Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 “Masca” lui Schopenhauer-paradisul pierdut al nefiinţei

Primit pentru publicare: 05 Febr. 2019
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele National al Ligii Scriitorilor Români,Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 06 Febr. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Întreaga filosofie a lui Schopenhauer se învârte în jurul unui pardox pe care  îl ia  drept teză: ”nostalgia nemărginiă către paradisul pierdut al fiinţei”(Arthur Schopenhauer,Sammtliche Werke in sechs Banden. ). Filosoful se închipuie un neobosit călător în spaţiul virtual al moralităţii purtând masca pesimistului fără leac şi, precum Hamlet cu craniul lui Yorick în palmă, gândeşte amurgit asupra inutilităţi vieţii şi infinitului morţii. Însă în cugetările lui Schopenhauer descoperim o flagrantă nepotrivire contradictorie: înclinarea sa de a sfredeli genunile înspăimântătoare ale durerilor vine, asemeni unei măşi puse pe faţa unui om, în contrazicere cu sfaturile lui echilibrate şi filistine, adică făţarnice, vesel împrăştiate în întreaga-i operă, ca semenii să nu-şi răscolească situaţia chinuitoare şi dureroasă a norocului, căci asemenea gândurilor alimentează durerea şi îi prefac în proprii lor călăi, „heautontimorumenos”( ibidem,Band lV,p.484). Însă, cercetând mai adânc ne dăm seama că nu este singura “mască“ a filosofului, el folosid multe astfel de accesorii în gândirea lui. Între acestea, dezarmonia dintre traiul său îmbelşugat, excentric, şi propovăduirea , să-i zicem ipocrită , a ascezei,  nu este o “mască” rar întâlnită, a folosito şi moralizatorii: Seneca , Marx şi Engels. Această mască interpusă între biografie şi operă, exterioară , a deformat profilul esenţial al operei filosofice, care mai aşteaptă să fie aduse din tainiţele textului original în conul de lumină. Schopenhauer prin această mască a dorit să convingă că meditaţia sa, fals pesimistă,  vibrează de un patos al sincerităţii provenit din nefericirea sa, dar tot filosoful a dorit să convingă că în  existenţa tuturor oamenilor se desfăşoară o comedie ipocrită, incifrată în” hieroglifa bucuriei”, un fel de bal mascat jucat pe scena lumii ce se încheie la teribilul sfârşit prin scoaterea măşti. Sub această zodie burlescă de carnaval filosoful se simte în apele lui. Pentru el toţi oamenii spun neadevăruri şi disimulează. Dar se pune fireasca întrebare: dacă toţi semenii lui poartă „masca arlechinului,”atunci, prin logică, oare numai el alesul, face excepţie de la regulă, să fie marele mag al supremului adevăr care predică zadarnic în pustiul minciunii? Acest paradox îl prinde în cursa sa. De fapt cu el trebuie să înceapă diferenţierea ceea ce este cineva şi ceea ce reprezintă cineva,(disjuncţie operată de filosof în Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă, ca aplicare în câmpul moralei a tezei sale fundamentale lumea este reprezentarea mea.) În această situaţie ,de la mai bine de un veac de la dispariţia sa, filosoful ne apare ca un gânditor în faţa oglinzii, obsedat să se reprezinte într-un fel în ochii posterităţii- adică să-şi picteze un autoportret cu o mască schimonosită de o durere eternă.O mulţime de comentatori- apologeţi din veacul al XIX-lea l-au decretat pe Schopenhauer”fondatorul pesimismului modern”(James Sully, Pessimism.A History and A Criticism, second edition, 1891,p.74), găsind în ecuaţia lui neobijnuită”a trăi înseamnă a voi iar a voi înseamnă a suferi” psihologia pesimismului , spunând că este “pesimistul cel mai sincer şi cel mai hotărât pe care lumea l-a văzut după Timon din Atena”, fapt ce l-a influenţat şi pe M.Eminescu. Descoperind o descendenţă spirituală din Mefisto.(Friedrich Paulsen, Schopenhauer, Hamlet,Mephistopheles.Drei zur Naturgeschichte des Pessimismus.Dritte Auflage, Stuttgart und Berlin, 1911).Sub această mască şi în ciuda ei, filosoful a meditat în voie, cu o exuberanţă descătuşată, despre fericire, despre veselie, despre optimism şi bucuria de atrăi, despre hedonism. Despre acesta a scris mai mult punându-i o etichetă eudemonistă. În acest context, contradicţiile din opera lui Schopenhauer ascunde şi o întorsătură de gând, cheia sufletului său.Opera lui ascunde un travestit romantic, aplecată cu o exagerare orientală asupra răului, şi se ascunde într-un sofism al fericirii. Dincolo de jocul teatral al maledicţiunii, transpare optimismul blând al filosofului care, gândeşte mereu pentru a căuta fericirii un cosmos luminos, şi surâde când masca cea tristă îi cade…