Text preluat integral din volumul în pregătire ,,Mediul şi Sănătatea”, autor Nicolae – Virgil Sandu

Consideraţii privind relaţia dintre o sursă locală de apă şi o epidemie de febră tifoidă din   municipiul Botoşani

Botoşani, iulie 1988

            Considerentele de la care am pornit în abordarea temei de faţă sunt de natură să evidenţieze unele aspecte cunoscute sau mai puţin cunoscute în legătură cu aprovizionarea cu apă potabilă prin intermediul surselor locale din mediul urban şi riscurile ce pot fi generate de această situaţie pentru sănătatea consumatorilor, îndeosebi în condiţiile dezvoltării intensive a proceselor de „sistematizare” şi urbanizare

            La o primă vedere, s-ar părea că problema surselor şi instalaţiilor locale de alimentare cu apă în scopuri potabile este de importanţă minoră în ansamblul măsurilor de sanitaţie urbană. Aceasta, probabil pornind şi de la faptul că măsurile igienico-sanitare legate de folosirea acestor sisteme sunt dintre cele mai elementare şi îndeobşte bine cunoscute şi că potenţialul epidemogen al acestora nu ar mai suscita vreun interes deosebit în condiţiile când majoritatea populaţiei beneficiază de aportul sistemului central de alimentare cu apă potabilă. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa pentru că, deşi marea majoritate a populaţiei din municipiul Botoşani (peste 95%), se aprovizionează cu apă prin intermediul sistemului central, o parte continuă totuşi să apeleze la sursele locale, din următoarele motive:

 – lipsa reţelei de apă curentă de pe unele străzi ale oraşului împiedică accesul populaţiei respective la sistemul central;

 – insuficienţa debitului de apă ce se distribuie în unele zone (îndeosebi în punctele de înaltă presiune) favorizează intermitenţele în distribuţie şi deci lipsa apei;

 – calităţile fizico-chimice şi organoleptice ale apei uneori nesatisfăcătoare, mai ales după întreruperi sau în sezonul cald când apa, fiind de suprafaţă, ajunge la temperatura mediului ambiant (peste 20 grade C);

 – mulţi locuitori consumă apă din fântâni numai din obişnuinţă, pentru că, după cum apreciază ei, este „mai limpede şi mai rece”, nefiind în cunoştinţă de cauză asupra riscurilor pentru sănătatea lor şi a celor din jur, pe care le comportă apa din unele fântâni;

 – educaţia sanitară deficitară.

            Spre deosebire de mediul rural, în mediul urban construcţia şi folosirea fântânilor îmbracă unele aspecte cu totul aparte. Din observaţiile noastre pe teren, cât şi din consultarea unor planuri de sistematizare rezultă că prin măsurile privind creşterea densităţii construcţiilor de locuinţe şi a unor obiective economico-sociale nu se are în vedere că prin proiectele respective, pe lângă alte dotări edilitar-gospodăreşti, să se prevadă amplasamente şi pentru fântâni publice (fie pentru protecţia celor existente, fie pentru construcţia altora). Drept urmare, fântânile care întâmplător mai rămân printre noile construcţii, sau altele care se construiesc ulterior nu au asigurate protecţia sanitară necesară, astfel încât stratul de apă captat, situat în peste 40% din cazuri la o adâncime de până la 4-5 metri, este puternic influenţat negativ atât chimic cât şi bacteriologic.

            Dintre numeroasele surse de poluare a instalaţii-lor locale de apă, specifice mediului urban, amintim următoarele:

– lucrările de excavaţie şi afânare a solului la executarea diverselor construcţii şi dotări tehnico-edilitare (fundaţii, împământări de reţele de apă, canalizare, termoficare etc.) afectează şi stratul de apă freatică prin favorizarea infiltraţiilor;

– reţelele de canalizare (a căror lungime şi densitate se află în raport cu clădirile din zonă), construite astfel încât un procent în jur de 20% din apele reziduale fecalo-menajere şi industriale se infiltrează în sol;

– apele reziduale fecalo-menajere stagnante în subsoluri-le blocurilor (datorită deficienţelor de proiectare, construcţie şi exploatare a reţelelor de canalizare etc.);

– mijloacele, deseori neigienice, de extragere a apei, mai ales în condiţiile când fântânile din mediul urban, accesul populaţiei este mult mai larg, practic nelimitat;

– unele infiltraţii de la suprafaţa solului sau din punctele cu potenţial poluant, cum ar fi canalizări şi fose etc.;

– datorită nivelului de responsabilitate civică şi de cultură sanitară care nu se ridică încă la cotele dorite.

            Iată, deci doar câteva elemente care pot să influenţeze defavorabil calităţile fizico-chimice şi biologice ale apei din fântânile urbane şi care, în condiţiile unei supravegheri nesatisfăcătoare prin minimalizarea sau chiar ignorarea lor, pot avea repercursiuni dintre cele mai nedorite, imediate sau în timp (atât în patologia infecţioasă cât şi în cea neinfecţioasă), asupra stării de sănătate a populaţiei.

            O asemenea situaţie, înregistrată în ultimii ani, a determinat apariţia episodică într-un cartier de locuinţe din municipiul Botoşani a unui număr important de îmbolnăviri de febră tifoidă, o situaţie epidemiologică deosebită, nemaiîntâlnită de peste 30 de ani în judeţul Botoşani şi probabil decât în puţine localităţi din ţară.

            Faptul că după un timp de aproape 20 de ani de când nu se mai înregistrase nici un caz de febră tifoidă în municipiul Botoşani (timp în care numărul populaţiei a crescut de aproximativ 3 ori) şi de peste 16ani de când nu mai exista în evidenţă vreun purtător de bac. tific, declanşarea epidemiei de febră tifoidă lasă să se întrevadă, în contextul cunoscut, apariţia unei situaţii epidemiologice într-adevăr mai puţin îtâlnită.

            Pe scurt, situaţia s-a prezentat astfel: într-o zonă locativă din municipiul Botoşani, în urma unor demolări de locuinţe individuale în vedea construirii de blocuri, au mai rămas unele fântâni care la momentul respectiv, se considera că ar mai putea să fie folosite în continuare.În anul 1980, când a început construcţia blocurilor în zonă, unul dintre blocuri (I.9) îşi avea amplasamentul (datorită unor modificări la proiectul iniţial), la o distanţă de numai 2-3 metri faţă de o fântână care rămăsese în folosinţă (cu un aspect exterior conform celor mai exigente norme de igienă, dar în interior cu pereţii căptuşiţi cu bolovani de piatră şi apa captată de la o adâncime de numai cca 3 metri) şi pe care constructorii considerându-se mărinimoşi şi cu „suflet” au crezut de cuviinţă să nu condamne fântâna respectivă, ci să o lase pentru a le servi drept sursă de apă pentru băut pe şantier. În anul 1981, blocul a fost dat în folosinţă, iar locatarii, ca şi constructorii de altfel, au fost foarte bucuroşi că dispun de o fântână în apropiere chiar de accesul în bloc, situaţie care nu a fost sesizată de nici un organ sanitar.

            După un timp relativ scurt de la darea în folosinţă a blocului s-au produs unele avarii la instalaţia de canalizare (instalaţie care a fost modificată pe parcurs de către locatarii de la parter), soldându-se cu acumularea în subsol a unei importante cantităţi de ape reziduale fecalo –menajere. De menţionat că subsolul tehnic al blocului prezenta multiple deficienţe de construcţie: multicom-partimentat şi deci greu accesibil, radierul subsolului cu multe denivelări şi fără pante de scurgere, în loc de sifon de pardoseală se amenajase o başă care se înfunda destul de repede, betonul folosit după o reţetă „economicoasă” prezenta evidente posibilităţi de infiltraţii etc.

            Ploile relativ abundente din ultima perioadă de timp determinase o creştere a nivelului stratului freatic de apă, încât practic apa captată în fântâna de lângă bloc circula cu cea din subsol pe principiul „vaselor comuni-cante”, producându-se, evident, poluarea masivă a apei din fântână. Poluarea apei din fântână s-a produs şi în perioada ce a precedat ploilor, ceea ce corespunde de fapt cu apariţia primelor 3-4 cazuri de îmbolnăviri prin febră tifoidă şi a altora prin B.D.A.

            Primele 3 cazuri de îmbolnăvire, apărute aproximativ în aceeaşi perioadă (în decurs de 10-12 zile), au fost confirmate după 4-5 săptămâni de la debut, timp în care bolnavii au fost internaţi, cu o simptomatologie relativ asemănătoare, în diferite secţii şi spitale din municipiul Botoşani şi din Iaşi.Doi dintre bolnavi locuiau în acelaşi cartier, iar cel de-al treilea lucra în cartierul respectiv, constructor. Apariţia acestor cazuri într-un teritoriu anterior complet indemn şi într-un interval de timp relativ scurt, avea să conducă evident la ipoteza că este vorba de o sursă unică de infecţie şi de un mijloc de transmitere, de asemenea unic, ambele situate probabil în interiorul focarului sau în imediata apropiere a lui, în condiţii mai puţin obişnuite, aflându-ne, deci , în faţa unei epidemii de cartier, situaţia nefiind elucidată pentru moment.

            Indiferent de speculaţiile teoretice care se puteau face în legătură cu apariţia focarului, investigaţiile epide-miologice de rigoare au conturat, pentru început, incriminarea unei fântâni drept mijloc de transmitere, singurul element comun, deocamdată, în declanşarea cazurilor de îmbolnăvire, bolnavii au declarat că au consumat apă din fântâna respectivă.

            În aceste condiţii, atât fântâna incriminată, cât şi alte 3 fântâni din zonă au fost imediat închise şi supuse investigaţiilor de laborator.Concomitent, s-au desfăşurat ample şi laborioase investigaţii tehnico-sanitare în întregul cartier: verificarea stării de salubritate a subsolu-rilor de la blocuri, a stării de construcţie şi de funcţionare a reţelelor de apă şi de canalizare, a fântânilor din zonă etc. Determinările de laborator au evidenţiat că apa din fântâna incriminată prezenţa bacteriofagului antitific Vi şi o contaminare masivă cu coli fecali, pe când în apa celorlalte fântâni s-au pus în evidenţă doar încărcături bateriologice obişnuite.

            Elucidându-ne mijlocul de transmitere, rămânea încă necunoscută sursa de contaminare directă sau indirectă a fântânii în cauză. Prin lărgirea investigaţiilor complexe cu laboratorul în rândul persoanelor din cartier, în scurt timp s-a izolat o tulpină de salmonella typhi la o femeie (C.R.), în vârtsă de 64 de ani care locuia la etajul I al blocului I-9, de cca 1,4 ani, bloc lângă care era amplasată fântâna contaminată şi stabilită ca singurul mijloc de transmiterii a bolii. Purtătoarea de bac. typhic a fost bolnavă de febră tifoidă în urmă cu 37 de ani, nefiind însă în evidenţă. Atât tulpina salmonella typhi izolată la purtătoarea sănătoasă C.R., cât şi tulpinele tuturor bolnavilor depistaţi aparţineau lizotipului D.9, confirmându-se astfel atât sursa de con-taminare cât şi mijlocul de transmitere a bolii.Un procent de peste 70% dintre bolnavi au fost depistaţi prin coprocultură.De remarcat că epidemia s-a limitat numai la cazurile „primare”, la persoanele care au consumat apă din fântână, fără a se fi înregistrat cazuri secundare de contact, precum şi faptul că debutul a fost lent şi s-a încheiat cu un final brusc, fără coadă, infirmându-se evoluţia clasică a unei epidemii de febră tifoidă cu transmitere pe cale hidrică, în „pată de ulei”.

            Desfăşurarea acţiunilor de profilaxie şi combatere a epidemiei, au impus adoptarea unor ample programe de măsuri tehnico-organizatorice, care au vizat intervenţii cu maximum de promptitudine şi eficienţă cu implicarea directă sau indirectă a întregului personal medico-sanitar din C.S.A. şi de la nivelul reţelei de bază din municipiul Botoşani, acţiuni ce s-au desfăşurat pe o perioadă de aproape 3 luni de zile.

            Printre măsurile aplicate, amintim următoarele:

-Au fost supravegheate timp de peste 3 săptămâni un număr de 65 de blocuri de locuinţe cu 3.288 de persoane, plus 20 de case individuale de 79 de persoane, două cămine de nefamilişti cu 307 persoane, aproximativ 2.000 de persoane din secţii şi sectoare de producţie din 6 unităţi economice mari, 350 de persoane din instituţii şi alte colecti-vităţi. În total au fost supravegheate 6.000 de persoane, dintre care 300 au fost termometrizate de câte două ori pe zi, alte 12 blocuri cu cca 500 persoane au fost supravegheate pe durate de câte 3-5 zile.
-Au fost investigate prin coprocultură 2.903 persoane, cu care ocazie au fost depistaţi, în afară de aproape 100 excretori de alte salmonelle, un număr de 72 de bolnavi şi purtători de shigelle.
-Au fost gamaglobulizaţi 2.296 de copii (pentru profilaxia unor eventuale îmbolnăviri de hepatită virală etc.).
-S-au efectuat vaccinări antitifoidice la 5.572 de persoane (2.904 adulţi şi 2.505 copii).
-S-au efectuat operaţii de dezinfecţie şi dezinsecţie pe suprafeţe de cca 400.000 m.p. (la care s-au utilizat peste 10.000 de litri de soluţii dezinfectante şi 6.000 de litri de soluţii dezinsectizante).
-Intervenţii la forurile în drept şi supravegherea efectuării operaţiilor de salubrizare a subsolurilor, a reparaţiilor şi modificărilor adecvate la instalaţiile de apă şi de canalizare, atât la blocurile din zonă cât şi în restul oraşului.
-Catagrafierea a peste 350 de fântâni din oraş, cu măsurile de asanare, recondiţionare şi dezinfecţie.
-Alte măsuri sanitaro-antiepidemice de rigoare.

În loc de concluzii, se impune doar o singură observaţie şi anume că în activitatea sanitaro- antiepidemică nu trebuie să se admită neglijarea sau minimalizarea a nici unei probleme, oricât de minoră ar fi în aparenţă.

Bibliografie:
–Rapoarte şi informări ale C.S.A.;
-Sandu N. „Aspecte igienico-sanitare privind sursele şi instalaţiile de alimentare cu apă în municipiul Botoşani. Viaţa medicală nr.5/1985.