timpuril poeziei, cu realism, Ioan Romeeo Roșiianu, cunoscut prin scrierile care pomovează talente, ne asigură,p. 145, „…Simți în scriitura Marinelei Belu-Capșa o anumită notă de consemnare, un iz de resemnare trădând experiența de viață, dar bucuria ființării este nota predominantă a unei scriituri intens înnobilată de o vizune poetică aparte, poemele deținând, având încorporate-n ele imagini frisonante dintr-un cotidian adesea amorf ori derutant”.

Nu știu dacă am să conving doar cu:

(B)arca Ideilor

pe a timpului arcă
în a creieului barcă
vrăjite-s ideile
îmbrăcate în ambrozie
frumoase ca ielele
te încântă
te frământă
te întreabă și descântă
nu-ți dau pace
știu cum să se joace
cu destinele
cu vorbele
așezate în vitrina ochiului
în lumina orbului
vesele și triste
în rime ascunse
ah!
pe muzica lui Bach
se-nfruntă ideile
de la A la Z.

Mi-e atât de dor!
Chircită pe valurile timpului,
slăbită și îngândurată
mă ofilesc ușor
pentru că mi-e dor;
mi-e dor de prunele din curtea vecinului
la care priveam cu jind și,
uneori, reușeam să sar gardul
să iau o poală de prune zemoase
păzite de Stalin, câinele flocos și furios;
mi-e dor de via de la marginea satului
pe care o păzeam ziua,
ascunsă la umbra bordeiurlui din coceni,
unde mâncam pâine cu struguri
(zaibăr,ananas, tămâioasă)
Spălați de ploaie;
mi-e dor de copiii vcinilor
cu care jucam șotronul,coarda
sau oina pe ulița satului;
mi-e dor de caii cei mândri ai tatei
cu care mergeam vinerea la târg,
eu ținând frâiele
așezată pe capra șaretei
ca un adevărat vizitiu;
mi-e dor de rochița de stambă cu flori
pe care o spăla mama
și o apreta să stea bine călcată
cu fierul încins cu cărbunii din vatră;
mi-e dor de lampa cu gaz,
din piatră albă, cu picior,
la care îmi făceam lecțiile
pe masa din bucătărie;
mi-e dor de mirosul de cozonac
copt la cuptor,
parfumând toată casa,
lăsându-mi gura apă de poftă
să-l mănânc cald
spre supărarea mamei care
nu mă lăsa să-l rup imediat;
mi-e dor de zilele Crăciunului, când,
la Ignat, tata tăia porcul,
îl pârjolea cu paie apoi
eu primeam vârful urechii
cel moale, cu zgârci, cu miros de fum;
seara veneau lăutarii din sat
cu colindul
și era mare veselie la noi în curte;
mi-e dor de pălăria mare a tatii
pe care o ținea cu semeție pe vârful capului
cunoscând de departe că e a lui;
mi-e dor de clipa aia când,
la plecarea de acasă,
tata îmi da10 lei să am de drum;
mi-e dor de ciorba de curcan a mamii,
de lubenița scoasă rece din fântână,
de masa așezată la umbră, sub cireș;
mi-e dor de ligheanul
în care făceam baie
cu apă de ploaie
din butoiul de sub streașina casei;
mi-e dor de pâinea coaptă în țest,
mare cât roata carului –
îi rupeam colțul firbinte,
puneam la mijloc brânză de la vaca noastră
și mâncam pe nerăsuflate;
mi-e dor de dudul cel mare
în care mă ucam până în vârf
după dudele mari și dulci;
mi-e dor de șorțul mamei cu miros de mâncare
pe care mă culcam fericită;
mi-e dor de anii mei pierduți prin timpuri,
când roșii ca macul în lanuri,
când ofiliți ca frunzele sub bruma
îngălbenitei toamne;
mi-e dor de toate, Doamne,
și de atâta dor
sufletul și oasele mă dor!

Ion N. Oprea, Iași, puse aici, 16 septembrie 2020.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5