Dr. Teona SCOPOS

MEDICUL  ROMÂN

Sânge, suferință, răni ce plâng și dor  –
În vâltoarea lumii cei bolnavi  îndură,
Dar mulțimea oarbă scuipă și înjură
Tocmai pe acei puși în slujba lor.

Sub halate albe,oameni cu credință,
Îi mai dau o șansă dramului de viață –
Ani și ani trudesc,ani și ani învață
Să ajute omul prins în suferință .

Mintea nu-i de-ajuns să lovești în boală –
Se prefac aleșii că de neam le pasă  ….
Sănătatea țării e Cenușăreasă …
Un popor nu-l vindeci doar cu mâna goală.

Suferință multă, lene, sărăcie …
Guri flămânde cer nemuncită pâine  –
Ce va fi cu omul ce s-ar naște mâine
În lumea condusă de ticăloșie?

De ce rău famată este omenia?
Pentru ce un bine este înjurat?
Cum de-al nostru neam dreptul și-a luat
Să sădească-n semeni ura și prostia?

Oamenii cu carte, truditorii minții ,
Astăzi sunt opinca și sudalma lumii  –
Ce-ar gândi sărmanii, bunii și străbunii?
Luminați la suflet, ce gândesc părinții?

Banul dă putere și prin mult tupeu
Se ridică astăzi noi boieri de paie  –
Vița de golani crește fără ploaie  –
Sub creștinul fals zace un ateu .

Unde e respectul pentru omul drept?
Unde e obrazul nepătat de rele?
Greu gândim normal   –   vremurile grele
Pălmuiesc ființa celui înțelept.

Cei ce strâng cureaua și răzbesc cu greu,
Cei ce printre cărți hrană scotocesc,
Cei ce simt profund și profund gândesc,
Tot ei sunt acei huiduiți mereu.

Pălmuiți în masă,puși la zid de mulți,
Ei au conștiința propriei valori –
Ei sculptează viața și mor uneori,
Rătăcind prin vremuri singuri și desculți .

Înflorește ura, crește golănia  –
Amorțește sensul vorbei de rușine  –
Tot mai lacom, răul, fură de la bine  –
În mocirla lumii moare omenia .

Mai există OAMENI printre miliarde ?
Mai există inimi și gânduri normale ?
În atâta ură,normele morale
Pier în iadul fals ce în oameni arde .

Poate vor veni vremuri înțelepte
Ce vor ști cântarul omului cu carte –
Truditorii minții vor să aibă parte
De tărâm deschis judecății drepte .

Roata-nțelepciunii e proptită-n bețe  –
Sacrificiul cărții prea puțini îl știu  –
Cei ce steagul urii îl ridică viu,
Mai întâi să poată ani și ani să-nvețe .

Să-și pornească mintea să gândească bine  –
Să muncească mult fără gând de plată  –
Să priceapă gustul urii ca răsplată
Și nedreapta cruce dusă în rușine .

Cum să faci doar bine cu grumazul frânt ?
Cum să judeci clar hăituit de toți ?
Cum să poți răzbate printre răi și hoți ?
Cum să fii normal și OM pe pământ ?

Judecați români !  –  Țara e bolnavă  –
Legile sunt strâmbe  –  cauza e sus  –
Ipocrite griji, peste ani ne-au dus
S-adunăm în suflet și în gând otravă .

Cei votați de noi … vor al nostru bine ?
Nu-nțelegeți oare ce valoare-avem ?
Surzi și orbi sunt toți când strigăm ce vrem !…
Ne conduc zâmbind, fără de rușine .

Ei distrug normalul  –  au metoda lor  –
Într-un hău parșiv , totu-i dus la vale …
Calcă,fără scrupul, ce găsesc în cale
Și au lacrimi false la fals ajutor .

Cine-i bun român,parcă li-i dușman  –
Cel cinstit îndură,umilit mereu  –
Dacă și învață … este și mai greu …
Și de multe ori zbaterea  e-n van .

Medicii … și ei, luptă și învață  –
În parșive vremuri vreți perfecți să fie ?
Cât normal mai ai , biată Românie ?
Cei ce cred în bine , cum să facă față ?

Cum e mersul vremii …să pricepem toți  !
Nu ne vor cu carte, nici cu rădăcini  –
Suntem o plevușcă pentru mulți rechini ,
Suntem obligați să muncim la hoți .

Birul vremii noastre e din greu mai greu  –
Fruntea luminată este –mpinsă-n glod  –
Nu-i  întâmplător că acest norod
Năucit, mai crede doar în DUMNEZEU .

Fără de credință, ce-am avea în drum ?
Însăși mămăliga poate să se zbată !…
Și a mai făcut-o, altă și-altă dată …
Aveți grijă toți ! Focul naște scrum .

Ne-ați trimis hai-hui, slugi în lumea mare  –
Ați furat prea mult, mult ne-ați umilit  –
Din coșmarul vremii, tocmai ne-am trezit  !
Cei normali ne cerem dreptul sfânt sub soare .