Membrii Cenaclului literar la distanță despre o altă carte a lui Ion N. Oprea: “Ecouri”, Editura PIM, Iași, 2016, 600 p.

Două scrisori

Stimat prieten,

Motto: ” Cea mai măreață carte nu este aceea al cărei mesaj ți se întipărește în minte, ci a cărui impact generează alte opinii, stârnește lupte între  scriitor și cititori, luptă ce e hrănită cu diferite nuanțe până când devine o adevărată conflagrație”. (Romain Rolland)

Cu gândul la apropiata campanie electorală și după cum începe a se manifesta, mă tem că românii noștri să nu se încaieră în lupte de stradă care să genereze vreo conflagrație, doamne ferește.

Pentru guvernanții și politicienii noștri, conceptul de campanie electorală este că în acea perioadă nu mai e nimic de făcut în România decât întâlniri între candidați și alegători, în care se prezintă cele mai faimoase platforme și  propuneri fantastice, despre a căror reușită nu sunt convinși nici autorii acestora. Pe bună dreptate scriitorul Mark   Twain spunea: “Dacă votul nostru ar schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”.

La fel de adevărată este și maxima lui Waldek Rousseau:” Politica nu este un scop în sine, ea nu trebuie să fie o carieră, ci un serviciu public în care nu trebuie să rămâi decât atâta timp cât poți să crezi că îi ești folositor”.

Tatăl fostului președinte al Americii, J.F. Kenedy, susținea acest mare adevăr: “A face politică, înseamnă să-ți piese de oameni”.

Sinceri să fim, câte speranțe ne punem noi în promisiunile pe care le fac candidații pentru Parlamentul European și al României, pentru Consiliul Județean și local, dar al căror rezolvare, multe dintre propuneile valoroase sunt sorite eșecului.

În acest context ofer spre exemplificare situația de la Câmpulung Moldovenesc, municipiul declarat stațiune turistică de interes național, în care sporturile de iarnă sunt aproape inexistente. Urmare  a numeroaselor insistențe, inclusiv în campaniile electorale,  s-a deplasat la noi ministrul turismului, pe atunci cu cinci ani în urmă, doamna Elena Udrea, care a pus bazele unei investiții pentru o pârtie de schi-sanie și o instalație de telegondolă.

După ce au fost defrișate zeci de hectare de pădure, a cărui lemn rezultat nu i se cunoaște destinația, lucrările au stagnat din lipsă de fonduri, fiind în pericol deprecierea utilajelor și instalațiilor aferente.

În urmă cu o lună de zile s-a organizat un miting de protest, în care locuitorii urbei noastre mai speră într-o rezolvare și mai ales în finalizarea investiției, poate și din partea celor noi aleși în campania electorală.

Am ținut stimat prieten pentru început, să-mi exprim câteva considerente pe marginea atât de valoroase și interesante cărți primite recent din partea dumneavoastră, a căror Ecouri au ajuns și în familia noastră și pentru care vă adresăm alese mulțumiri și pentru faptul  că ne-ați rezervat spații largi pentru exprimarea părerilor noastre, dar și felicitări pentru reușita cărții.

Mai întâi doresc să fac câteva aprecieri cu privire la obiectivitatea cu care sunt redate opiniile unor cititori, curajul și incisivitatea cu care sunt exprimate unele realități, din păcate foarte triste și sumbre cum este fenomenul corupției sau mai grav, în care s-a ajuns spre a se vinde bucată cu bucată pământul țării.

Guvernanții și politicienii noștri, mereu motivează că nu sunt bani pentru cultură, învățământ, sănătate, armată, pentru salarii  și pensii, în timp ce din visteria națională se sustrag sume enorme care intră în buzunarele baronilor corupți, pentru care justiția acționează mai mult de fațadă, fiind pe moment încătușați și arestați, după care îi lasă în libertate fără însă a le recupera banii furați.

Am apreciat în mod deosebit, cât de mult adevăr se află în conținutul poemului tânărului și talentatului Nicolae Drăgușin sau în predica rostită de Î.P.S. Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Pe de altă parte mărturisesc sincer că m-au bucurat și consolat acele capitole din cartea Ecouri despre Regina Maria, care a iubit poporul român, purtând cu mândrie costumul popular românesc, iubitoare și creatoare de artă și literatură pe care le-a stimulat și încurajat mereu.

Ar trebui să ne mândrim cu savanții de renume mondial pe care i-a avut România, precum prof, dr. Ana Aslan, I. C. Parhon, George Marinescu, Victor Babeș, a căror cercetări și descoperiri au fost recunoscute în întreaga lume.

Sincer vorbind pentru mine dar și pentru alții rămâne un mare semn de întrebare, de ce nu sunt stimulați și sprijiniți oamenii de știință de la noi, mai ales tinerele talente din diverse domenii, pe care le racolează în folsul lor cei din străinătate?

Desigur esențial este nu numai a ne situa în postura de critici vehemenți a unor tare și disfuncționalități din societatea noastră, cât mai mult a contribui la înlăturarea lor. Napoleon Bonaparte spunea că „dacă distrugi ceva, trebuie să pui ceva mai bun în loc”.

Mereu meditez și mă gândesc că pentru a realiza un adevărat reveriment al României în toate domeniile,  ar fi necesar să fie organizat un Colocviu Național, cu participarea unor mari personalități și patrioți, cu minți luminate care să vină cu idei și inițiative valoroase, care să contribuie la scoaterea țării din impas.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

          Ioan și Didina, prieteni din Bucovina, Câmpulung Moldovenesc.
                                         20 martie 2016
*

  Stimate Domnule OPREA ,

             Ați avut, de-a lungul timpului , bunăvoința de a-mi dărui parte din cărțile scrise de dumneavoastră. Le-am citit cu plăcere și de fiecare dată v-am ”invidiat” puterea de muncă .Volumul  ECOURI, ECOURI, ECOURI m-a captivat ca nimeni altul. Aseară, pe la 10, m-am apucat să citesc și … am terminat azi dimineață .Din tot ceea ce am citit până acum , consider , după modesta mea părere ,că este cartea de referință pentru cugetul dumneavoastră. Vă reprezintă. Este un strigăt pentru un neam ce uită de el, adormit, amorțit, umilit. Unii v-ar ridica statuie. Alții v-ar aresta. Mă iertați pentru gravitatea celor scrise, dar m-a tulburat profund tot ceea ce am citit. M-a impresionat ceea ce ați scris despre Eminescu.Voi citi rugăciunea lui de multe ori. M-a emoționat cuvintele adresate celor ce-l cunosc, sau nu, pe domnul Bercea Radu. Imi este foarte drag, poate gândesc subiectiv, dar consider că merită să fie pomenit de orice iubitor de artă. A  îndurat enorm, dar sufletul nu i-a fost întinat. Zeci de ani a modelat culorile, dar a răbufnit și durerea suferințelor vechi. S-a exprimat în felul domniei sale : prin pictură, gravuri, desene , grafică …

            Am citit despre holocaust , pogrom , suferințele românilor maramureșeni ( și nu numai …) din anii 1940.

…Cu ani în urmă am fost la MEMORIALUL DURERII de la Sighetul Marmației. M-am cutremurat. Bunicul meu a fost încarcerat la Aiud,dar tot ceea ce am văzut la Sighet părea tras la indigou. În incinta închisorii era (poate mai este încă …) o cameră RADU BERCEA cu grafică legată de ororile suferite în anii de pușcărie.

           Am citit tot, tot. Despre Mihai Bejinaru, Palatul Ruginoasa, Academia bârlădeană, Mihai Munteanu,  Adriana Andreiaș-Micu, Tramvaiul bibliotecă, Tudor Arghezi, Muzeul unirii, Caragiale, Ana Aslan, focul de la Clubul Colectiv ,vânzarea de țară, exodul musulmanilor în Europa, Ion Bârlădeanu de la Zăpodeni – Vaslui, Mircea Radu Iacoban, Stelian Baboi …M-a impresionat profund TESTAMENTUL LUI NICOLAE CEAUȘESCU, nu neapărat ca esență a celor citite, ci ca și curaj din partea dumneavostră. Mereu e pomenit ca ”tiran” sau ”tristă amintire”.Ca om care am trăit jumătate din viață în timpul lui și jumătate în ”teribila democrație”, pot afirma cu toată convingerea : pe timpul lui Ceaușescu a fost rău , iar acum e dezastru. Lumea de atunci, judecată pe fragmente, avea multe fărădelegi: arestări aiurea, înfometare, cultul personalității … Privit ca un tot unitar, țara a prosperat. S-au făcut școli, spitale, orașe noi, fabrici, blocuri de locuințe. Copiii din casele de copiii, cu tot neajunsul de fiecare zi, erau școliți și primeau locuință și loc de muncă. Acum…ajung prin canale, fiind abandonați după 18 ani. Școlile pregăteau oameni în funcție de nevoile de la diferitele locuri de muncă. Prin repartiție, fiecare avea locul său. Nu plecau , absolvenți de facultate, să spele la fund bătrâni de prin Spania sau Italia. Puțini puteau pleca, pe atunci în alte țări, dar plecau în concediu, nu ca slugi umile, fără viitor în propria țară. În ceea ce mă privește, am făcut liceu și facultate pe acele vremuri. Am învățat pe brânci, dar am fost răsplătită pe măsură. Am  primit repartiție, apoi, prin examen, am avansat. Am  știut  de ce și pentru ce sacrific ani buni din viață. Învățam și 17 ore pe zi. Dar am știut pentru ce. În primii mei ani, am făcut naveta la țară. Eram  sub 30 de ani, dar nu m-a jignit nimeni. Eram în relații civilizate și cu primarul din comună (să-i dea DUMNEZEU sănătate dacă mai trăiește   –  m-a ajutat mult …), cu profesorii de la școală, cu polițistul, cu preoții (catolic și ortodox), cu toți salariații de la diferitele unități de pe teritoriul comunei, cu toți cei ce treceau pragul dispensarului. Mergeam cu căruța, de la o casă la alta în zilele de teren și eram respectată pentru ceea ce făceam. Acum, cu peste 30 de ani vechime în spate, cu alte examene date, cu altă experiență, sunt tratată ca ultimul om. Medicul este din start suspectat, mințit, amenințat. Foarte des, uneori zile la rând ,am parte (eu și asistenta mea) de injurii, amenințări, gesturi obscene… Nu am crezut  niciodată că voi trăi asemenea lucruri. Normalul este pus la colț. Cinstea a devenit penibilă. Unii pacienți sunt revoltați că nu le accept…așa zisele atenții. În schimb, nu salută când intră în cabinet și nici la plecare. Mă iertați pentru devierea de la ceea ce am încercat de fapt să vă împărtășesc în această seară. Dar mai adaug.

Adriana Andreiaș-Micu, eroina celor trei romane ale Dvs, asistată social peste 20 de ani într-un cămin de bătrâini, Schitul Darvari, București, în vila Malaxa, destinată prin testament bătrânilor, povestește cât de bine a dus-o până prin 1998, vizitați de tot felul de notabilități, cu daruri primite, tratați omenește, culturalizați, ei înșiși artiști pe scenele localităților unde mergeau în excursii. După ce a decedat, în 2016, norocul ei!, căminul li s-a desființat iar bătrânii purtați de colo-colo…Pe vilă a pus ochii un personaj important al momentului. Și ca Schitul Darvari, alte aziluri sunt desființate, îți plânge inima când te uiți la televizor, bătrâni suferinzi, ai nimănui!

Familia azi? În multe țări europene, cu populație în scădere, ca și la noi,s-au votat legi care permit crearea unor familii din persoane de același sex, sfidănd Biserica!…

           De fapt , vă scriu pentru că așa simt acum. Cartea asta m-a răscolit, m-a tulburat, m-a încântat, m-a revoltat ,m-a uluit, m-a emoționat, m-a făcut să plâng, mi-a dat curaj, m-a umanizat, m-a făcut să sufăr, m-a luminat, mi-a dat de gândit, m-a educat, cu alte cuvinte m-a făcut să simt că trăiesc , să simt românește, că nu sunt singură în ceea ce mai port în suflet și mai gândesc în astă lume. Pentru asta  VĂ MULȚUMESC !

            Să vă ajute bunul DUMNEZEU să mai puteți scrie. Ar trebui să fiți nemuritor pentru a cuprinde, în cărțile dumneavoastră, tot ceea ce sufletul cere și mintea  dorește. Nu vreau să vă laud, dar nu pot altfel. Sunteți un om modest și nu vă plac ”aplauzele”. Vă spun doar atât : când am fost la casa memorială Nicolae Iorga de la Botoșani, m-au uimit pereții plini de rafturi cu cărți, toate scrise de Iorga. Am gândit atunci că puțini oameni au citit la viața lor un număr egal de volume cu cel scris de autor. La fel gândesc despre dumneavoastră.

                             Să vă dea CEL DE SUS sănătate și putere ! În ceea ce mă privește mă simt privilegiată că am norocul să cunosc un OM ca dumneavoastră. Știți că vă respect din tot sufletul.

                                   MULȚUMESC DIN TOATĂ INIMA PENTRU TOT !

                                                                                     Dr.         Teona  Scopos, Iași
                                                                                30 martie 2016

Pentru conformitate, Ion N. Oprea